sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Psalmul 17
O cantare a lui David.
l. Iubi-Te-voi Doamne, vartutea mea. Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu,
2. Dumnezeul meu, ajutorul meu si voi nadajdui spre Dansul,
3. Aparatorul meu si puterea mantuirii mele si sprijinitorul meu.
4. Laudand voi chema pe Domnul si de vrajmasii mei ma voi izbavi.
5. Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat.
6. Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.
7. Si cand ma necajeau am chemat pe Domnul si catre Dumnezeul meu am strigat.
8. Auzit-a din locasul Lui cel sfant glasul meu si strigarea mea, inaintea Lui, va intra in urechile Lui.
9. si s-a clatinat si s-a cutremurat pamantul si temeliile muntilor s-au tulburat si s-au clatinat ca S-a maniat pe ele Dumnezeu.
10. Intru mania Lui fum s-a ridicat si para de foc de la fata Lui, carbuni aprinsi de la El.
11. Si a plecat cerurile si S-a coborat si negura era sub picioarele Lui.
12. Si S-a suit pe heruvimi si a zburat; zburat-a pe aripile vantului.
13. Si si-a pus intunericul acoperamant, imprejurul Lui cortul Lui, apa intunecoasa in norii vazduhului.
14. De stralucirea fetei Lui norii au fugit, glasul Lui prin grindina si carbuni de foc.
15. Si a tunat din cer Domnul si Cel Preainalt a dat glasul Sau.
16. Trimis-a sageti si i-a risipit pe ei, si fulgere a inmultit si i-a tulburat pe ei.
17. Si s-au aratat izvoarele apelor si s-au descoperit temeliile lumii,
18. De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului maniei Tale.
19. Trimis-a din inaltime si m-a luat, ridicatu-m-a din ape multe.
20. Izbaveste-ma de vrajmasii mei cei tari si de cei ce ma urasc pe mine, ca s-au intarit mai mult decat mine.
21. Intampinatu-m-au ei in ziua necazului meu, dar Domnul a fost intarirea mea
22. Si m-a scos la loc larg, m-a izbavit, ca m-a voit.
23. Si imi va rasplati mie Domnul dupa dreptatea mea, si dupa curatia mainilor mele imi va rasplati mie,
24. Ca am pazit caile Domnului si n-am fost necredincios Dumnezeului meu.
25. Ca toate judecatile Lui sunt inaintea mea, si indreptarile Lui nu s-au departat de la mine.
26. Si voi fi fara prihana cu Dansul, si ma voi pazi de faradelegea mea.
27. Si imi va rasplati mie Domnul dupa dreptatea mea, si dupa curatia mainilor mele inaintea ochilor Lui.
28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; si cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
29. Si cu cel ales, ales vei fi; si cu cel indaratnic Te vei indaratnici.
30. Ca Tu pe poporul cel smerit il vei mantui, si ochii mandrilor ii vei smeri.
31. Ca Tu vei aprinde faclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina intunericul meu.
32. Caci cu Tine ma voi izbavi de ispita, si cu Dumnezeul meu voi trece zidul.
33. Dumnezeul meu, fara prihana este calea Lui, cuvintele Domnului in foc lamurite; scut este tuturor celor ce nadajduiesc in El.
34. Ca cine este Dumnezeu afara de Domnul? Si cine este Dumnezeu afara de Dumnezeul nostru?
35. Dumnezeu, Cel ce ma incinge cu putere, si a pus fara prihana calea mea.
36. Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului si peste cele inalte ma pune.
37. Cel ce intaresti mainile mele in vreme de razboi, si ai pus arc de arama in bratele mele.
38. Si mi-ai dat mie scutul mantuirii mele si dreapta Ta m-a sprijinit.
39. Si certarea Ta m-a indreptat pana in sfarsit, si certarea Ta insasi ma va invata.
40. Largit-ai pasii mei sub mine, si n-au slabit picioarele mele.
41. Urmari-voi pe vrajmasii mei si-i voi prinde pe dansii si nu ma voi intoarce pana ce se vor sfarsi.
42. Ii voi zdrobi pe ei si nu vor putea sa stea, cadea-vor sub picioarele mele.
43. Si m-ai incins cu putere spre razboi si ai impiedicat pe toti cei ce se sculau impotriva mea.
44. Si pe vrajmasii mei i-ai facut sa fuga, iar pe cei ce ma urasc pe mine i-ai nimicit.
45. Strigat-au catre Domnul, si nu era cel ce mantuieste; si nu i-a auzit pe ei.
46. Si-i voi sfarama pe ei ca praful in fata vantului, ca tina ulitelor ii voi zdrobi pe ei.
47. Izbaveste-ma de razvratirile poporului; pusu-m-ai capetenie neamurilor.
48. Poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit mie. Cu auzul urechii m-a auzit.
49. Fiii straini m-au mintit pe mine. Fiii straini au imbatranit si au schiopatat din cararile lor.
50. Viu este Domnul si binecuvantat este Dumnezeul meu, si sa se inalte Dumnezeul mantuirii mele.
51. Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbanda si mi-ai supus popoarele; Izbavitorul meu de vrajmasii cea furiosi,
52. De la cei ce se ridica impotriva mea, inalta-ma, de omul nedrept izbaveste-ma.
53. Pentru aceasta Te voi lauda intre neamuri, Doamne, si numele Tau il voi canta.
54. Cel ce maresti mantuirea imparatului Tau si faci mila unsului Tau, lui David si semintiei lui pana in veac.
TÎLCUIREA PSALMULUI 17
Întru sfîrşit, robului Domnului, lui David, care a grăit Domnului cuvintele cîntării acesteia în ziua în care l-a izbăvit pe dînsul Domnul din mîna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mîna lui Saul, şi a zis:
Arătată este deasupra-scrierea şi nu are trebuinţă de tîlcuire. Pricina Psalmului este pusă şi în Istoria Împăraţilor. Însă vrednic lucru este a ne minuna de filosofia Proorocului, că - pătimind de la Saul atîtea bîntuieli - nu l-a rînduit pe dînsul între vrăjmaşii lui, ci - despărţindu-l de neprieteni - nu l-a pomenit ca pe un vrăjmaş. Şi s-a scris deasupra „întru sfîrşit”, căci are şi proorocia chemării neamurilor şi a înstrăinării Iudeilor, care s-a făcut după multe vremi mai pe urmă.
Iubi-Te-voi, Doamne, vîrtutea mea!
2 Domnul este întărirea mea, şi scăparea mea şi izbăvitorul meu. Dumnezeul meu, ajutorul meu, şi voi nădăjdui spre Dînsul. Apărătorul meu, şi cornul mîntuirii mele şi sprijinitorul meu.
Proorocul răsplăteşte facerile de bine cu dragoste, căci doar cu aceasta este cu putinţă a-I răsplăti lui Dumnezeu acela ce bine a pătimit de la Dînsul. Pe aceasta a legiuit-o Dumnezeu şi cînd începea Punerea de Lege: „Să iubeşti - zice - pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău şi din toată vîrtutea ta.” Şi însăşi slujba urmează dragostei celui iubit, pentru că dragostea „toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă, dragostea nu cade niciodată.” Şi se făgăduieşte Fericitul David să iubească pe Dumnezeu, nu pentru că nu ar fi făcut desăvîrşit acest lucru pînă atunci, ci nesuferind a se sătura de dragoste. Apoi, dă numiri dumnezeieşti facerilor de bine şi din catalogul bunătăţilor pe care le-a dobîndit face catalog de nume. Şi numeşte pe Dumnezeu: „vîrtute”, fiindcă s-a împărtăşit de aceasta; „întărire”, ca acela ce s-a întărit împotriva neprietenilor; „scăpare”, ca acela ce a avut pe Dumnezeu zid şi îngrădire tare; „izbăvitor”, ca acela ce s-a izbăvit prin Dumnezeu de vrăjmaşi; „ajutor”, ca acela ce de acolo a dobîndit ajutorul; „apărător”, ca pe Cel ce i S-a făcut lui apărător în vreme de nevoie; „corn de mîntuire şi sprijinitor”, ca acela ce s-a mîntuit cu a Lui purtare de grijă. Iar „corn de mîntuire” a pus din metafora dobitoacelor ce îi muncesc pe vrăjmaşi cu coarnele. „Corn încă se zice şi împărăţia, că «va da tărie împăraţilor noştri şi va înălţa cornul unsului Său», în loc de: «împărăţia unsului Său».”
3 Lăudînd, voi chema pe Domnul, şi de vrăjmaşii mei mă voi mîntui.
Aici ne învăţăm să mulţumim pentru bunătăţile ce ni s-au făcut şi să cerem iarăşi cele cuvenite. Şi zice: Făcînd aceasta, voi fi mai înalt decît vrăjmaşii. Apoi, povesteşte ridicările asupră cele de multe feluri ale neprietenilor:
4 Cuprinsu-m-au durerile morţii şi rîurile fărădelegii m-au tulburat,
5 durerile iadului m-au înconjurat, întîmpinatu-m-au laţurile morţii.
„Dureri ale morţii” şi „ale iadului”, numeşte primejdiile purtătoare de moarte, căci, precum odată cu naşterea se fac durerile, aşa se învecinează cu moartea şi primejdiile prea-mari. Iar „rîuri ale fărădelegii” sînt năpădirile nedrepte şi fără de veste ale vrăjmaşilor, că Saul şi ceilalţi neprieteni năvăleau de năprasnă, precum izbeşte rîul cînd primeşte scursurile apelor de aici şi de acolo. Iar „laţuri ale morţii” a numit năpădirile, că ceea ce este laţul şi cursa celor necuvîntătoare le este pîndirea celor ce li se dă război: amîndouă sînt măiestrii de vătămare ascunsă.
6 Şi, cînd mă necăjeam, am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat. Şi a auzit din Biserica cea sfîntă a Sa glasul meu, şi strigarea mea înaintea Lui va intra în urechile Lui.
Însă, fiind înconjurat de atîtea primejdii, am chemat dumnezeiasca purtare de grijă, defăimînd tot ajutorul omenesc. Şi nu am greşit în nădejdea mea, că Dumnezeu a primit cererile mele îndată. Iar „Biserică”, aici, nu o zice pe cea făcută de mînă, că Solomon a zidit-o pe dînsa după acestea, ci a numit aşa Cerul.
7 Şi s-a clătinat, şi s-a cutremurat pămîntul, şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat, că S-a mîniat pe dînsele Dumnezeu.
8 Suitu-s-a fum întru mînia Lui, şi foc de la faţa Lui se va aprinde, cărbuni s-au aţîţat de la Dînsul.
Însă toate acestea nu le-a pus ca şi cum aşa s-au făcut cu adevărat, ci pentru că în acest chip sînt înţelese cu credinţa. Dumnezeu a făcut aşa de multe ori, nu numai pedepsind, ci şi înfricoşînd pe oameni, îngrozind cu trăznete, cu sunete, cu cutremur şi cu foc. Astfel, voind a-l înfricoşa pe Israil, a arătat muntele Sinai fumegînd cu foc. Deci prin acestea Proorocul a vestit pedeapsa asupra vrăjmaşilor, învăţînd şi pe ceilalţi oameni să nu le lucreze pe cele asemenea, ca să nu pătimească la fel.
9 Şi a plecat cerurile, şi S-a pogorît şi - negură sub picioarele Lui.
10 Şi S-a suit peste Heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vînturilor.
11 Şi a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui - Cortul Lui,
Aici, povestind iarăşi arătarea lui Dumnezeu, pune întru ascultători destulă frică. Dar noi nu ştim nici pogorîre, nici suire a firii dumnezeieşti, că Dumnezeu este nescris împrejur, fiind pretutindeni de faţă şi pe toate cuprinzîndu-le. Ci prin acestea învăţăm mulţimea felurită a iconomiilor, că uneori Se arată oamenilor mai cu blîndeţe şi mai cu apropiere, iar alteori mai cu mare cuviinţă . Uneori încă, voind a pune în lăuntru frică, arată lucruri prea-slăvite şi neobişnuite. Deci pe acest „a plecat cerurile şi S-a pogorît” îl vom înţelege cum că a arătat a Sa arătare. Iar „negură sub picioarele Lui” însemnează venirea de faţă cea nevăzută; suirea „peste Heruvimi” şi zburarea „peste nori” arată iuţimea arătării; acest „a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar „împrejurul Lui este Cortul Lui” - lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis şi Fericitul Pavel: „Cel ce singur are nemurirea şi locuieşte în lumina cea neapropiată.”
întunecoasă apă în norii văzduhurilor.
12 Dintru strălucire înaintea Lui nori au trecut,
Zice: Precum aerul, întunecîndu-se prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot aşa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Îşi sloboade şi razele luminii gîndite, dar îi şi munceşte cu focul cel muncitor pe cei ce trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugînd:
grindină şi cărbuni de foc.
13 Şi a tunat din cer Domnul şi Cel înalt Şi-a dat glasul Său.
14 Trimis-a săgeţi, şi i-a risipit pe ei; şi fulgere a înmulţit, şi i-a tulburat pe dînşii.
Acestea s-au petrecut şi la noi de multe ori: că, întru războaiele făcute nu de mult, i-a mistuit cu grindină şi cu foc pe barbarii care veniseră asupra noastră dinspre miazănoapte, iar pe Perşii ce se ostăşiseră dinspre răsărit şi nădăjduiau a lua fără sînge cetăţile noastre i-a înobădat cu obezi şi i-a oprit de a mai păşi înainte; şi pe unii i-a dat la moarte, iar pe alţii i-a trimis vestitori ai celor făcute şi întîmplate.
15 Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii de certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mîniei Tale.
Şi aceasta s-a făcut la noi întru multe părţi: clătindu-se, pămîntul s-a desfăcut, şi adînc nemăsurat s-a arătat în munţi înalţi şi apă a ieşit în locuri fără apă. Ocîrmuitorul tuturor le face pe acestea arătînd oamenilor puterea Sa cea muncitoare şi învăţîndu-i că într-o clipeală poate să aducă pierzarea cea de tot asupra tuturor, dar, din iubire de oameni, întîrzie pedeapsa şi aşteaptă pocăinţa.
16 Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat, luatu-m-a din ape multe.
Şi, învăţîndu-ne ce numeşte cu închipuire „ape”, a adăugat:
17 Izbăvi-mă-va de vrăjmaşii mei cei tari şi de cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai vîrtos decît mine.
Zice: A arătat vădit neprietenilor mei purtarea de grijă asupra mea. Că aceasta a zis grăind: „Trimis-a dintru înălţime şi m-a luat”, în loc de: I-a încredinţat pe toţi că mi-a dat ajutor din cer şi m-a învrednicit de această purtare de grijă, văzînd tăria neprietenilor, căci „s-au întărit mai vîrtos decît mine”.
18 Întîmpinatu-m-au în ziua răutăţii mele,
Mie mi se pare că însemnează aici scularea asupră-i a lui Avesalom, făcută după păcat, că „răutate” - pe care Simmah o numeşte „ticăloşie” – zice slăbiciunea sufletului pentru care s-a făcut păcatul.
şi S-a făcut Domnul întărirea mea şi m-a scos întru lărgime.
Împingîndu-mă - zice - şi surpîndu-mă şi trîntindu-mă, m-a întărit Dumnezeu şi strîmtoarea a făcut-o lărgime, dăruindu-mi viaţă în locul morţii celei aşteptate. Aceasta o zice încă şi în alt Psalm: „Împins fiind, m-am povîrnit să cad, şi Domnul m-a sprijinit.”
19 Izbăvi-mă-va, că m-a voit.
Nădăjduiesc că mă va învrednici de acelaşi ajutor şi în vremea de aici înainte, şi mă voi înălţa deasupra vrăjmaşilor, măcar de vor şi avea prea-foarte multă putere.
20 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele îmi va răsplăti mie.
21 Că am păzit căile Domnului şi nu am făcut păgînătate despre Dumnezeul meu.
22 Că toate judecăţile Lui sînt înaintea mea şi îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.
Nu fără dreptate - zice - face purtare de grijă pentru mine, ci ştiind scopul meu şi cunoscînd că am sîrguinţă să păzesc toate poruncile Lui. Că - de vreme ce a arătat multa purtare de grijă a lui Dumnezeu spre dînsul - arată acum şi dreptatea acesteia, îndemnînd pe auzitor spre fapta bună şi învăţîndu-ne că nu este cu putinţă a o dobîndi pe aceasta pînă nu vom cîştiga adevărata dragoste către Dumnezeu. Proorocul n-a voit a dezgoli tuturor catalogul isprăvilor sale, ci face închipuire de cum este cu putinţă să dobîndeşti dumnezeiasca purtare de grijă.
23 Şi voi fi fără prihană cu Dînsul
Şi cum este cu putinţă să se isprăvească acest lucru?
şi mă voi păzi de fărădelegea mea.
Depărtîndu-mă - zice - de acelea pe care rău le-am lucrat, mă voi face fără prihană în vremea viitoare. Astfel, marele David - fiind silit a pomeni ale sale isprăvi, ca să arate dreptatea purtării de grijă a lui Dumnezeu - nu a suferit să ascundă fărădelegea făcută de dînsul.
24 Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea şi după curăţia mîinilor mele înaintea ochilor Lui.
Atunci dar - zice - cînd mă voi face cu totul fără de prihană, voi dobîndi bunătăţile întregi. Că pe toate le priveşte Dumnezeul tuturor, şi va face răsplătirile şi pentru faptele cele bune - că pe acestea le-a numit „curăţenie a mîinilor” - şi pentru scopul cel bine-credincios al minţii. Apoi, ne învaţă aceasta mai descoperit:
25 Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi, cu omul nevinovat, nevinovat vei fi.
26 Şi, cu cel ales, ales vei fi; şi, cu cel îndărătnic, Te vei îndărătnici.
După socotelile oamenilor potriveşti răsplătirile - o Stăpîne! - pentru că celor cuvioşi le dăruieşti cele vrednice cuvioşiei, şi celor nevinovaţi şi izbăviţi de păcat - pe cele asemenea; celor aleşi şi desăvîrşiţi - pe cele desăvîrşite, iar celor ce îndată se abat şi călătoresc pe calea împotrivnică, potrivit le găteşti să afle sfîrşitul căii. Cum şi în ce chip?
27 Că Tu pe norodul cel smerit vei mîntui, şi ochii mîndrilor vei smeri.
Că pe cei ce ori au gînd smerit, ori sînt smeriţi din întîmplare, îi învredniceşti de mîntuire şi îi arăţi vestiţi. Iar pe cei ce îşi ridică sprînceana şi robesc trufiei, îi sileşti a se pleca la pămînt şi a gîndi la prostimea firii.
28 Că Tu vei lumina pe Luminătorul meu, Doamne-Dumnezeul meu, lumina-vei întunericul meu.
Fiindcă a numit de multe ori necazurile „întuneric”, după cuviinţă numeşte izbăvirea de acestea „lumină”. Şi zice: Dobîndesc de la Tine şi această purtare de grijă, căci Luminătorul, Cel ce a primit lumina cea adevărată (şi numeşte aşa Chipul robului ) Se va zidi dintru a mea coapsă. Pe aceasta o zice încă şi în alt Psalm: „Acolo voi răsări cornul lui David, gătit-am Luminător unsului meu.”
29 Că întru Tine mă voi izbăvi de ispită, şi întru Dumnezeul meu voi trece zidul.
Zice: Prin darul Tău voi scăpa de toată bîntuiala şi de toată pîndirea - că „ispită” şi „zid” numeşte pîndirea.
30 Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui,
Cu dreptate le ocîrmuieşti pe toate, şi pentru aceasta cutez.
cuvintele Domnului - cu foc lămurite.
Şi pe aceasta am învăţat-o din nemincinoasele Tale cuvinte. Căci „cu foc lămurite” le numeşte pe cele cercate şi izbăvite de minciună, după cum am zis şi mai înapoi.
31 Scutitor este al tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dînsul.
Nu numai eu, ci toţi cei ce au această nădejde către Dînsul vor dobîndi acelaşi ajutor.
32 Că cine este Dumnezeu, afară de Domnul nostru, şi cine este Dumnezeu, fără numai Dumnezeul nostru?
Că nici nu este alt dumnezeu, ca unul să-i dea cererea aceluia, iar altul - Acestuia.
33 Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere şi a pus fără prihană calea mea,
Că, întărindu-mă cu a Lui putere, mă sîrguiesc a umbla pe calea cea dreaptă.
34 Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte mă pune;
Că, precum cerbilor le-a dat după fire a călca fiarele înveninate, aşa m-a arătat şi pe mine mai tare şi mai înalt decît neprietenii.
35 Cel ce înveţi mîinile mele la război,
Că - întinzîndu-le pe acestea întru rugăciune - îi biruiesc pe vrăjmaşi.
şi ai pus arc de aramă în braţele mele,
Pentru aceasta, a făcut braţele mele ca un arc de aramă nefrînt, ca să sloboadă săgeţile asupra vrăjmaşilor.
36 şi mi-ai dat mie scuteală de mîntuire şi dreapta Ta m-a sprijinit. Şi certarea Ta m-a îndreptat întru sfîrşit şi certarea Ta aceasta mă va învăţa.
Şi m-ai pedepsit pe mine, cel ce am păcătuit, m-ai îndreptat după ce am căzut, m-ai învăţat cît de mare rău este păcatul şi m-ai învrednicit mîntuirii.
37 Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi nu au slăbit urmele mele.
Întru strîmtorarea necazului - zice - mi-ai dat lăţimea mîngîierii, de care mîngîindu-mă, am ajuns pînă în vremea de acum. Iar pe „lărgit-ai”, Simmah l-a zis: „desfătat-ai”.
38 Goni-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe dînşii. Şi nu mă voi întoarce, pînă ce se vor sfîrşi.
39 Necăji-i-voi pe dînşii, şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub picioarele mele.
Zice: Întărindu-mă de dumnezeiasca Ta Pronie, nădăjduiesc că-i voi birui pe toţi vrăjmaşii mei şi că nu mă voi opri pînă ce nu-i voi face iarăşi supuşi. Că aceasta a arătat zicînd: „cădea-vor sub picioarele mele.”
40 Şi m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pe toţi cei ce se sculau asupra mea, sub mine,
Adică: Mi-ai dăruit bărbăţie şi tărie şi ai împiedicat pornirea vrăjmaşilor. Aşa s-a făcut şi cu Goliat, şi cu Saul: pe acela care a cheltuit vremea lucrării întru cuvinte nebuneşti l-a surpat cu praştia, iar de cel legat cu somnul a scăpat cu lesnire. Tot aşa a scăpat şi de bîntuielile Gateenilor .
41 şi al vrăjmaşilor mei mi-ai dat dosul
În loc de: I-ai întors în fugă - că osebirea celor ce fug este să dea dosurile.
şi pe cei ce mă urăsc i-ai pierdut.
Pe Saul, pe Ahitofel, pe Avesalom şi pe nenumăraţi alţii.
42 Strigat-au, şi nu era Cel ce mîntuieşte, către Domnul, şi nu i-a auzit pe ei.
Nici cei străini nu au dobîndit purtarea de grijă chemîndu-i spre ajutor pe ai lor dumnezei, nici Saul, Avesalom, Semei şi ceilalţi vrăjmaşi dintre Israiliteni nu L-au avut ajutor pe Dumnezeu.
43 Şi-i voi zdrumica pe ei ca praful în faţa vîntului, ca tina uliţelor voi şterge pe dînşii.
Ajutîndu-mi mie darul Tău, se vor face deşerţi şi de tot nevăzuţi.
44 Izbăveşte-mă de împotrivă-grăirea norodului!
Aici, mai-nainte vesteşte nebunia Iudeilor împotriva Mîntuitorului şi mîntuirea neamurilor şi se roagă să nu aibă nici o împărtăşire la împotrivă-grăirea acelora.
Pune-Mă-vei cap neamurilor.
Şi, cu adevărat, nu-l ştim pe David să fi împărăţit peste neamuri, ci proorocia se împlineşte prin Cel ce S-a născut dintru dînsul după trup. Pentru că Cel ce S-a născut după trup din David - „David” şi El numindu-Se, după dumnezeiescul Iezechil – Stăpînul zic, adică Hristos, a împărăţit peste toate neamurile, de-a pururea stăpînind peste toţi ca Dumnezeu, iar după întrupare primind şi slujba cea de voie a celor ce au crezut întru Dînsul.
45 Norodul pe care nu l-am cunoscut Mi-a slujit Mie, întru auzul urechii M-a ascultat.
Mai-nainte le vesteşte pe acestea de către faţa Stăpînului Hristos şi zice: Chemîndu-se, cei ce n-au primit vreodată nici pe legiuitorul, nici pe Proorocul Meu, au ascultat şi au iubit foarte cu lesnire stăpînirea Mea.
46 Fiii străini au minţit Mie, fiii străini s-au învechit şi au şchiopat din cărările lor.
Iar cei ce au fost numiţi „fii” şi au fost scrişi în rînduială de fii s-au făcut străini, fiind nemulţumitori spre facerile de bine, şchiopătînd împrejurul credinţei şi părăsind calea bunei-credinţe. Aşa zice Dumnezeu şi prin Ieremia Proorocul: „Cum te-ai întors Mie întru amărăciune, via cea străină, iar Eu am sădit vie roditoare, toată adevărată”, cuvinte prin care arată sădirea Sa şi mustră nemulţumirea acelora. Iar pe acest „s-au învechit şi au şchiopătat”, Simmah l-a zis: „se vor necinsti şi se vor ruşina”, sfîrşitul mai-nainte grăirii mărturisind că sînt într-adevăr plini de necinste: văzîndu-se numai, sînt urîcioşi tuturor.
47 Viu este Domnul, şi bine este cuvîntat Dumnezeul meu şi să Se înalţe Dumnezeul mîntuirii mele!
Pomenind împreună-grăirea Iudeilor, Proorocul însemnează Patima şi Învierea de după Patimă. Şi, fiindcă Iudeii obişnuiesc să numească „mort” pe Cel răstignit, el strigă: „Viu este Domnul, şi bine este cuvîntat Dumnezeul meu şi să Se înalţe Dumnezeul mîntuirii mele.” Şi nu numai că este viu, ci S-a şi înălţat în ceruri şi le dă mîntuire celor ce voiesc.
48 Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbîndire mie şi ai supus noroadele sub mine, Izbăvitorul meu de vrăjmaşii mei cei mînioşi,
49 de la cei ce se scoală asupra mea mă vei înălţa, de omul nedrept mă vei izbăvi.
Deci Tu, Cel ce vei face acestea multe vremi mai pe urmă, mă vei izbăvi şi pe mine de cei ce îmi dau război cu nedreptate şi vei arăta bine-supus norodul pe care mi l-ai supus.
50 Pentru aceasta mă voi mărturisi Ţie întru neamuri, Doamne, şi numelui Tău voi cînta,
Că, prin neamurile ce se vor chema puţin mai pe urmă, Te voi cînta întru bisericile din toată lumea. Şi este cu putinţă a vedea sfîrşitul proorociei acesteia: dumnezeiescul David Îl laudă pe Dumnezeu prin rugi bine-credincioase întru toate cetăţile şi satele, ţarinile şi pustniciile, şi în munţi, şi în dealuri, şi pe pămînt, şi în mare, şi în cea locuită şi în cea nelocuită.
51 Cel ce măreşti mîntuirile împăratului şi faci milă unsului Tău, lui David, şi seminţiei lui pînă în veac.
Că, după ce m-ai uns împărat, Tu nu numai că mă mîntuieşti, ci m-ai şi arătat strălucit şi vestit. Şi îi vei învrednici de această purtare de grijă şi pe copiii mei, şi pînă în veac vei păzi strălucirea seminţiei mele. Însă, dacă se va înţelege aceasta iudeeşte, proorocia va fi mustrată, căci neamul lui David a ţinut împărăţia doar pînă la robie, iar după întoarcerea de acolo, singur povăţuind, Zorobabel n-a lăsat moştenitori ai stăpînirii. Deci - dacă proorocia este adevărată, precum şi este negreşit, fiindcă Duhul Adevărului a descoperit-o - apoi trebuie să înţelegem prin „sămînţa lui David” cea cu strălucire veşnică pe Stăpînul Hristos, Cel ce S-a născut din David după trup, Care are Împărăţie şi slavă veşnică mai-nainte de veci, ca Făcător şi Dumnezeu, dar a luat-o şi ca om, în zilele cele mai de pe urmă. Pentru aceea a zis Dumnezeul tuturor şi prin dumnezeiescul Iezechil: „Le voi da pe David împărat al lor.” Şi iarăşi: „David Împăratul este în mijlocul lor.” Şi l-a numit pe Dînsul „David”, ca pe Cel ce a odrăslit după trup din coapsele lui David. Încă şi Fericitul Isaia strigă aceasta: „Va fi rădăcina lui Iesei Cel ce S-a sculat să stăpînească neamuri, spre Dînsul neamurile vor nădăjdui.” După ce a învăţat acestea, Fericitul Matei a început scrierea Evangheliei sale: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David…”
Etichete:
psalmi talcuiti
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu