Psalmul 1

Putna - Psalmii 1, 2, 3
Asculta mai multe audio Muzica »
Al lui David.
1. Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut;
2. Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea.
3. Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori:
4. Nu sunt asa necredinciosii, nu sunt asa! Ci ca praful ce-l spulbera vantul de pe fata pamantului.
5. De aceea nu se vor ridica necredinciosii la judecata, nici pacatosii in sfatul dreptilor.
6. Ca stie Domnul calea dreptilor, iar calea necredinciosilor va pieri.
5. Atunci va grai catre ei intru urgia Lui si intru mania Lui ii va tulbura pe ei;
6. Iar Eu sunt pus imparat de El peste Sion, muntele cel sfant al Lui, vestind porunca Domnului.
7. Domnul a zis catre Mine: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut!
8. Cere de la Mine si-ti voi da neamurile mostenirea Ta si stapanirea Ta, marginile pamantului.
9. Le vei paste pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!"
10. Si acum imparati, intelegeti! Invatati-va toti, care judecati pamantul!
11. Slujiti Domnului cu frica si va bucurati de El cu cutremur.
12. Luati invatatura, ca nu cumva sa Se manie Domnul si sa pieriti din calea cea dreapta, cand se va aprinde degrab mania Lui! Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El.

TÎLCUIREA PSALMULUI 1
Al lui David, nescris deasupra la Evrei.
Fericit - bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor, şi în calea păcătoşilor n-a stătut şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut;
De aici este lesne a cunoaşte că cei ce au tălmăcit dumnezeieştile Scripturi, aflînd de demult deasupra-scrierile la Evrei, le-au mutat în limba elinească şi pe acestea. Căci au lăsat nescris deasupra Psalmul de faţă şi pe cel următor, aşa cum i-au aflat, neîndrăznind a adăuga ceva de la sine la cuvintele Duhului.
Unii din cei ce au scris pricinile Psalmilor au zis că acesta de faţă cuprinde învăţătură morală, iar mie mi s-a părut că nu este mai puţin dogmatic decît moral. Căci cuprinde nu numai mustrarea păcătoşilor, ci şi pe a păgînilor, şi sfătuieşte a lua totdeauna aminte la dumnezeieştile cuvinte, dintru care dobîndim folos nu doar moral, ci şi dogmatic.
Şi foarte cu potrivire a pus marele David înaintea scripturii sale fericirea, urmînd pe al său Fiu şi totodată Stăpîn, adică pe Mîntuitorul Hristos, Care a început învăţătura către Sfinţii Săi Ucenici de la fericiri:

„Fericiţi - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor.” (Stăpînul Hristos este Fiu al lui David ca om, după glasul Sfintelor Evanghelii, căci: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui Avraam, fiul lui David”; iar Domn al lui şi Făcător - ca un Dumnezeu, că al Lui este glasul: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea.”)
Deci începutul fericeşte pe cel ce nici nu s-a împărtăşit în cale cu necredincioşii, nici nu a primit sfatul păcătoşilor ca pe unul adevărat şi întemeiat (că pe aceasta a numit-o „stare”), şi a fugit de statornica stricăciune a pierzătorilor. Iar acest nume, adică „fericit”, este numire dumnezeiască. Şi martor e dumnezeiescul Apostol, strigînd: „Fericitul şi singur Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” Stăpînul nostru Dumnezeu a dat-o cu împărtăşire pe aceasta şi oamenilor, precum şi pe celelalte. Pentru că, numindu-Se El credincios - „Credincios, zice, este Dumnezeu, prin Care v-aţi chemat la împărtăşirea Fiului Său”, iar Fericitul Moisi zice: „Dumnezeu este credincios şi nu este nedreptate întru Dînsul” - a numit şi din oameni „credincioşi” pe cei ce primesc cuvintele Lui fără de îndoială. Aşa, fiind şi numindu-Se Dumnezeu, Marele Dăruitor a dat cu împărtăşire şi oamenilor această numire şi strigă: „Eu am zis: Dumnezei sînteţi, toţi fii ai Celui Preaînalt, iar voi ca nişte oameni muriţi.” Deci numele acesta, adică „fericit”, este rod al săvîrşirii faptei bune. Că - precum fiecare din meşteşugurile din viaţă priveşte la sfîrşit, adică: meşteşugul cel de luptă, către cununile de măslin; cel ostăşesc, către biruinţe şi semne de biruinţă; cel doctoricesc, către sănătate şi către izbăvirea de boli; cel neguţătoresc, către adunarea banilor şi către avuţia bogăţiei - aşa şi ştiinţa faptei bune are ca rod şi sfîrşit dumnezeiasca fericire. Şi nimeni, văzîndu-l fericindu-se aici numai pe bărbat, să nu socotească cum că neamul femeilor se lipseşte de această fericire. Stăpînul Hristos, alcătuind fericirile cu neamul bărbătesc, n-a oprit muierilor cîştigarea faptei bune. Cuvîntul cuprinde împreună cu bărbaţii şi pe muieri, căci „cap al muierii este bărbatul”, după cum zice dumnezeiescul Apostol. Celelalte mădulare ale trupului se împreună cu capul, iar capul, încununîndu-se, se bucură. Aşa şi noi, vorbind către cineva şi numindu-l pe dînsul „cap iubit”, nu-l despărţim de celelalte părţi ale trupului, ci vorbim din parte către întreg.
Şi nu aşa prost a pomenit mai întîi de „cale”, apoi de „stare”, apoi de „scaun”, ci ştiind cu de-adinsul că gîndul suferă mai întîi pornire - ori rău ar fi, ori bun - apoi stare, apoi oarecare adeverire întărită. Deci sfătuieşte ca nici cu mintea să primească vreo înţelegere păgînească, nici să călătorească spre vreo lucrare fără de lege.
Dumnezeieştii Scripturi îi este drag a numi „necredincioşi” pe cei ce cred în nedumnezeire ori în multă dumnezeire , „păcătoşi” - pe cei ce voiesc a trăi întru fărădelege şi au îmbrăţişat viaţă stricată, iar „pierzători” - pe cei ce se pierd nu numai pe ei înşişi, ci îi împărtăşesc şi pe alţii de pierzare şi de vătămare, ca şi boala ce năpădeşte şi asupra oamenilor, şi asupra dobitoacelor, de care se umplu cei ce se apropie de bolnavi. De aceea cuvîntul porunceşte a fugi de soboarele acestora.
Dar, fiindcă fuga de răutate nu ajunge pentru săvîrşirea faptei bune - „abate-te de la rău şi fă binele”, zice Psalmistul, iar Fericitul Isaia: „Încetaţi răutăţile voastre, învăţaţi-vă a face binele” - Fericitul David a adăugat foarte după cuviinţă:
2 ci în Legea Domnului - voia lui şi, în Legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
Nu numai că se cuvine să le urască pe cele zise mai-nainte, ci să şi ia aminte la dumnezeiasca Lege, noaptea şi ziua, şi să le voiască pe acelea pe care le porunceşte dumnezeiasca Lege şi să-şi îndrepte a sa viaţă după scopul aceleia. Aşa a şi legiuit Dumnezeul tuturor prin Moisi, zicînd: „Vor fi graiurile Legii acesteia totdeauna în gura ta şi vei cugeta întru dînsele şezînd, şi sculîndu-te, şi zăcînd şi în cale umblînd. Şi le vei spînzura pe dînsele de mîinile tale şi vor fi neclintite înaintea ochilor tăi.”
Apoi, arată şi rodul care odrăsleşte de aici:
3 Şi va fi – zice – ca pomul cel răsădit lîngă izvoarele apelor, care rodul său va da în vremea sa,
4 şi frunza lui nu va cădea şi toate oricîte va face vor spori.
Precum izvoarele fac a înfrunzi pomii ce sînt răsădiţi lîngă dînsele, aşa şi apele dumnezeiescului Duh îi gătesc pe credincioşi a aduce dumnezeieştile roade. Deci pentru aceasta şi Stăpînul Hristos a numit „apă” învăţătura Sa: „Dacă cineva însetează - zice - să vină la Mine şi să bea, şi îi va fi apa pe care Eu o voi da lui izvor de apă vie ce saltă spre viaţă veşnică.” Şi iarăşi: „Cel ce crede întru Mine, precum a zis Scriptura, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui.” Şi încă şi către Samarineanca: „Cel ce bea din apa aceasta va înseta iarăşi, iar care ar bea din apa pe care Eu o voi da lui nu va înseta în veac.” Aşa - şi prin Isaia Proorocul: „Că Eu voi da (apă) întru sete celor ce călătoresc prin loc fără de apă şi voi deschide prin munţi izvoare şi prin dealuri rîuri, ca să adăp neamul Meu cel ales, norodul Meu pe care l-am cîştigat.”
Deci, după cuviinţă, şi Fericitul David l-a asemănat pe cel ce s-a îndeletnicit întru dumnezeieştile cuvinte cu pomii răsădiţi lîngă izvoarele apelor, care au frunzele de-a pururea înfrunzite şi aduc rodul la vreme, pentru că nevoitorii faptei bune vor lua roadele ostenelilor în viaţa ce va să fie. Şi, purtînd întru ei totdeauna nădejdea cea bună, ca pe nişte frunze, înverzesc, şi se bucură, şi prin mîngîiere uşurează greutatea ostenelilor. Au încă şi dăruitor cu sîrguinţă, pe Stăpînul cel mare, ajutîndu-le lor totdeauna: „Că, celor ce iubesc pe Dumnezeu - zice dumnezeiescul Apostol - toate le ajută spre cele bune.” Pentru aceasta a zis şi Fericitul David: „Şi toate, oricîte va face, vor spori.” „Că de la Domnul - zice - paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte.” Şi nu l-a pus aşa prost pe acest „toate”, ci cu multă lămurire, că - după ce mai întîi a oprit toate felurile răutăţii şi a arătat săvîrşirea dumnezeieştilor legi - a adăugat aşa: „Toate, oricîte va face, vor spori”, ştiind că unul ca acesta nu va voi să lucreze nimic împotrivnic legilor, alcătuindu-şi a sa voie cu dumnezeiasca Lege, că zice: „În Legea Domnului - voia lui.”
Aşa, îndemnînd prin aceasta către fapta bună şi învăţînd filosofia cea desăvîrşită, de aici îi îndeamnă pe nevoitori prin cele împotrivnice, zicînd:
5 Nu aşa - necredincioşii, nu aşa,
Prin îndoirea opririi, arată mai luminat împotrivirea.
ci ca praful pe care îl spulberă vîntul de pe faţa pămîntului.
Zice: Adăpîndu-se de dumnezeieştile cuvinte, aceia sînt de-a pururea înverziţi şi aduc rodul copt. Iar aceştia, fiind călcaţi de duhurile împotrivnice, se aseamănă cu praful, purtat cu lesnire aici şi acolo de vînturile cele împotrivnice.
6 Pentru aceasta, nu vor învia necredincioşii la Judecată, nici păcătoşii în sfatul Drepţilor;
Preasfîntul Duh le povesteşte pe toate cu multă descoperire, că n-a zis: „Nu vor învia necredincioşii”, ci: „la judecată nu vor învia”, în loc de: Nu vor învia spre judecată, ci spre osîndă. Aceia nu au trebuinţă de mustrări, avînd arătată păgînătatea, ci primesc pedeapsa singură. Precum pe ucigaşii de oameni prinşi întru însuşi lucrul uciderii judecătorul nu îi bagă în judecătorie ca să-i mustre, ci ca să scoată asupra lor hotărîrea hotărîtă de legi, aşa şi cei ce au trăit întru păgînătate pătimesc munca îndată după înviere, neadunîndu-se la judecată, ci primind hotărîrea pedepsei. Încă şi cei izbăviţi de dogmele păgîneşti, dar care au vieţuit viaţă nelegiuită, se vor aşeza undeva departe de adunarea Drepţilor. Pentru că acest nume, adică „sfat”, Achila şi Teodotion l-au tălmăcit: „adunare”, iar Simmah : „strîngere”.
7 că ştie Domnul calea drepţilor, şi calea necredincioşilor va pieri.
Dreptul Judecător - zice - le ştie pe toate încă mai înainte de judecată şi nu mai are trebuinţă nici de dovezi, nici de mustrări. Pentru aceea, împărţind fiecăruia cele după vrednicie, pe unii îi va învrednici de laude şi de cununi, iar pe alţii îi va trimite la munca neîncetată. Iar acest cuvînt: „calea necredincioşilor va pieri”, se aseamănă cu graiurile acelea apostoleşti: „Dacă lucrul cuiva se va arde, se va păgubi.” Pentru că lucrul bărbaţilor drepţi rămîne strălucind, iar împreună cu oamenii păgîni şi necuvioşi se pierde şi răutatea lor.
din FERICITUL TEODORIT, EPISCOPUL KIRULUI,TÎLCUIRE A CELOR O SUTĂ CINCIZECI DE PSALMI AI PROOROCULUI ÎMPĂRAT DAVID