Psalmul 8

Al lui David.
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălțat slavă Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gură pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit lăuda, pentru vrăjmașii Tăi, că să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micsoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

TÎLCUIREA PSALMULUI 8
Întru sfîrşit, pentru teascuri. Psalmul lui David.
Se cuvine a şti că, în fiecare Psalm întru care Cei Şaptezeci au pus pe acest „întru sfîrşit”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de biruinţă”, iar Simmah: „de biruinţă”. Deci şi Psalmul acesta de biruinţă se aduce Făcătorului de biruinţă Dumnezeu, Celui ce l-a pierdut pe vrăjmaşul şi izbînditorul diavol şi i-a slobozit desăvîrşit pe oameni de tirania aceluia.

Iar „teascuri”, numeşte bisericile, fiindcă şi pe Domnul Îl numeşte „viţă”, că El Însuşi a zis întru Sfintele Evanghelii: „Eu sînt Viţa cea adevărată”. Şi, culegînd-o pe aceasta, cei ce au crezut gătesc vinul cel de taină. Prea-mare este şi această mustrare a necredinţei Iudeilor: pentru că - deşi aud mulţime de teascuri şi ştiu luminat că li s-a dat numai un teasc oarecare, iar mai vîrtos nici teasc, ci un linişor , că zice: „Înainte am săpat întru dînsa un linişor, şi am aşteptat să facă struguri, şi ea a făcut spini” – ştiind aşadar acestea, Iudeii nu voiesc a înţelege că a încetat Legea cea Veche şi s-a arătat darul Aşezămîntului celui Nou, care îi cheamă spre mîntuire pe toţi oamenii.
Deci pentru aceasta nu mai calcă preoţii roadele oamenilor după Legea cea Veche, numai pe un singur jertfelnic, ca într-un lin, ci s-au înfipt peste tot pămîntul şi marea milioane de altare, care biruiesc tot numărul. Psalmul al 83-lea ne învaţă aceasta mai luminat, căci şi el, avînd deasupra-scriere „a teascurilor”, a făcut pomenire de multe altare, zicînd: „Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne al Puterilor, doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu spre Curţile Domnului”. Şi, după puţine: „... altarele Tale, Doamne al Puterilor.” Încă şi acest al 8-lea Psalm, fiind scris deasupra „pentru teascuri”, mai-nainte vesteşte mîntuirea lumii, şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru oameni şi mai-nainte grăieşte întruparea Unuia-Născut.
Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri.
Aici, acest „cît” nu este asemănător, ci întinzător, că zice: Numele Tău se laudă foarte - o Stăpîne! - şi toţi Te numesc pe Tine Făcător al cerului şi al pămîntului. Căci acest „s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri” arată că au cunoscut toţi că le stăpîneşti pe toate, şi cerul, şi pămîntul. El avea marea cuviinţă de-a pururea, dar oamenilor nu le era cunoscută aceasta de-a pururea. Şi Fericitul Avacum mai-nainte vesteşte unele ca acestea, că, după ce a zis: „Dumnezeu de la Teman va veni, şi Cel Sfînt - din muntele cel cu umbra deasă”, a adăugat: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, şi de lauda Lui plin este pămîntul.“ Şi chiar El, arătîndu-Se lui Iacov şi întrebîndu-L acela pentru numire, a zis: „Pentru ce cauţi numele Meu, şi acesta este minunat?”
2 Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să sfarmi pe vrăjmaşul şi izbînditorul.
Mai ales acest lucru a arătat puterea Ta: că prin bărbaţii care n-au învăţat înţelepciunea omenească şi prin pruncii cei sugători, care urmează curăţia şi neştiinţa, l-ai surpat pe acel prea-rău tiran, care Îţi vrăjmăşuia de-a pururea Ţie, Dumnezeului nostru; şi, amăgind pe oameni pentru războiul împotriva Ta, iarăşi ca un muncitor îi muncea pe dînşii pentru amăgire. Aşa, învăţîndu-l acelea pe Ahitofel şi îndemnîndu-l să le zică, l-a făcut de s-a omorît cu mîinile sale. Aşa, într-armîndu-l pe Iuda spre vînzare, i-a dat lui spînzurarea ca plată pentru ascultare. Şi după istorie este cu putinţă a cunoaşte adevărul proorociei: pentru că, întru Sfintele Evanghelii - cînd pruncii mergeau înainte cu stîlpări şi ziceau: „Osana întru cele prea-înalte, bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului” - Stăpînul Hristos le-a răspuns Iudeilor, ce se îngreuiau: „Au n-aţi citit? Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit lauda!” Deci şi pruncii aceia osîndesc pe necunoscătorul şi nemulţumitorul norod al Iudeilor, cel asemenea diavolului vrăjmaş şi izbînditor. Pentru că şi acesta - de-a pururea călcînd dumnezeiasca Lege şi lucrînd împotriva celor poruncite de Dumnezeu - a răstignit pe Stăpînul Hristos ca şi cum s-ar fi nevoit pentru Puitorul de lege, numindu-L împotrivnic lui Dumnezeu şi fără de lege.
3 Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale, luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.
Zice: O Stăpîne! - destule sînt şi stihiile să arate marea Ta lucrare: şi cerul, şi pămîntul, şi luna, şi soarele, şi buna rînduială şi buna podoabă dintru acestea. Iar purtarea Ta de grijă, ce ajunge pînă la oamenii cei proşti , propovăduieşte ca fiind mai mare negrăita Ta iubire de oameni.
4 Că ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Şi acestea nu povestesc pentru zidire, ci pentru purtarea de grijă, căci n-a zis că „l-ai zidit”, ci că „îl pomeneşti şi îl cercetezi”. Iar aiurea descoperă şi tînguieşte şi mai luminat prostimea firii noastre, zicînd că omul „deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec”. Şi iarăşi: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, aşa va înflori. Că Duh a trecut într-însul, şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său.” Şi altele ca acestea, nenumărate, este cu putinţă a afla întru dumnezeiasca Scriptură, care strîng şi împilă trufia omenească. Deci şi aici se miră proorocescul cuvînt, strigînd: „Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Nu numai că l-ai adus întru „a fi”, ci i-ai dăruit şi pe „bine a fi”, şi-l pomeneşti şi, rău aflîndu-se, îl cercetezi.
5 Micşoratu-l-ai pe dînsul cu puţin oarece decît Îngerii,
Aici a pomenit hotărîrea de după călcarea poruncii , căci este mai micşorat decît Îngerii cu murirea.
cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el
6 şi l-ai pus pe dînsul peste lucrurile mîinilor Tale.
Încă şi pe acestea le-a primit firea noastră după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru, căci zice dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi”, şi: „Ne-a ridicat şi împreună ne-a pus pe noi să şedem întru cele cereşti, prin Iisus Hristos.”
7 Toate le-ai supus sub picioarele lui: oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele cîmpului,
8 păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
Zice: Această dovadă a iubirii Tale de oameni şi a puterii este adevărată, căci ai umplut firea oamenilor cea proastă de atîta înţelepciune, încît vînează cu înţelegerile nu numai jivinele pămînteşti, ci şi pe păsări, şi pe cele înotătoare, şi pe cele de două vieţi , şi pe cele mai înalte şi pe cele mai adînci; sub mîna lui le are supuse şi pe cele ce străbat aerul, şi pe cele acoperite cu ape.
Deci a dăruit stăpînirea acestora de obşte tuturor oamenilor, iar - după ce a luat pîrga noastră asupră-Şi, şi a arătat-o Biserică a Sa, şi a numit-o „trup” al Său şi a făcut negrăita unire - dumnezeiescul Cuvînt a şezut „deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînirea, şi Domnia şi deasupra a tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel ce va să fie”. Pe toate le-a supus sub picioarele Lui, nu numai „oile şi boii toţi”, ci şi toată zidirea văzută şi nevăzută. Martor al acestora este dumnezeiescul Apostol, care arătat strigă: „Iar pe Cel micşorat cu puţin decît Îngerii, pe Iisus, Îl vedem cu mărire şi cu cinste încununat pentru patima morţii.” Şi, puţin mai sus: „Pe toate le-ai supus sub picioarele Lui.” Şi, în Epistola către Corinteni: „Iar cînd a zis că: «toate s-au supus», arătat este că afară de Cel ce I-a supus Lui toate.” Că numai singură firea cea nezidită, ca o slobodă, s-a deosebit de supunerea aceasta, iar ceea ce a primit pe „a fi” de la aceasta, ori ce fel ar fi, ori văzută, ori nevăzută, se supune Stăpînului Hristos şi ca unui Dumnezeu, şi ca unui om. Atîta cinste a primit firea oamenilor de la Dumnezeul tuturor. Pentru aceea a pus începutul Psalmului şi la sfîrşit:
9 Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul!