Plansul de marti seara

Vai mie, in ce fel de osanda stau, in ce fel de rusine zac? Nu este omul meu cel ascuns precum cel vazut. Pentru nepatimire vorbind eu, cugetarea rusinoaselor patimi intru mine este ziua si noaptea. Pentru curatenie graind si scotand cuvinte, pentru inversunare gandesc.

Vai mie, ce fel de cercare imi este mie gatita! Cu adevarat, cu chipul bunei-credinte sunt imbracat, iar nu cu puterea. Cu ce fata ma voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel ce cunoaste cele ascunse ale inimii mele?

Atator rautati vinovat fiind, ma tem, stand la rugaciune, sa nu se pogoare foc din Cer si sa ma arda pe mine, precum oarecand pe cei ce au adus foc strain in pustie, iesind foc de la Domnul, i-a ars pe dansii.

Dar eu ce voi astepta, cel ce cu multa nemasurata greutate de pacate sunt infasurat? S-a infocat inima mea, s-a schimbat gandul meu cel bine-credincios, s-a intunecat gandirea mea. Pururea ma intorc ca un caine la a sa varsatura.

Nu este intru mine indrazneala catre Cel ce cearca inimile si rarunchii; nu este intru mine cugetare curata; nu este intru mine lacrima intru rugaciune. Chiar daca voi suspina, doar imi racoresc fata cea intru rusine cufundata. Imi voi bate pieptul, lacasul patimilor, pravalia gmdurilor celor rele.

Slava Tie, unule indelung-rabdatorul e, slava Tie, unule bunule, Slava Tie, facatorule de bine al sufletelor si al trupurilor noastre. Mari si multe sunt indurarile Tale peste noi, pacatosii, Doamne!

Sa nu ma lepezi pe mine cu cei ce zic Tie ŤDoamne, Doamneť si nu fac voia Ta, pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu, pentru solirile tuturor celor ce bine au placut inaintea Ta.

Ca Tu cunosti, Doamne, patimile cele ascunse intru mine; Tu stii ranile sufletului meu. Vindeca-ma, Doamne, si ma voi vindeca. Ca de nu vei zidi Tu, Doamne, casa sufletului, in zadar s-au ostenit ziditorii. Caci ma gatesc catre impotrivirea patimilor cand ma socotesc cu dansele, dar reaua mestesugire a balaurului imi slabanogeste taria sufletului meu prin dulceata; si, nefiind cineva care sa ma sileasca, ca un robit ma trag de dansele.

Ma sarguiesc sa ma smucesc din vapaia care ma arde, si mireasma focului, inca tanar fiind, ma trage pe mine catre foc. Iarasi ma pornesc sa mantuiesc pe cel ce se cufunda, si din neiscusinta impreuna cu dansul ma cufund. Cert pe cel bolnav, orb fiind eu. Doctor al patimilor voiesc sa ma fac eu, ticalosul, insumi eu fiind robit de dansele.

Lumineaza-mi, Doamne, ochii inimii mele, ca sa cunosc multimea patimilor mele. Darul Tau sa umbreasca peste mine, Stapane, si sa lumineze gandirea mea cea intunecata si, pentru necunostinta mea, cunostinta Dumnezeiasca sa salasluiasca intru mine; ca la Tine nici un cuvant nu este cu neputinta.

Tu, Doamne, marea cea neumblata ai facut-o bine calatorita norodului Tau oarecand. Tu din piatra vartoasa apa ai scos norodului Tau celui insetat. Tu singur pe cel cazut intre talhari l-ai mantuit cu bunatatea Ta.

Milostiveste- Te, Doamne, pentru multa bunatatea Ta, spre mine, cel cazut intre talhari si legat cu legatura de reaua cugetare. Nimeni nu este care poate sa vindece durerea sufletului meu, fara numai Tu, Doamne, Cel ce stii adancurile inimii mele.

De cate ori am pus, ticalosul, intru sine-mi hotar si ziduri am zidit intre mine si pacatul meu cel fara de lege si intre cei impotrivnici care asupra-mi navalesc cu razboi; si gandirea mea hotarele le-a trecut si zidurile le-a surpat, pentru ca hotarele nu au intarire frica Celui mai bun si zidirile nu sunt intemeiate pe pocainta cea curata.

Cine nu va plange pentru mine, ca pentru o mica dulceata focul cel fara de sfarsit l-am dispretuit si imparatia cea vesnica nu m-am silit sa o dobandesc? Am robit patimilor eu, ticalosul, cu vrednicia sufletului meu. M-am facut dobitocesc si nu pot sa caut catre Domnul cel milosard.

Am fost impodobit oarecand cu darurile cele de bogatie facatoare, iar acum saracia patimilor am iubit-o. Strain m-am facut de faptele bune, in tara departata a rautatii ducandu-ma. Pe jumatate sunt mort, prea scurta ramasita de viata avand.

Plangeti-ma, Cuviosilor si Dreptilor, pe mine, care in patimi si in pacate sunt cuprins; plangeti-ma, lucratorii infranarii, pe mine, care sunt indracit cu pantecele si iubitor de dezmierdari; plangeti-ma, cei miluiti si cunoscatori cu dreapta socoteala, pe mine, care am fost miluit si am intaratat pe Cel ce m-a miluit.

Plangeti-ma, cei ce ati iubit cele bune si ati urat cele rele, pe mine, care am iubit cele rele si am urat cele bune; plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit viata imbunatatita, pe mine, cel ce cu chipul sunt imbunatatit, iar cu lucrurile patimas si nebagator de seama; plangeti-ma, cei ce bine ati placut lui Dumnezeu, pe mine, care am placut oamenilor.

Plangeti-ma, cei ce dragostea cea desavarsita catre Dumnezeu si catre aproapele aveti, pe mine, care cu cuvintele iubesc, iar cu lucrurile departe de dragoste stau; plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit rabdare si sunteti purtatori de roada, pe mine, cel nerabdator si neroditor; plangeti-ma, cei ce fara de rusine va rugati lui Dumnezeu, pe mine, cel ce ma rusinez a cauta la inaltimea Cerului.

Plangeti-ma, cei ce v-ati agonisit blandete, pe mine, cel ce sunt strain de aceasta; plangeti-ma, cei miluiti, pe mine, cel nemiluit; plangeti-ma, cei smerit-cugetatori, pe mine, cel inalt-cugetator si mandru.

Plangeti-ma, cei ce neagoniseala Apostolilor v-ati agonisit, pe mine, cel impatimit de materie si insarcinat; plangeti-ma, cei credinciosi si intariti cu inima catre Domnul, pe mine, cel indoit la suflet, si putred, si netrebnic; plangeti-ma, cei ce plansul l-ati iubit si rasul l-ati urat, pe mine, cel ce am iubit rasul si am urat plansul.

Plangeti-ma, cei ce aveti in minte Judecata cea de dupa moarte, pe mine - cel ce marturisesc ca o pomenesc, si cele impotrivnice le lucrez; plangeti-ma, mostenitorii imparatiei Cerurilor, pe mine, cel vrednic de gheena focului.

Rugati-va, Sfinti ai lui Dumnezeu, pentru sufletul cel inviforat; intru acelea care puteti, Sfinti ai lui Dumnezeu, ajutati-mi. Caci stiu ca, daca veti ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu, toate se vor ierta noua pentru noianul bunatatii Sale.

Si, precum Dumnezeu este iubitor de oameni, asa si voi, cei vrednici, sa nu treceti cu vederea rugaciunea mea, a pacatosului, ca nu am indrazneala, pentru multe pacatele mele. Lucru al vostru este, o, Sfinti ai lui Dumnezeu, a soli pentru cei pacatosi, iar lucrul lui Dumnezeu este a-i milui pe cei deznadajduiti.

Sfintilor ai lui Dumnezeu, rugati-va imparatului pentru cel robit; rugati-va Pastorului pentru oaie; rugati-va Vietii pentru cel mort, ca sa trimita darul Sau si sa-mi intareasca lesne-alunecarea smeritului meu suflet.

Cad la indurarile bunatatii Tale, Stapane al tuturor. Primeste rugaciunea pacatosului; indulceste sufletul amarat de pacat; impartaseste celui insetat din izvorul vietii si ma povatuieste pe mine la calea vietii; baga-ma pe mine pe usa cea imparateasca, ca un stapan pe robul sau, ca sa ma slobozesc de robia patimilor celor necinstite, caci se tine legata inima mea ca intr-un lant de fier. Sa ma intampine pe mine indurarile Tale, Doamne, pentru rugaciunile Sfintilor Tai, mai inainte de a ma trage cu cei ce lucreaza faradelegea. Acolo se vor descoperi cele intru intuneric si cele intru lumina lucrate de mine.

Vai mie, ce fel de rusine ma va cuprinde cand ma vor vedea pe mine osandit cei ce ma socotesc acum ca sunt fara de prihana! Lucrarea cea duhovniceasca am parasit-o eu, ticalosul, si patimilor m-am supus!

Vai mie, suflete! Cum se innegreste soarele cu negura patimilor mele! Cum se strica viata de moarte! Cum nu se pierde negura cu venirea de fata a razei! Cum alegem stricaciunea in locul nestricaciunii! Cum ne-am framantat, suflete, in pamant cu patimile! Haina cea de Dumnezeu tesuta am netrebnicit- o si nevrednica de nunta cea imparateasca am facut-o. De buna voie ne-am vandut pacatelor. Vrajmasului vietii noastre robi ne-am facut.

Ce vei zice Judecatorului in ziua aceea infricosata si groaznica? Am flamanzit pentru Tine, sau am insetat, sau gol m-am facut, sau m-am smerit? Sau Te-am iubit pe Tine cu tot sufletul meu?

Cu indrazneala totdeauna striga Dascalul: Primeste, cel ce esti intru stapanire, fraul; cel intru robie, cinstea cea intocmai; saracule, bogatia cea nejefuita. Pentru ce nu vrei slobozenia, ci stramtorarea? Pentru ce astepti vreme, iar nu gand? Pentru ce esti prieten celui viclean, si nu ai dor de mantuire? Pentru ce nu ajutam firii, avand vreme?

Pana inca esti domn al gandurilor tale; pana nu se osteneste trupul si cugetarea; pana nu intru puterea altora zace binele tau; pana aratat iti este tie darul, iar nu cu indoiala, si de adancul inimii tale darul se apuca; pana cand lacrimile tale sunt vestiri pentru iesirea ta: intampina, stai vitejeste impotriva patimilor impreuna cu ajutorul lui Dumnezeu la razboi; fa vitejie asupra lui Goliat, sa nu apuce mai inainte talharul, sa nu te rapeasca mai-nainte ucigasul, ca nu cineva din silitorii si din rapitorii imparatiei sa te incuie pe tine afara.

Sa ne temem si sa ne pazim cu toata strajuirea, ca sa nu ne aratam mincinosi ai marturisirii noastre. Caci daca marturiile cele catre oameni le intareste Dumnezeu cand in vazul tuturor s-au luat, cata va fi primejdia fagaduintelor acelora ale carora noi ne vom afla calcatori, si nu numai ai celorlalte pacate, ci si cand pentru insasi minciuna vinovati vom fi adevarului, si mai ales cand nu va mai fi a doua nastere din nou, nici plasmuirea din nou, nici asezare la starea cea dintai.

Cumplit lucru este dupa ce a trecut targul, atunci a cauta negutatoria. Cumplit lucru este sfatuirea de pe urma si atunci a simti paguba, ca nu este dezlegare a pagubei dupa ducerea cea de aici si dupa amara incuiere si pecetluire a celor lucrate de fiecare.

Ca vamesul suspin, ca si desfranata lacrimez, ca talharul slobod glas, ca fiul cel curvar strig catre Tine, iubitorule de oameni, Hristoase, Mantuitorul lumii, Lumina cea adevarata: intareste sufletul meu cel slabit care s-a slabanogit cu betia dezmierdarilor. Tamaduieste bubele acestuia si abaterile mintii mele. Spala-l pe acesta, care s-a innegrit cu putreziciunea pacatului, cu cinstitul Tau Sange.

Acum este vreme bine primita, acum zi de mantuire. Cu multimea milei Tale intoarce-ma, Unule indelung-rabdatorul e, si ma izbaveste de toata desfatarea cea dezmierdatoare. Sa nu ma arda desavarsit cuptorul patimilor, ci cu roua milei Tale stinge-l pe dansul.

Vai mie, ca mi-ai daruit mie, Doamne, luminarea cunostintei si eu o lepad pe aceasta! Vai mie, ca totdeauna m-am bolnavit si ma slabanogesc, si neincetat ma cerceteaza pe mine darul Tau si ma vindeca pe mine, si in tot ceasul am lepadat si lepad daruirea tamaduirilor lui!

De cate daruiri, Stapane, m-ai umplut pe mine, pacatosul, si de-a pururea imi daruiesti, si eu, netrebnicul, sunt nemultumitor si nerecunoscator cu voirea! Totdeauna ma indulcesc de darul Tau, totdeauna ma luminez, adeseori ma intaresc, si totdeauna il lepad si intru amaraciunea mea iarasi ma schimb.

Imi aduci aminte, Preabunule, de moarte, de muncile cele vesnice si ma tragi pe mine totdeauna catre viata, ca sa ma mantuiesc, iar eu intru indaratnicia mea raman de-a pururea. Pentru aceasta nu voi avea nici un raspuns acolo.

Bat ca sa mi se deschida usa milei Tale, Doamne. Starui rugandu-ma, ca sa imi dobandesc cererea. Ca un fara-de-rusine, caut sa ma miluiesc. Fii indelung rabdator asupra mea, razvratitului. Izbaveste-ma de pacatele cele ce m-au inconjurat, sanatos facandu-ma sa ma scol din patul pacatului celui de stricaciune facator.

Slobozeste-ma pe mine de tot lucrul rau, mai inainte de a ma apuca sfarsitul; ca sa gasesc dar inaintea Ta in ceasul mortii si al despartirii; caci in iad, cine se va marturisi Tie? Albeste-mi vesmantul cel intinat mai inainte de a-mi veni porunca cea infricosata si a ma lua pe mine ne-gata si rusinat.

Izbaveste sufletul necajit din gura leului si mantuieste-l pe dansul cu darul, cu indurarile si cu solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu, si ale tuturor Sfintilor, ca bine esti cuvantat in vecii vecilor. Amin!

Sfantul Efrem Sirul