Matei, fiul lui Alfeu, îsi făcea meseria de vames în vamă la ceasul în care Domnul 1-a văzutla Capernaum si i-a zis: Vino după Mine. Si sculîndu-se [Matei], a mers după El (Matei 9:
9). După aceasta, Matei s-a dus si si-a pregătit casa spre a îl primi pe Domnul în ea: a fostlocul si împrejurarea în care Domnul a rostit cîteva mari adevăruri despre întruparea Lui pe pămînt. După Pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Apostol si Evanghelist Matei a propovăduit Evanghelia către părŃi, mezi si etiopieni, în Etiopia el 1-a sfinŃit episcop pe ucenicul său Platon, apoi s-a retras la rugăciune într-un munte pustiu, unde Domnul a venit si i S-a arătatlui. Sfîntul Matei atunci a botezat-o pe soŃia si pe fiul principelui Etiopiei, si de aceea principele s-a înfuriat si a trimis gărzi care să îl aresteze pe Matei si să îl aducă în faŃa lui la judecată. SoldaŃii s-au întors si i-au raportat principelui că glasul lui Matei 1-au auzit, dar pe el ochii lor nu 1-au văzut unde este, si de aceea nu 1-au putut aresta. Principele a trimis al doilea rînd de gărzi pentru arestarea lui Matei. Apropiindu-se acestia de sfîntul apostol, el a strălucit ca soarele, si soldaŃii nu au putut privi la el. De spaimă ei au căzut cu faŃa la pămînt,si-au aruncat armele, si s-au întors înaintea principelui deserŃi. Atunci principele însusi a pornit pe urmele Sfîntului Matei, Apostolul si Evanghelistul. Dar lumina pe care a iradiat-o el si de această dată 1-a orbit cu totul pe stăpînitor. Dar milostiv, Sfîntul
Matei s-a rugat lui Dumnezeu si principele Etiopiei si-a recăpătat vederea. Dar din
nefericire pentru el ochii lui cei sufletesti tot orbi au rămas. De aceea el 1-a arestat pe Sfîntul Matei si 1-a supus celor mai bestiale torturi. De două ori i-au aprins foc mare pe piept, dar puterea lui Dumnezeu 1-a păzit întreg si nevătămat. După aceasta, rugîndu-se luiDumnezeu, Sfîntul Apostol si Evanghelist Matei si-a dat sfîntul lui suflet. Principele Etiopiei a poruncit ca trupul lui Matei să fie asezat într-un sicriu de plumb si aruncat în mare. Dar Sfîntul s-a arătat Episcopului Platon si i-a descoperit unde se află sicriul în care este închis trupul lui. Astfel, Arhiereul Platon a mers la acel loc si a scos moastele Sfîntului
Evanghelist din apa mării. Auzind despre această minune si văzînd-o cu ochii, principele Etiopiei s-a botezat si a luat numele Matei. După aceea, el s-a lepădat si s-a curăŃit de toate păcatele si desertăciunile lumii si s-a făcut presbker în Biserica lui Dumnezeu, făcîndu-se un plăcut al Lui. Murind Episcopul Platon, Sfîntul Apostol Matei s-a arătat în vedenie presbiterului Matei si 1-a sfătuit să primească a fi ridicat în scaunul episcopal. Presbiterul Matei a făcut asa, bine păstorind după aceea timp de mulŃi ani turma cea cuvîntătoare a lui
Hristos, pînă cînd Domnul 1-a chemat la Dînsul. Sfîntul Apostol si Evanghelist Matei a scris Evanghelia care poartă numele lui în limba aramaică. Ea a fost curînd după aceea tradusă în limba greacă, nouă parvenindu-ne doar textul grecesc, căci cel aramaic, mai vechi, s-a pierdut. Despre acest Sfînt Evanghelist Sfînta TradiŃie ne spune că un a gustat niciodată carne, ci doar legume si fructe.
Cîntare de laudă la Sfîntul Apostol si Evanghelist Matei
înaintea Sfîntului Său Apostol Domnul S-a arătat Pe cînd Apostolul s-a aflat înpămîntul etiopienilor. El pe al Său războinic astfel l-a îmbărbătat, Si a mîngîiat ca un Bun sufletul lui viteaz. Domnul cu-a Lui sfîntă Mînă i-a dăruit un toiag, Pe care înaintea bisericii i-a poruncit să îl sădească.
El i-a zis că acel toiag va înverzi si floare va da,
Cu flori multicolore, minunate.
Acel toiag pom de roadă bună se va face,
Spre bucuria celor ce vor gusta din ea.
Iar de sub pom va Ńîsni izvor de apă bună,
De apă răcoroasă, pentru cei însetaŃi.
FeŃele celor ce cu mulŃumire vor gusta din pom,
Străluci-vor de sfîntă lumină.
Sfîntul Apostol a făcut după al Domnului cuvînt,
Iar lemnul a rodit, s-a-mpodobit de floare.
Din rădăcina lui izvor de apă rece a Ńîsnit,
Iar biserica s-a umplut de suflete, nenumărate.
Bolnavii acolo vindecare primeau,
Iar cei sănătosi mai mult se umpleau de sănătate.
Eiopienii se bucurau, cu chipuri fericite,
Mîndrii etiopieni se făceau Domnului vie roditoare.
O, minunate pom, de si noi te-am avea!
Dar cu adevărat, toŃi credinciosii te avem pe tine!
Hristos Dumnezeu este Lemnul nostru Cel Viu,
El este Pomul VieŃii, al Ostirilor Domn,
Prin Care noi credincisii dobîndim mîntuire.
Cugetare
Oare cuvîntul Domnului despre rugăciunea neîncetată, conform căruia oamenii trebuie să
se roage totdeauna (Luca 18: 1), se aplică doar monahilor sau si tuturor crestinilor? Dacă acest cuvînt s-ar aplica doar monahilor, atunci Sfîntul Apostol Pavel nu le-ar mai fi scris tuturor crestinilor din Tesalonic să se roage neîncetat (I Tesaloniceni 5: 17). Prin acest cuvînt, Sfîntul Apostol Pavel nu face altceva decît să repete cuvîntul Domnului, întocmai,arătîndu-i valabilitatea pentru toŃi crestinii, monahi si nemonahi. Sfîntul Grigorie Palamas a dus cîtăva vreme o viaŃă de mari nevoinŃe pustnicesti într-o mînăstire din Beroea. Avva Iov,
un ascet vestit si respectat pînă departe, vieŃuia si el în acea mînăstire. S-a întîmplat că, fiind Avva Iov de faŃă, Sfîntul Grigorie Palamas a citat acest cuvînt al Apostolului, care arată că tot crestinul este chemat la rugăciunea neîncetată, si nu doar monahii. Avva Iov însă a fost de părere că rugăciunea neîncetată este o obligaŃie doar pentru monahi, si nu pentru toŃi crestinii în general. Sfîntul Grigorie, ca fiind mai tînăr cu anii, s-a plecat părerii Avvei Iov,
retrăgîndu-se în tăcere. Dar cînd Avva s-a întors la chilia lui si s-a asezat la rugăciune, a venit la el îngerul Domnului îmbrăcat în
slavă si i-a zis: "O, Bătrîne, nu te îndoi de adevărul cuvintelor rostite de plăcutul Domnului,Grigorie! Căci el adevăr curat a grăit, care si Ńie Ńi se cuvine să-1 cugeti si să înveŃi si pe alŃii
să cugete asa mai departe!" Astfel, Sfîntul Apostol Pavel, ca si îngerul Domnului, întăresc amîndoi porunca Mîntuitorului Hristos că toŃi Crestinii trebuie să se roage neîncetat. Si nu doar neîncetat cînd se află în sfînta biserică, la sfintele slujbe, ci neîncetat în toată vremea si în tot locul, si mai cu seamă în inimă. Căci asa cum Domnul pururea si pretutindeni umple de bunătăŃi sufletele noastre, cum am putea noi să încetăm vreodată a îi mulŃumi Lui pentru acele bunătăŃi, de oriunde ne-am afla? Cînd el neîncetat ne miluieste pre noi, se cuvine ca si
noi neîncetat să Ii mulŃumim Lui, învăŃîndu-ne pururea îndreptările Sale.
Luare aminte
Să luăm aminte la zidirea lumii (Facerea 1):
La cum în a treia zi Domnul a despărŃit uscatul de ape;
La cum a poruncit pămîntului să dea din sine verdeaŃă: iarbă, cu
sămînŃă într-însa, si pomi roditori, care să dea rod cu sămînŃă în sine
(Facerea 1: 11);
La cum acestea toate au fost după Cuvîntul lui Dumnezeu, Si a văzut
Dumnezeu că este bine (Facerea 1: 12).
Predică Despre Hristos Care locuieste în inimile credinciosilor
Si Hristos să Se sălăsluiască, prin credinŃă, în inimile voastre, înrădăcinaŃi si întemeiaŃi fiind în
iubire (Efeseni 3: 17).
Prin credinŃă, în inima omului intră Hristos, iar odată cu El, intră iubirea. Astfel, omul se înrădăcinează si se întemeiază în iubire. Prin urmare, mai întîi este credinŃa; apoi, odată cu credinŃa, intră în inimă si prezenŃa lui Hristos; iar cu prezenŃa lui Hristos, prezenŃa iubirii; iar cu prezenŃa iubirii, tot binele cel tainic si de necuprins, în puŃine cuvinte, Sfîntul Apostol Pavel descrie întreaga scară a treptelor desăvîrsirii. Prima treaptă a scării este credinŃa, iar
treapta ultimă, cea mai de sus, iubirea; iar începutul si sfîrsitul scării sînt unite în inima omului prin prezenŃa în ea a Domnului Hristos Cel Vesnic Viu. întărindu-ne în credinŃă, noi desfiinŃăm din ce în ce mai mult distanŃa dintre noi si Domnul Hristos lisus. Cu cît este mai tare credinŃa omului, cu atît mai aproape vine el de Hristos. în cele din urmă, inima omului
se umple de Hristos, ea nu se mai poate despărŃi de El, tot asa cum plămînul nu
se poate despărŃi de aer. Atunci, cuprins de lacrimi de bucurie, omul poate, în taina inimii lui, să comunice neîncetat cu Hristos în rugăciune: Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul. Astfel inima se umple tainic de iubire si de lumină. Astfel, dragostea se uneste cu credinŃa si cu nădejdea: făcîndu-se această unire,graniŃele dintre credinŃă, nădejde si dragoste se topesc, astfel încît omul nu mai poate spune unde încetează credinŃa si unde încep nădejdea si dragostea. Cînd Domnul Hristos Se sălăsluieste în inima omului, atunci acesta nu mai percepe în sine credinŃa, nădejdea sau dragostea, nici nu le mai numeste. Ci în loc de acestea el nu îl mai vede decît pe Domnul si
nu îl mai numeste decît pe El. El este asemenea gospodarului care îsi culege roadă lui toamna, nemaivăzînd pe ram frunze, flori si începutul de roadă, ci doar fructul copt.
O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela ce esti łinta tuturor nevoinŃelor noastre si
Limanul celor care călătorim către Tine, apropie-ne pre noi de Tine mereu, si ne mîntuieste.
Căci noi łie ne închinăm si pre Tine Te slăvim în veci, Amin.
(din Proloagele, vol.2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu