PSALMUL 22

Al lui David.
1. Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi.
2. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit.
3. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui.
4. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti.
5. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat.
6. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic.
7. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile.

TÎLCUIREA PSALMULUI 22
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Acest Psalm pus înainte se cîntă de către neamuri, care se bucură, căci le va paşte pe dînsele Domnul. Încă tîlcuieşte şi ospăţul cel de taină pe care l-a pus înaintea lor Cel ce îi paşte pe dînşii.
Domnul mă paşte, şi nimic nu-mi va lipsi.
Acestea au aceeaşi înţelegere cu cele tîlcuite mai-nainte, că - după ce a zis în Psalmul trecut: „Mînca-vor săracii, şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută pe Dînsul”, şi iarăşi: „Mîncat-au şi s-au închinat toţi graşii pămîntului” - arată aici pe Dăruitorul hranei. Şi numeşte „Păstor” pe hrănitor, că aşa S-a numit pe Sine Stăpînul Hristos: „Eu sînt Păstorul cel bun, şi cunosc pe ale Mele şi Mă cunosc de ale Mele.” Aşa S-a numit şi prin Proorocul Iezechil. Deci, şi aici, toţi cei ce s-au îndulcit de mîntuitoarea hrană strigă: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi!” - căci Păstorul le dăruieşte celor ce se pasc de Dînsul îndulcirea bunătăţilor de tot felul.
2 La loc de verdeaţă, acolo m-a sălăşluit,
Fiindcă L-a numit „Păstor” pe dăruitorul bunătăţilor, după cuviinţă a pomenit şi hrana oilor, cu închipuire, căci „verdeaţă” numeşte aici sfinţita învăţătură a dumnezeieştilor cuvinte, întru care se află hrana cea tainică.
la apa odihnei m-a hrănit.
Însemnează aici apa naşterii de a doua oară, întru care, botezîndu-se, cel ce pofteşte darul se dezbracă de bătrîneţile păcatului şi întinereşte .

3 Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe cărările dreptăţii,
Şi dintru acestea - zice - m-a împărtăşit, după ce m-a slobozit de rătăcire şi m-a făcut a călători pe calea cea dreaptă.
pentru numele Lui.
Iar toate acestea sînt daruri ale marii Sale cuviinţe, căci nu le-am dobîndit pentru a noastră faptă bună. Deci zice: Avînd un ajutor şi apărător ca Acesta, nu mă voi teme nici de porţile morţii, ci toată moartea o voi defăima - căci a adăugat:
4 De voi şi merge în mijlocul umbrei morţii, nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti.
Şi adaugă şi altele lîngă acestea:
Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mîngîiat.
Cu acela îmi întărea slăbiciunea, iar cu aceea mă povăţuia către calea cea dreaptă. Însă nu ar fi greşit cineva dacă ar fi numit aşa mîntuitoarea Cruce, căci cu pecetea şi cu pomenirea acesteia ne izbăvim de vrăjmaşii draci şi ne povăţuim către cărarea cea dreaptă. „Şi aceasta este «toiagul Tău şi varga Ta m-au mîngîiat»: împreunîndu-se, din două toiege se face cruce, cu toiagul cel drept - fiind slabi - întărindu-ne, şi îndreptîndu-ne şi împuternicindu-ne noi, cei ce întru Dînsul am crezut; iar pe cel de curmeziş folosindu-l asupra dracilor.”
5 Gătit-ai înaintea mea masă împotriva celor ce mă necăjesc. Uns-ai cu unt de lemn capul meu, şi paharul Tău este îmbătîndu-mă ca un prea-puternic.
Aceste taine sînt arătate celor învăţaţi şi nu au trebuinţă de nici o tîlcuire. Că aceia ştiu şi untul de lemn duhovnicesc cu care şi-au uns capul, şi beţia ce întăreşte dar nu slăbănogeşte şi hrana cea tainică pe care ne-o pune înainte Cel ce, pe lîngă Păstor, S-a făcut şi Mire. Şi zice: Cu bunătăţile acestea m-ai ospătat, întristîndu-se şi cheltuindu-se de pizmă neprietenii că cei ce le slujeau lor de demult au dobîndit atîta schimbare.
6 Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele, ca să locuiesc eu în casa Domnului întru îndelungare de zile.
Iar pricinuitoarea acestor bunătăţi este negrăita Ta iubire de oameni, care n-a aşteptat rugăciunea noastră, ci - ca pe nişte fugari - ne-a gonit, ne-a ajuns, ne-a împărtăşit de mîntuire şi ne-a dat petrecerea întru dumnezeieştile case, atît întru viaţa de acum, cît şi întru aceea ce va să fie. Că aceasta a arătat-o zicînd: „întru lungime de zile”, adică „de-a pururea şi totdeauna”, zicere care se potriveşte veacurilor acelora fără de margine.