Psalmul 4

Al lui David.
1. Cand Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptatii mele! Intru necaz m-ai desfatat! Milostiveste-Te spre mine si asculta rugaciunea mea.
2. Fiii oamenilor, pana cand grei la inima? Pentru ce iubiti desertaciunea si cautati minciuna?
3. Sa stiti ca minunat a facut Domnul pe cel cuvios al Sau; Domnul ma va auzi cand voi striga catre Dansul.
4. Maniati-va, dar nu gresiti; de cele ce ziceti in inimile voastre, intru asternuturile voastre, va caiti.
5. Jertfiti jertfa dreptatii si nadajduiti in Domnul.
6. Multi zic: "Cine ne va arata noua cele bune?" Dar s-a insemnat peste noi lumina fetei Tale, Doamne!
7. Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul lor de grau, de vin si de untdelemn ce s-a inmultit.
8. Cu pace, asa ma voi culca si voi adormi, ca Tu, Doamne, indeosebi intru nadejde m-ai asezat.

TÎLCUIREA PSALMULUI 4
Întru sfîrşit, întru laude. Psalmul lui David.
În loc de „întru sfîrşit”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de
biruinţă”, iar Simmah: „de biruinţă”. Şi „întru sfîrşit” însemnează că cele proorocite se vor împlini după multe vremi mai pe urmă, iar David a mai-nainte grăit întru sfîrşitul Psalmului pentru învierea din morţi, zicînd: „În pace voi adormi şi voi dormi, că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai sălăşluit.”
Iar după ceilalţi, Psalmul de faţă se aduce de către Fericitul David cîntare de biruinţă lui Dumnezeu, „Făcătorului de biruinţă”, după biruinţa asupra lui Avesalom, părîndu-li-se lor că s-a zis după risipirea războiului aceluia, pentru că, în Psalmul dinainte, Fericitul David a zis: „Mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui”, iar aici zice: „Fiii oamenilor, pînă cînd grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? Şi să cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său”. Deci în Psalmul acesta învaţă pe cei ce bolesc cu nedumnezeirea că El este Cel ce priveşte şi ocîrmuieşte toate; şi, spre dovada învăţăturii, le povesteşte pe cele de rînd pentru fiecare.

Cînd am strigat eu, auzitu-m-ai, Dumnezeul dreptăţii mele,
Învăţaţi-vă - zice - din cele făcute de mine cum stă de faţă oamenilor Dumnezeul tuturor şi îi aude pe cei ce Îl cheamă curat, că eu am dobîndit cererea îndată după ce I-am adus rugăciunea mea. Iar aceasta: „dreptăţii mele”, a pus-o în loc de: „al dreptei mele cereri”, căci nu era lucru al socotelii şi înţelepciunii lui David să-şi mărturisească lui-şi dreptate şi faptă bună. Şi se aseamănă graiurile acestea cu cele zise de Dumnezeu prin Isaia: „Atunci Mă vei chema, şi Eu te voi auzi. Încă grăind tu, voi zice: Iată, de faţă sînt.”
întru necaz m-ai desfătat.
Dumnezeul tuturor obişnuieşte a slobozi să se întîmple Sfinţilor pricini de scîrbe, iar după iscusire şi cercare, înalt propovăduieşte pe nevoitori, şi încă întru înseşi ispitele le aduce toată mîngîierea. Aceasta ne învaţă aici şi marele David, zicînd: Întru înseşi necazurile am dobîndit ajutorul şi mîngîierea Ta. La fel este şi acea zisă a Dumnezeului tuturor către dumnezeiescul Pavel: „Destul îţi este ţie darul Meu, că întru neputinţă se face desăvîrşită puterea Mea.”

2 Milostiveşte-Te spre mine, şi auzi rugăciunea mea!
Dreptul nu se satură de rugăciune, ci - rugîndu-se, şi dobîndind milostivire şi culegînd roadele rugăciunii - stăruie aducînd rugăciune, ştiind folosul ce va să fie de aici.
3 Fiii oamenilor, pînă cînd - grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna?
O oameni! Cunoaşteţi din cele făcute pentru mine pe Ocîrmuitorul şi Stăpînitorul tuturor: în ce chip priveşte cele omeneşti şi dăruieşte cererile celor ce se apropie cu sîrguinţă. Şi lepădaţi deşartele voastre gînduri. Iar „grei la inimă” i-a numit după cuviinţă pe necredincioşi, pe cei ce nu voiesc a căuta în sus către Dumnezeu şi a vedea dumnezeieştile iconomii, ca şi cei din metafora celor îngreuiaţi la cap din beţie de vin, care, din aburii ce se ridică în sus de dedesubt, sînt siliţi a închide ochii, şi nu pot a-i deschide.
4 Şi să cunoaşteţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său. Domnul mă va auzi cînd voi striga către Dînsul.
Nu aşa prost m-a slobozit de primejdiile ce au căzut asupră-mi, ci m-a făcut strălucit şi vestit prin biruinţă - căci aceasta însemnează cînd zice: „minunat a făcut”. Şi aşteaptă totdeauna, primind rugăciunile mele. Iar pe „cuvios”, iarăşi l-a pus aici în loc de: „nevinovat, care n-a nedreptăţit cu nimic pe vrăjmaşi, ci el s-a nedreptăţit de dînşii”.
5 Mîniaţi-vă,
Aici, se cuvine a pune soroc, şi apoi a le citi pe celelalte:
şi nu păcătuiţi,
Mîniaţi-vă - zice - şi îngreuiaţi-vă asupra celor ce se scoală cu nedreptate asupra voastră, văzîndu-i bine-norociţi. Dar să nu măriţi răul cu rău, ispitindu-vă – şi plecîndu-i şi încredinţîndu-i şi pe alţii - cum că toate se poartă nerînduite şi nechivernisite. Pentru că se cuvine să facem împotrivă păcatelor noastre de peste zi, noaptea cerîndu-ne seama de la noi înşine:
de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre umiliţi-vă.
Că vremea de noapte, fiind izbăvită de gîlcevile din afară, dă multă linişte gîndurilor. După cuviinţă, atunci a poruncit a face cercarea celor grăite sau lucrate ziua şi a legiuit a vindeca rănile prin doctoria umilinţei.
6 Jertfiţi jertfa dreptăţii şi nădăjduiţi spre Domnul.
Şi prin graiurile acestea leapădă slujba Legii, ca pe una de prisos, şi legiuieşte a aduce jertfa dreptăţii. Căci lui Dumnezeu Îi este mai dorită avuţia dreptăţii - unită fiind cu ea şi nădejdea spre Dînsul - decît toată jertfa de o sută de boi şi de o mie de boi. Fiindcă mulţi - şi din Elini, şi din Iudei şi din ereticii ce cugetă cele împotrivnice - uneori doresc întreaga înţelepciune şi dreptate, dar, fiind lipsiţi de buna-credinţă, nu dobîndesc de aici nici un rod. Pentru aceea, Preasfîntul Duh porunceşte, prin dumnezeiescul David, nu numai să jertfească jertfa dreptăţii, ci să şi nădăjduiască spre Domnul. Aşa zice şi Stăpînul Hristos ucenicilor Săi: „Eu sînt Viţa cea adevărată, voi – mlădiţele, şi Tatăl Meu este Lucrătorul. Toată mlădiţa ce nu aduce rod întru Mine, o ridică pe dînsa.” Şi nu aşa prost a zis „ce nu aduce rod”, ci „ce nu aduce rod întru Mine”, adică: „după poruncile Mele, după legiuirile Mele, cu credinţa cea întru Mine”, fiindcă unii par că se îngrijesc de fapta bună şi fără mărturisirea întru Dînsul, pentru slava oamenilor.
Mulţi zic: Cine va arăta nouă cele bune?
Însemnează pe aceia pe care i-a numit „grei la inimă”, ca pe cei ce se îngreuiază pentru ispitele de scîrbă ce cad asupră-le, şi nu cred purtării de grijă a lui Dumnezeu şi îndrăznesc a spune aceasta.
7 Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne, dat-ai veselie în inima mea.
Deci unele ca acestea gîndesc şi grăiesc aceia, iar noi, cei ce am primit strălucirea cunoştinţei Tale de Dumnezeu şi ne-am luminat cu razele Tale, întru înseşi primejdiile ridicate asupra noastră avem destulă mîngîiere nădejdea spre Tine.
8 Din rodul grîului, al vinului şi al untului de lemn al lor s-au înmulţit.
Iarăşi mustră pe aceia care zic: „Cine va arăta nouă cele bune?”, ca pe cei ce dobîndesc atîtea încă întru această viaţă de acum, dar totuşi bolesc cu nemulţumirea. Iar înţelegerea este cu ipervaton : „Mulţi zic: «Cine va arăta nouă cele bune»? Din rodul grîului, al vinului şi al untului de lemn al lor s-au înmulţit”. Adică: Măcar că întreabă, dar tot ei se îndulcesc de roadele de multe feluri ale pămîntului. Căci prin aceste trei feluri de folos firii omeneşti - grîul, vinul şi untul de lemn - a cuprins şi celelalte bunătăţi împreună, mustrînd nemulţumirea acelora care, în mîini purtînd darurile lui Dumnezeu şi cu îndestulare întru bunătăţile Lui desfătîndu-se, îndrăznesc a zice, ca unii ce n-ar fi dobîndit nimic: „Cine va arăta nouă cele bune?”
Iar eu, îndulcindu-mă de lumina Ta şi cîştigînd cunoştinţa Ta:
9 Cu pace voi adormi şi voi dormi,
10 că Tu, Doamne, deosebi întru nădejde m-ai aşezat.
Izgonind toată gîlceava şi împerecherea gîndurilor , împărţindu-le pace şi învăţîndu-mă să cuget pentru Pronia Ta cea bună, voi primi moartea spre nădejdea învierii. Căci „somn” a numit aici moartea. Şi foarte după cuviinţă a înjugat nădejdea cu pomenirea morţii după ce a grăit cuvintele pentru purtarea de grijă. Căci - pe cei mulţi ce cad întru rele-norociri în viaţa aceasta de acum, şi se nedreptăţesc de cei ce trăiesc întru răutate şi primesc sfîrşitul vieţii nedobîndind nici un ajutor - marele David îi învaţă să nu se îngreuieze, fiindcă moartea este înjugată cu nădejdea, şi după moarte va să fie răsplătire.