duminică, 12 aprilie 2009

Deniile – slujbe specifice Postului Mare

Deniile sunt slujbe specifice Postului Mare. Acestea sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri din săptămâna a cincea a Postului şi din seara Duminicii Intrării Domnului în Ierusalim până în seara Vinerii Mari din Săptămâna Patimilor.

Despre valoarea duhovnicească a deniilor vorbeşte Preafericitul Părinte Daniel în prefaţa „Lumină spre Lumina Învierii. Înţelesul şi folosul postului”, la cartea „Deniile din Postul Mare”, apărută la Editura TRINITAS (1999):

Deniile sunt slujbe de dimineaţă (utrenie) care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. Deniile sunt specifice zilelor de joi şi sâmbătă din săptămâna a cincea din Postul Paştilor, precum şi întregii săptămâni a Sfintelor Patimi, care precede sărbătoarea Învierii Domnului. Deniile din Săptămâna Patimilor încep, de fapt, duminică seara cu Denia de luni şi se termină cu vinerea patimilor seara, când are loc slujba Deniei de sâmbătă, în care se cântă şi Prohodul Domnului. […]

Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.

Deniile de joi şi sâmbătă din săptămâna a cincea din Postul Mare, când este pomenită Cuvioasa Maică Maria Egipteanca, sunt în mod deosebit denii de pocăinţă, de conştientizare a morţii spirituale a sufletului robit de păcat şi patimi.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc.
Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Patima iubirii de arginţi a ucenicului Iuda Iscarioteanul este pusă în contrast cu pocăinţa şi dărnicia femeii păcătoase, care a folosit fără zgârcenie mirul de mare preţ pentru a prevesti şi cinsti taina morţii lui Hristos.
Frica prea mare a ucenicului Petru în faţa unei slujnice atunci când s-a lepădat de Hristos este pusă în contrast cu pocăinţa tâlharului de pe cruce, care în ultima clipă a vieţii sale a câştigat raiul tocmai pentru că s-a pocăit şi L-a rugat pe Hristos, zicând: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!” (Luca 23, 42).
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii.
Cântarea: „Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”, precum şi cântarea: „Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…”, exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa.
Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti. […]
Slujba deniilor se află în Triod, o carte voluminoasă de strană care conţine slujbele specifice perioadei de trei săptămâni dinaintea începutului Postului Sfintelor Paşti şi perioadei de şapte săptămâni a Postului Paştilor. Totuşi, Triodul este o carte mai greu de purtat şi de mânuit, astfel încât ea nu este la îndemâna tuturor credincioşilor.
În plus, numărul mare de studenţi în teologie şi elevi de Seminar cere ca cele mai solemne, frumoase şi îndrăgite părţi ale vieţii liturgice ortodoxe să fie mai accesibile tinerilor şi credincioşilor dornici să participe mai activ şi mai uşor la rugăciunea comună a Bisericii. Bogăţia spirituală a Ortodoxiei trebuie înţeleasă mai bine, pentru a fi apreciată, apărată şi promovată mai mult.

sursa


Un comentariu:

gabriela spunea...

fie ca Sfanta sarbatoare a invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine:incredere,lumina,iubire si speranta...Hristos a inviat....Paste fericit,te astept cu o mica surpriza pe blog