PSALMUL 24

Al lui David.
1. Catre Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.
2. Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei.
3. Pentru ca toti cei ce Te asteapta pe Tine nu se vor rusina; sa se rusineze toti cei ce fac faradelegi in desert.
4. Caile Tale, Doamne, arata-mi, si cararile Tale ma invata.
5. Indrepteaza-ma spre adevarul Tau si ma invata, ca Tu esti Dumnezeu, Mantuitorul meu, si pe Tine Te-am asteptat toata ziua.
6. Adu-ti aminte de indurarile si milele Tale, Doamne, ca din veac sunt.
7. Pacatele tineretilor mele si ale nestiintei mele nu le pomeni.
8. Dupa mila Ta pomeneste-ma Tu, pentru bunatatea Ta, Doamne.
9. Bun si drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce gresesc in cale.
10. Indrepta-va pe cei blanzi la judecata, invata-va pe cei blanzi caile Sale.
11. Toate caile Domnului sunt mila si adevar pentru cei ce cauta asezamantul Lui si marturiile Lui.
12. Pentru numele Tau, Doamne, curateste pacatul meu ca mult este.
13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui in calea pe care a ales-o.
14. Sufletul lui intru bunatati se va salaslui si semintia lui va mosteni pamantul.
15. Domnul este intarirea celor ce se tem de El, asezamantul Lui il va arata lor.
16. Ochii mei sunt pururea spre Domnul ca El va scoate din lat picioarele mele.
17. Cauta spre mine si ma miluieste, ca parasit si sarac sunt eu.
18. Necazurile inimii mele s-au inmultit; din nevoile mele scoate-ma.
19. Vezi smerenia mea si osteneala mea si-mi iarta toate pacatele mele.
20. Vezi pe vrajmasii mei ca s-au inmultit si cu ura nedreapta m-au urat.
21. Pazeste sufletul meu si ma izbaveste, ca sa nu ma rusinez ca am nadajduit in Tine.
22. Cei fara rautate si cei drepti s-au lipit de mine, ca Te-am asteptat, Doamne.
23. Izbaveste, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.



TÎLCUIREA PSALMULUI 24
Întru sfîrşit, al lui David.
Psalmul acesta are forma rugăciunii. Pentru aceasta, după cuviinţă, deasupra-scrierea lui nici nu-l numeşte Psalm. Oarecari din scriitori a zis că este mai-nainte vestitor al robirii şi a tîlcuit că de la aceea ar fi fost zis, luînd aminte numai la sfîrşitul lui, care zice: „Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!” Iar eu socotesc că Psalmul acesta s-a zis de Fericitul David cînd avea asupră-i multe năpădiri ale neprietenilor. De aceea face şi pomenirea păcatelor vechi, şi a celor noi, şi se roagă a se izbăvi de acestea. Psalmul pus înainte tîlcuieşte încă sfătuire şi dojenire folositoare oamenilor, „şi se potriveşte mai vîrtos celor chemaţi din neamuri şi are multă urmare şi asemănare cu cel mai înainte de dînsul.”
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu.
2 Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac, nici să-şi rîdă de mine vrăjmaşii mei.
De pretutindeni fiind înconjurat de nenumăraţi vrăjmaşi, Ţie, Stăpîne, Îţi aduc sufletul meu şi sînt atîrnat de al Tău ajutor, rugîndu-mă să nu petrec întru ruşine totdeauna, şi să fiu bucurie vrăjmaşilor.
3 Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor ruşina.
4 Să se ruşineze cei ce nelegiuiesc în zadar.

Am - zice - chezaşi puternici ai nădejdii pe cei ce au crezut în Tine şi au dobîndit ajutorul Tău. Că obişnuieşti a purta grijă de aceştia, iar pe cei ce trăiesc întru fărădelege îi ruşinezi. Şi a zis că îi va umple de ruşine nu numai pe cei ce păcătuiesc, ci şi pe cei ce fac fărădelege în zadar, căci nu toţi greşesc asemenea: unii alunecă ori dintr-o întîmplare, ori din fireasca neputinţă; iar alţii se îndulcesc cu fărădelegile, şi cu mintea gîndesc altele.
Căile Tale, Doamne, arată-mi şi cărările Tale mă învaţă!
5 Povăţuieşte-mă spre adevărul Tău şi mă învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mîntuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua!
Iar eu, mai întîi, mă rog să cunosc căile Tale şi să deprind cărările ce duc către Tine, ca să călătoresc totdeauna pe cărarea Ta cea nerătăcitoare şi adevărată. Apoi, mă rog să mă învăţ prin înseşi lucrurile că eşti Mîntuitor al meu, aşteptînd totdeauna de la Tine iubirea de oameni. Pentru că pe „toată ziua” l-a pus în loc de „de-a pururea”, voind să ne înveţe că nu are acum o socoteală, iar mai tîrziu alta, în locul aceleia.
6 Adu-ţi aminte de îndurările Tale, Doamne, şi de milele Tale, că din veac sînt!
7 Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele să nu le pomeneşti! După mila Ta pomeneşte-mă Tu,
Cu blîndeţe - zice - şi cu iubire de oameni îi iconomiseşti de-a pururea pe toţi. Şi acum mă rog să dobîndesc bunătatea aceasta şi să-Ţi aduci aminte de a Ta iubire de oameni, iar nu de păcatul meu: O Stăpîne, făcînd pomenire de mine, fă-o cu iubire de îndurări, iar nu după dreptate. Că aceasta s-a rugat şi întru cele zise: „După mare mila Ta pomeneşte-mă Tu” Adică: Pomeneşte-mă pe mine, nu păcatul meu! „Iar «Păcatul tinereţilor mele şi al neştiinţei mele să nu-l pomeneşti!» înseamnă «păcatul norodului din Egipt, fiindcă am slujit acolo idolilor».” Deci păcatele acelea să nu le pomeneşti, ci a Ta iubire, prin care şi atunci i-ai miluit pe oameni.
pentru bunătatea Ta, Doamne!
Că nu pentru a mea vrednicie mă rog să dobîndesc aceasta, ci pentru a Ta iubire de oameni.
8 Bun şi drept este Domnul,
Nu aşa prost - zice - am folosit cuvintele acestea, ci ştiind că Stăpînul este nu numai drept, ci şi iubitor de oameni. Dumnezeiasca Scriptură ne învaţă pretutindeni aceasta, zicînd: „Mila şi judecata voi cînta Ţie, Doamne”, şi: „Milostiv, şi îndurat şi drept este Domnul”, şi: „Dumnezeul nostru, miluieşte” şi: „Dumnezeu este judecător drept, şi tare, şi îndelung răbdător şi neaducînd mînie în toate zilele.”
pentru aceasta lege va pune celor ce greşesc în cale.
9 Povăţui-va pe cei blînzi la judecată, învăţa-va pe cei blînzi căile Sale.
Simmah a tălmăcit mai descoperit, zicînd: „Pentru aceasta, va arăta calea celor ce greşesc.” Pentru că, din bunătate, Dumnezeu nu munceşte îndată pe cei ce păcătuiesc, ci le arată calea cea dreaptă şi îi învaţă legea pocăinţei. Iar pe cei ce trăiesc întru blîndeţe şi prostime îi învaţă a desluşi firea lucrurilor şi îi face a şti toate iconomiile Lui, ca nu cumva prostimea, făcîndu-se merinde de neştiinţă, să lucreze multă vătămare. Apoi, arată firea căilor celor zise:
10 Toate căile Domnului, mila şi adevărul, celor ce caută aşezămîntul Lui şi mărturiile Lui.
Că cei ce totdeauna şi necurmat se desfătează întru sfinţitele cuvinte se învaţă cu de-adinsul prin acelea că toate iconomiile lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru, sînt amestecate cu mila şi cu adevărul. Căci celor ce se căiesc pentru greşeli le dă milă şi iertăciune, iar pe nevoitorii nebiruiţi ai faptei bune înalt îi propovăduieşte şi îi încununează, scoţînd hotărîrea împreună cu adevărul. Încă şi celor ce au trăit întru fărădelege şi nu s-au căit de cele greşite aduce asupră-le munci după hotarele adevărului.
11 Şi curăţeşte păcatul meu, pentru numele Tău, Doamne, că mult este!
Deci eu – zice - Te rog să fi milostiv păcatelor mele, nu pentru căinţa cea sîrguincioasă, ci pentru numirea iubirii de oameni pe care o ai şi pentru că de numele Tău am spînzurat nădejdile mele.
12 Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o.
13 Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi sămînţa lui va moşteni pămîntul.
De aici înainte, sfătuieşte, şi aduce dojenirea folositoare şi făgăduieşte celor ce se tem de Domnul felurita purtare de grijă, fiindcă de multe feluri sînt vieţuirile bunei-credinţe: monahiceşti, mireneşti, pustniceşti şi politiceşti , prosteşti (adică ţărăneşti) şi ostăşeşti, împărăteşti şi trăitoare din lucrarea mîinilor, corăbiereşti şi lucrătoare de pămînt, şi altele de multe feluri. Şi, fiindcă întru fiecare viaţă este cu putinţă a plăcea lui Dumnezeu, proorocescul cuvînt a zis după cuviinţă: „Cine este omul ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care a ales-o”, în loc de: Va pune legile cuvenite şi potrivite în viaţa pe care acela voieşte a o vieţui. Aşa, pe vameşii care îl întrebau ce se cade să lucreze, dumnezeiescul Ioan Botezătorul i-a sfătuit să nu ia nimic mai mult decît ce era rînduit; iar pe ostaşi - să nu asuprească pe nimeni, ci să se îndestuleze cu lefile, adică cu hrana osebită şi hotărîtă lor. Tot aşa, dumnezeiescul Apostol a pus legi potrivite şi robilor, şi stăpînilor, şi copiilor, şi părinţilor, şi muierilor şi bărbaţilor.
Deci proorocescul cuvînt le-a făgăduit celor ce au împlinit legile dumnezeieşti petrecerea sufletului întru bunătăţi şi blagoslovenia seminţiei: „Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui, şi seminţia lui va moşteni pămîntul”. Că - de vreme ce facerea de copii era dorită Iudeilor, pentru a lăsa moştenitori, şi încă şi acum acest lucru le este vrednic de iubit celor ce îmbrăţişează viaţa însoţită - şi dintru acestea îi îndeamnă a alerga către lucrarea faptei bune.
14 Întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul, şi făgăduinţa Lui va arăta lor.
Simmah şi Teodotion au tălmăcit acest cuvînt mai descoperit: „Taina Domnului - celor ce se tem de Dînsul, împăcarea şi tocmeala Lui va arăta lor.” Şi este cu putinţă a-L auzi pe Însuşi Stăpînul zicînd, prin Isaia Proorocul: „Tainele Mele - Mie şi la ai mei.” Că nu le descoperă pe acestea tuturor, ci celor ce se tem de Dînsul, şi lor le arată scopul dumnezeieştilor Lui cuvinte. Iar, după Cei 70, „întărire este Domnul celor ce se tem de Dînsul”, arătîndu-i pe dînşii nebiruiţi şi mai înalţi decît vrăjmaşii.
15 Ochii mei - de-a pururea către Domnul, că El va scoate din laţ picioarele mele.
„Ochii”, aici, îi zice iarăşi pe cei ai minţii, pe care îi are către Dumnezeu, cunoscînd arătat că prin purtarea Lui de grijă va scăpa de bîntuielile vrăjmaşilor gătite asupra lui.
16 Caută spre mine şi mă miluieşte, că unul născut şi sărac sînt eu!
Acest nume, „unul născut”, ceilalţi l-au tălmăcit „unul”. Şi zice: Sînt golit de tot ajutorul, pentru aceea mă rog a dobîndi sprijinirea Ta. Şi foarte jalnic l-a pus pe acest „caută spre mine şi mă miluieşte”: Vezi-mi - zice - singurătatea şi înconjurarea vrăjmaşilor. Văzîndu-mă aşa, negreşit mă vei milui.
17 Necazurile inimii mele s-au înmulţit, din nevoile mele scoate-mă!
18 Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi lasă toate păcatele mele!
Cu multe pătimiri dureroase - zice - sînt îmbulzit despre toate părţile. Deci, cumpănind această smerenie şi ticăloşie a mea cu fărădelegile mele, dă-mi lăsarea şi dăruieşte-mi iertarea lor.
19 Vezi pe vrăjmaşii mei, că s-au înmulţit şi cu urîciune nedreaptă m-au urît.
Deşi mi se pare - zice - că nu sînt vrednic de iubirea Ta de oameni, cu atîtea rele luptîndu-mă, totuşi, văzînd nedreapta vrăjmăşie a neprietenilor, împărtăşeşte-mă de dînsa, că Ţie am greşit călcînd ale Tale porunci, iar aceia îmi dau război cu nedreptate, neavînd a mă învinui cu nimic.
20 Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, să nu mă ruşinezi că Te-am chemat pe Tine!
Că, deşi am călcat oarecari din legile Tale, nu m-ai despărţit de a Ta purtare de grijă. Pentru aceea, Te rog a mă izbăvi de cei ce îmi dau război şi a fi păzit.
21 Cei fără de răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine, că Te-am aşteptat, Doamne.
Şi acest lucru este osebit al faptei bune: a urî cineva împreună-petrecerea cu cei răi şi a-i iubi pe cei ce cinstesc potrivirea şi întocmirea, şi cugetă îndreptarea şi sînt izbăviţi de răutate. Proorocul a zis că a făcut acest lucru, socotind că este întru plăcerea Stăpînului.
22 Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israil din toate necazurile lui!
Rugăciunea către Dumnezeu este potrivită împăratului, căci se cuvine celui rînduit să stăpînească a face toată purtarea de grijă pentru supuşi. Pentru aceasta, nici Fericitul David nu a adus rugăciunea numai pentru sine, ci şi pentru norodul încredinţat lui, şi într-acest fel mîntuirea celui ce împărăţeşte bine şi frumos s-a făcut folos al norodului de obşte. Graiul are încă şi altă înţelegere. Israil se despărţise şi în vremea lui Saul, şi în vremea lui Işboşet , şi în vremea lui Avesalom. Deci zice: Dacă aş dobîndi ajutorul Tău şi m-aş înălţa deasupra vrăjmaşilor, Israil va dobîndi pace şi se va desfăta întru bunătăţile Tale, după ce voi strica şi voi opri războiul dintru dînsul.