Din minunile Sfantului Nectarie

Micuţa Sofica

Sofica era o fetiţă drăgălaşă. Bruneţică, cu ochii negri, cu două cordeluţe albe în păr şi cu un zîmbet dulce, era bucuria cea mare a mamei. Aceasta mereu o ridica în braţe, îşi apropia buzele de chipul ei drăgălaş şi îi lăsa pe obrăjor un sărut dulce de mamă.

– Sofica mea! rostea mama din adîncul sufletului ei şi îşi strîngea copilul in braţe.

Într-una din zile, mama a observat un semn roşu pe obrăjorul dulce al Soficăi, acolo unde îşi lăsa ea sărutările. S-a uitat mai bine, a cercetat cu degetele.
– N-o fi nimic, îşi spuse.
Însă a doua zi, semnul crescuse. Biata femeie s-a neliniştit.
– Ce să fie oare?
Pata roşie s-a făcut în cîteva zile o umflatură destul de mare de carne. Gînduri negre ca şerpii veninoşi cuprinseră sufletul mamei. Şi-a luat fetiţa şi a dus-o pe la doctori. Aceştia i-au spus diverse lucruri. În sfîrşit, a ajuns cu copilul la o doctoriţă pediatru, care era conferenţiar universitar. Aceasta a luat fetiţa, examinand-o cu multă atenţie şi dragoste.
– Doamnă Despina, trebuie să facem o mică operaţie, spuse doctoriţa, trebuie să deschidem umflatura. Altfel se va deschide singură şi va fi şi mai rău.
Dar femeia nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Să rămînă fetiţa ei cu un semn pe faţă pentru toată viaţa? Şi-a luat copilul şi a plecat. Dar răul nu dispărea. Aşa că din nou a trebuit să o ducă la doctor.
– Doamnă Despina, trebuie să facem intervenţia chiar astăzi. Acum! Dacă nu, in seara asta o să se deschidă, vă repet, şi eu n-o să port nici o vină.
Mama fetei începu să plîngă, dar nu luă însă nici o hotărîre. Işi luă copilul în braţe şi plecă acasă. Bărbatul ei era plecat. O chemă pe sora ei, Evanthia, pentru ca simţea nevoia să ceară ajutor de la cineva. Aceasta veni şi se necăji mult cînd află vestea. Au stat şi au vorbit despre copil pînă noaptea tîrziu. A venit ora să se culce. Dar o idee ca o lumină trecu prin gîndul Evanthiei. Îşi aduse aminte că lăsase mai demult la icoanele surorii sale o sticluţă cu mir al Sfîntului Nectarie din Eghina. S-a dus deci şi a luat mirul, după care cele două surori s-au rugat din toată inima. Apoi Evanthia a făcut cu uleiul sfinţit semnul Sfintei Cruci pe obrăjorul Soficăi.
– Sfinte Nectarie, fă o minune şi cu această copilă nevinovată, rosti ea din adîncul sufletului.

Apoi, cele două surori au aşezat copilul între ele şi au adormit. Să fi fost miezul nopţii, cînd amîndouă s-au trezit dintr-o dată speriate. Fetiţa dădea din mîini şi din picioare şi striga:

– Vava mea! (adică buba mea).

– S-o fi deschis, aşa cum a spus doctoriţa, strigară amîndouă într-un glas, şi-o să aibă complicaţii!
Au aprins în grabă lumina şi au cercetat îngrijorate obrazul fetiţei. Dar nici una, nici cealaltă nu a mai văzut umflatura de carne. S-au uitat pe celălalt obraz: nimic! Au sărit ca arse. Au dus copilul lîngă lumină. Nici urmă de roşeaţă. Obrăjorul micuţei era delicat şi fără cusur ca şi înainte.

– Mare eşti Doamne! rostiră mama şi mătuşa cu voce tremurîndă.
Cînd s-a luminat de ziuă au dus fetiţa la doctoriţă. Aceasta a văzut-o, a examinat-o cu degetele după care şi-a făcut smerită semnul crucii.

– Este o minune!
Şi a fost cu adevărat o minune, izvorîtă din iubirea de oameni a Sfîntului Nectarie.

Sofica termină acum şcoala primară şi este o fetiţă drăgălaşă şi binecuvîntată. Merge des pe la mătuşa ei, ce stă pe strada Lerou nr. 6 (telefon 829475). Aceasta o ia în braţe şi o sărută cu dragoste, dar şi cu smerenie, pe obrăjor. Vedeţi, doar acela este locul minunii!
sursa