Psalmul 5

Al lui David.
l. Graiurile mele asculta-le, Doamne! Intelege strigarea mea!
2. Ia aminte la glasul rugaciunii mele, Imparatul meu si Dumnezeul meu, caci catre Tine, ma voi ruga, Doamne!
3. Dimineata vei auzi glasul meu; dimineata voi sta inaintea Ta si ma vei vedea.
4. Ca Tu esti Dumnezeu, Care nu voiesti faradelegea, nici nu va locui langa Tine cel ce vicleneste.
5. Nu vor sta calcatorii de lege in preajma ochilor Tai. Urat-ai pe toti cei ce lucreaza fara de lege.
6. Pierde-vei pe toti cei ce graiesc minciuna; pe ucigas si pe viclean il uraste Domnul.
7. Iar eu, intru multimea milei Tale, voi intra in casa Ta, inchina-ma-voi spre sfant locasul Tau, intru frica Ta.
8. Doamne, povatuieste-ma intru dreptatea Ta din pricina dusmanilor mei! Indrepteaza inaintea mea calea Ta.
9. Ca nu este in gura lor adevar, inima lor este desarta; groapa deschisa grumazul lor, cu limbile lor viclenesc.
10. Judeca-i pe ei, Dumnezeule; sa cada din sfaturile lor; dupa multimea nelegiuirilor lor, alunga-i pe ei, ca Te-au amarat, Doamne,
11. si sa se veseleasca toti cei ce nadajduiesc intru Tine; in veac se vor bucura si le vei fi lor salas si se vor lauda cu Tine toti cei ce iubesc numele Tau.
12. Ca Tu vei binecuvanta pe cel drept, Doamne, caci cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi.

TÎLCUIREA PSALMULUI 5
Întru sfîrşit, pentru moştenitoarea, Psalmul lui David.
Aşa au tălmăcit şi ceilalţi scrierea de deasupra, deci e vădit că dumnezeiescul cuvînt numeşte „moştenitor”, îndeobşte, Biserica lui Dumnezeu, iar deosebit - sufletul ce trăieşte cu bună-credinţă. Că este cu putinţă a auzi pe Domnul zicînd în Sfintele Evanghelii: „Veniţi, blagosloviţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii!” Şi dumnezeiescul Pavel zice la fel: „Duhul împreună mărturiseşte duhului nostru că sîntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă sîntem fii, apoi şi moştenitori, moştenitori ca fii ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, fiindcă împreună pătimim, ca împreună să ne şi proslăvim.” Şi iarăşi: „Drept aceea, nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă fiu, apoi şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Hristos.” Şi încă multe altele de acest fel este cu putinţă a afla în dumnezeiasca Scriptură, dintru care povăţuindu-ne, vom putea cunoaşte înţelegerea.

Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea,
2 ia aminte la glasul cererii mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!
Bătîndu-se cu multe valuri dinspre toate părţile, Biserica lui Dumnezeu şi fiecare suflet care îmbrăţişează viaţă cu bună-credinţă le biruieşte pe acestea şi totdeauna înoată mai presus de furtună cînd cheamă dumnezeiescul ajutor. Deci aceasta ne arată nouă proorocescul cuvînt, învăţîndu-ne cum se cuvine a-L ruga şi a-L îndupleca pe Împăratul şi Dumnezeul tuturor: „Graiurile mele ascultă-le, Doamne, înţelege strigarea mea, ia aminte glasul cererii mele!”
Iar pe acest „ascultă-le”, l-a pus în loc de: Facă-se graiurile rugăciunii mele în lăuntrul urechilor Tale, şi cu milostivire auzi rugăciunea mea şi ia aminte cu de-adinsul la cuvintele cererii mele, fiindcă pe Tine Te ştiu Dumnezeu şi Împărat. Dar nici „strigarea” nu se cuvine a o înţelege „strigare”, nici „urechile” - „urechi”, căci este obiceiul dumnezeieştii Scripturi să grăiască mai trupeşte pentru Dumnezeul tuturor, numind dumnezeieştile lucrări prin mădulare omeneşti: „ochi” - lucrarea cea văzătoare, cea auzitoare: „urechi”, şi pe celelalte la fel. Deci „strigare” numeşte sîrguinţa celor ce se roagă şi rugăciunea osîrduitoare a minţii.
3 Căci către Tine mă voi ruga, Doamne, şi dimineaţa vei auzi glasul meu.
4 Dimineaţa voi sta înaintea Ta, şi mă vei vedea,
Căci, cutezîndu-mă că îmi primeşti rugăciunile şi scuturînd somnul de la gene, îndată ce se luminează stau înaintea Ta, ca a Unuia cu adevărat Împărat şi Stăpîn, aducîndu-Ţi cererea. Şi nu este al fiecăruia să zică Dumnezeului tuturor: „Voi sta înaintea Ta, şi mă vei vedea”, ci al celor ce, ca marele Ilie, pentru îndrăzneala vieţuirii sfinte, îndrăznesc a zice: „Viu este Domnul, Căruia astăzi Îi stau înainte.”
că Dumnezeul cel ce nu voieşte fărădelegea Tu eşti.
5 Nu va locui lîngă Tine cel ce vicleneşte, nici nu vor petrece călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi.
Zice: Tu primeşti cererile mele şi mă priveşti pe mine, cel ce mă rog, fiindcă opreşti toată fărădelegea şi cu totul Te întorci de la cei ce trăiesc întru răutate. Te îngreţoşezi - zice - de toţi cei ce îmbrăţişează viaţă nelegiuită - căci a adăugat:
6 Urît-ai, Doamne, pe toţi cei ce lucrează fărădelegea, pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Pe bărbatul sîngiurilor şi vicleanul, îl urăşte Domnul.
În mijloc a adus catalogul răutăţii, arătînd toate cele împotrivnice dumnezeieştii voiri, că zice: Dumnezeu nu numai că opreşte răutatea, şi fărădelegea, şi minciuna, şi vicleşugul şi uciderea, ci îi şi urăşte pe lucrătorii acestora care nu voiesc a lua aminte la pocăinţă. Şi însemnează prin acestea pe cei ce s-au ridicat asupra Bisericii în felurite vremi, dar n-au putut a o birui, după oprirea şi nelăsarea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Însuşi, Care zice: „Porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Acest lucru l-a arătat încă şi Psalmul de faţă.
7 Iar eu întru mulţimea milei Tale voi intra în casa Ta, închina-mă-voi către Sfîntă Biserica Ta întru frica Ta.
Zice: Dobîndind iubirea Ta de oameni şi cu dreapta Ta fiind păzit, Ţie Îţi aduc închinăciunea cea necurmată în Biserica afierosită slavei Tale, purtînd întru mine frica Ta de-a pururea. Că, nădăjduindu-mă la iubirea Ta de oameni, nu voi suferi să o lepăd pe aceasta.
8 Doamne, povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea.
Unele din pre-scrieri au aşa: „înaintea mea calea Ta”. Şi amîndouă se ţin de înţelegere bine-credincioasă: că, ori calea noastră de s-ar îndrepta înaintea lui Dumnezeu, nu vom lua cercare a rătăcirii; ori calea lui Dumnezeu de s-ar îndrepta înaintea noastră, pe dînsa vom călători şi vom alerga cu sîrguinţă către dînsa. Deci „moştenitoarea” cere să se povăţuiască de către dreptatea lui Dumnezeu, să i se îndrepteze şi să i se înlesnească ei calea, ca astfel să călătorească nestingherită. Simmah a pus această înţelegere: că, în loc de „îndreptează”, a zis: „netezeşte”. Auzim încă şi pe Însuşi Hristos, prin Isaia: „Vor fi – zice - cele strîmbe în căi drepte, şi cea colţuroasă - în cărări netede.” Iar, în alt Psalm, încă Fericitul David a zis: „De la Domnul paşii omului se îndreptează, şi calea Lui o va voi foarte.”
Şi graiurile „moştenitoarei” sînt pline de smerită-cugetare, că nu cere să i se îndrepteze calea pentru a ei dreptate, ci pentru vrăjmaşii ce trăiesc întru păgînătate şi îi dau război cu nedreptate. Apoi, ne arată fiecare din meşteşugirile răutăţii lor:
9 Că nu este în gura lor adevăr,
Cu minciuna - zice - îşi întinează limbile lor totdeauna.
inima lor este deşartă.
Cu cuvintele lor se aseamănă şi se potrivesc şi gîndurile lor, şi mintea lor împreună-mărturiseşte gurii lor.
10 Groapă deschisă - gîtlejul lor,
Mormintele închise au putoarea ascunsă, iar cele deschise slobozesc multă putoare. Asemenea graiuri - zice - rîgîiesc şi aceştia, pline de toată păgînătatea şi putoarea. Şi însemnează prin cuvintele acestea hulele asupra lui Dumnezeu şi graiurile desfrînării şi ale înverşunării .
cu limbile lor vicleneau. Judecă-i pe ei, Dumnezeule!
Mai grele decît graiurile ce se grăiesc sînt cele ascunse: că, folosind vicleşuguri, ei lucrează nenumărate rele împotriva aproapelui.
11 Să cadă din sfaturile lor, după mulţimea păgînătăţilor lor leapădă-i pe dînşii! -
Deci să fie aduşi sub judecata Ta - o Stăpîne! - şi să fie învinuiţi de acelea pe care le măiestresc asupra noastră, şi să se înveţe cu cercarea că ţes ţesătură de păianjen, şi să se pedepsească după vrednicia îndrăznirii lor.
că Te-au amărît, Doamne.
Pentru că, pornindu-şi tabăra împotriva celor afierosiţi Ţie, asupra Ta au pornit războiul.
12 Şi să se veselească toţi cei ce nădăjduiesc întru Tine. În veac se vor bucura, şi Te vei sălăşlui întru dînşii.
Şi aceasta îi va umple de veselie pe cei ce au crezut întru Tine. Şi le va da lor dulceaţa veşnică nu pieirea acelora, ci purtarea Ta de grijă, fiind încredinţaţi că vei locui întru dînşii, şi vei umbla întru ei şi îi vei arăta pe dînşii casă afierosită Ţie.
13 Şi se vor lăuda întru Tine cei ce iubesc numele Tău, căci Tu vei blagoslovi pe cel drept, Doamne.
Pentru că, dăruindu-se blagoslovenia şi Pronia Ta slujitorilor Tăi, cei ce s-au făcut îndrăgitori ai numelui Tău vor cugeta mare pentru a Ta purtare de grijă, povestind a Ta putere. Aşa zice şi Fericitul Pavel: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude.”
Că cu arma bunei-voiri ne-ai încununat pe noi.
Dumnezeiasca Scriptură numeşte voia cea bună a lui Dumnezeu „bunăvoire”. În acest fel este: „Bine ai voit, Doamne, pămîntului Tău”, în loc de: Bune ai voit pămîntului Tău. Şi, la Fericitul Pavel: „După buna voire a voii Lui”, adică: „după voia cea bună a Lui”. Deci şi aici zice aceasta: Voia Ta cea bună şi multa iubire şi dragoste părintească a Ta s-au făcut nouă şi armă aducătoare de biruinţă, şi cunună de biruinţă.