PSALMUL 31

Al lui David.

l. Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.
2. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug.
3. Ca am tacut, imbatranit-au oasele mele, cand strigam toata ziua.
4. Ca ziua si noaptea s-a ingreunat peste mine mana Ta si am cazut in suferinta cand ghimpele Tau ma impungea.
5. Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o, impotriva mea.
6. Zis-am: "Marturisi-voi faradelegea mea Domnului"; si Tu ai iertat nelegiuirea pacatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga catre Tine tot cuviosul la vreme potrivita, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu esti scaparea mea din necazul ce ma cuprinde, bucuria mea; izbaveste-ma de cei ce m-au inconjurat.
9. Intelepti-te-voi si te voi indrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; atinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal si ca un catar, la care nu este pricepere; cu zabala si cu frau falcile lor voi strange ca sa nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bataile pacatosului; iar pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura.
12. Veseliti-va in Domnul si va bucurati, dreptilor, si va laudati toti cei drepti la inima.

TÎLCUIREA PSALMULUI 31
Psalmul înţelegerii lui David.
De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul de faţă, căci s-a zis tot după păcat, întru aceleaşi primejdii. De asemenea, mai-nainte văzînd cu ochi prooroceşti darul Noului Aşezămînt şi lăsarea păcatelor ce se dăruieşte prin Preasfîntul Botez celor ce cred, Proorocul îi fericeşte pe aceştia, fiindcă primesc fără osteneli izbăvirea de păcate. Şi zice, începînd Psalmul:
Fericiţi - aceia cărora s-au lăsat fărădelegile şi ale cărora păcate s-au acoperit.
2 Fericit - bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul şi în gura căruia nu este vicleşug.
Zice: Tînguindu-mă, şi cu lacrimi dese şi multe pentru păcatul meu topindu-mă şi căzînd în multe primejdii pentru acesta, îi numesc vrednici de rîvnire şi fericiţi pe aceia care au primit lăsarea păcatelor prin iubirea de oameni a Stăpînului, fără nici o ticăloşie şi osteneală. Că are pentru ei atît de multă iubire, încît nu numai că le lasă, ci le şi acoperă păcatele, şi nu rămîne nici urmă de ele.
3 Că am tăcut, învechitu-s-au oasele mele, strigînd eu toată ziua.

Cînd a făcut păcatul acela, n-a folosit îndată doctoriile pocăinţei, ci abia după mustrarea lui Natan. Deci aceasta strigă aici: Pentru că n-am arătat Doctorului vătămarea îndată după ce am primit rana - ci am tăcut-o pe aceasta, ispitindu-mă a o ascunde - am îmbătrînit strigînd şi mustrînd păcatul.
4 Că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mîna Ta.
Mă tînguiesc însă şi mă jelesc, îngreunîndu-mă cu pedepse şi munci de multe feluri. Pentru că acest „s-a îngreuiat peste mine mîna Ta”, l-a zis din metafora celor ce bat cu mîna şi stăruie multă vreme bătînd.
Întorsu-m-am spre chinuire cînd mi s-a înfipt mie ghimpele.
Zice: Nu este nedreaptă pedeapsirea Ta, ci foarte dreaptă, căci pricină a relelor îmi este păcatul, pe care l-am odrăslit în loc de struguri şi de care mă împung totdeauna. Că „ghimpe” a numit păcatul, ca pe o odraslă netrebnică şi ca pe cel ce are fire să împungă.
5 Păcatul mea am cunoscut şi fărădelegea meu nu am acoperit-o. Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului! - şi Tu ai lăsat păgînătatea păcatului meu.
Zice: Îndată după ce am păcătuit, am tăcut. Dar apoi m-am învinuit şi m-am mustrat, noaptea şi în fiecare zi. Şi mari roade am secerat, căci din mustrare mi-ai dat lăsarea păcatelor. Se cuvine a însemna că nu a zis: „ai lăsat mie păcatul”, ci: „păgînătatea păcatului meu”, adică: Nu m-ai pedepsit după vrednicia fărădelegii, ci ai iertat covîrşirea păcatului şi ai pus asupră vindecarea cu măsurată pedeapsă. Aceasta ne învaţă şi istoria: căci lui David, după ce a zis: „Am greşit Domnului”, Natan i-a răspuns: „Şi Domnul a ridicat păcatul tău, nu vei muri”, însă l-a îngrozit că-i va umple casa de multe primejdii. Aşa zice şi aici: Tu ai lăsat păgînătatea păcatului meu, căci, îndrăznind eu a face acele fărădelegi, după Lege se cădea să fiu dat îndată la moarte. Dar, din iubire de oameni, nu m-ai dat morţii, ci m-ai vindecat cu pedepse măsurate.
6 Pentru aceasta, se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme bine-cuvioasă,
„Vreme bine-cuvioasă” numeşte petrecerea Noului Testament, întru care, peste tot pămîntul şi marea, credincioşii cinstesc pe Dumnezeu prin cîntările de laudă ale lui David. Deci aici mai-nainte vesteşte acest lucru şi zice Stăpînului: Nu numai eu singur Te rog pentru păcatul acesta, ci şi toţi cei ce au primit cunoştinţa de Dumnezeu prin toată lumea şi vor aduce această rugăciune pentru mine. Fiindcă, grăind graiurile lui David, noi ni le însuşim în oarecare chip, căci limba lui o luăm de a doua oară spre a lăuda pe Dumnezeu.
iar potop de ape multe către dînsul nu se va apropia.
Iar Simmah a tălmăcit acest stih: „Aflînd vreme, pentru aceasta tot cuviosul se va ruga, încît ape multe nu vor putea a se apropia către dînsul.” Şi zice: Cel ce Îţi aduce rugăciune cu sîrguinţă va dobîndi purtarea de grijă - măcar de ar şi cădea în multe feluri de primejdii, ce îl înconjură ca nişte ape - ca să le biruiască pe acestea şi să se ridice deasupra celor scîrbicioase.
7 Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat!
După ce le-a zis pe acelea pentru păcat, se roagă să se izbăvească de relele aduse asupră-i pentru acesta, şi dobîndeşte răspunsul, căci zice către el Domnul:
8 Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta în calea aceasta întru care vei merge, întări-voi spre tine ochii Mei.
Zice: Pe tine - cel ce te-ai abătut, şi ţi-ai cunoscut rătăcirea - te voi întoarce iarăşi către calea cea dreaptă, şi voi pune întru tine cunoştinţă şi ştiinţă de aceasta, şi îţi voi da ţie cu împărtăşire şi dragostea dintîi. Că aceasta a zis „întări-voi spre tine ochii Mei”, din metafora celor ce au dragoste către cineva şi totdeauna voiesc a căuta către dînsul. Că, precum cel ce este mîniat îşi întoarce faţa, tot aşa prin luarea aminte îşi arată dragostea. Proorocul a zis şi în alt loc: „Caută spre mine şi mă miluieşte.” Şi iarăşi: „Să nu întorci faţa Ta de la mine.” Şi Însuşi Dumnezeu, prin Ieremia Proorocul: „Întoarceţi-vă către Mine - zice - şi Eu mă voi întoarce către voi.”
De aici, proorocescul cuvînt sfătuieşte pe cei ce trăiesc întru fărădelege să nu urmeze necuvîntarea dobitoacelor, iar pe cei drepţi - să aibă de-a pururea dumnezeiasca veselie, şi zice aşa:
9 Nu fiţi precum calul şi catîrul, la care nu este pricepere. Cu zăbală şi cu frîu fălcile lor vei strînge, ale celor ce nu se apropie către Tine.
Eu - zice - vă sfătuiesc să nu rîvniţi necuvîntarea acelora. Iar de nu vă veţi pleca, veţi primi frîu şi zăbale, asemenea lor. Prin acestea, arată pedepsirile, pentru care a adăugat:
10 Multe sînt bătăile păcătosului,
Aducînd această sfătuire, se mută către altă ceată:
iar pe cel ce nădăjduieşte spre Domnul mila îl va înconjura.
Că toţi oamenii, chiar dacă se împodobesc cu isprăvile faptei bune, tot au trebuinţă de dumnezeiescul dar. Pentru aceea strigă şi dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi prin credinţă, şi acest lucru nu de la noi, că al lui Dumnezeu este darul!”
11 Veseliţi-vă de Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi, toţi cei drepţi la inimă!
Deci: Nimeni să nu se bucure pentru isprăvile sale, ci pe Dumnezeu să-L laude, şi de aici să cîştige veselia. Şi acest cuvînt se aseamănă cu graiurile Apostoleşti: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude, şi cel ce crede că stă să caute să nu cadă!” Pentru aceasta ne şi porunceşte a pedepsi cu Duhul blîndeţii, „păzindu-te pe tine, ca să nu fii ispitit şi tu“.