PSALMUL 31

Al lui David.

l. Fericiti carora s-au iertat faradelegile si carora s-au acoperit pacatele.
2. Fericit barbatul, caruia nu-i va socoti Domnul pacatul, nici nu este in gura lui viclesug.
3. Ca am tacut, imbatranit-au oasele mele, cand strigam toata ziua.
4. Ca ziua si noaptea s-a ingreunat peste mine mana Ta si am cazut in suferinta cand ghimpele Tau ma impungea.
5. Pacatul meu l-am cunoscut si faradelegea mea n-am ascuns-o, impotriva mea.
6. Zis-am: "Marturisi-voi faradelegea mea Domnului"; si Tu ai iertat nelegiuirea pacatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga catre Tine tot cuviosul la vreme potrivita, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu esti scaparea mea din necazul ce ma cuprinde, bucuria mea; izbaveste-ma de cei ce m-au inconjurat.
9. Intelepti-te-voi si te voi indrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; atinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal si ca un catar, la care nu este pricepere; cu zabala si cu frau falcile lor voi strange ca sa nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bataile pacatosului; iar pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura.
12. Veseliti-va in Domnul si va bucurati, dreptilor, si va laudati toti cei drepti la inima.

TÎLCUIREA PSALMULUI 31
Psalmul înţelegerii lui David.
De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul de faţă, căci s-a zis tot după păcat, întru aceleaşi primejdii. De asemenea, mai-nainte văzînd cu ochi prooroceşti darul Noului Aşezămînt şi lăsarea păcatelor ce se dăruieşte prin Preasfîntul Botez celor ce cred, Proorocul îi fericeşte pe aceştia, fiindcă primesc fără osteneli izbăvirea de păcate. Şi zice, începînd Psalmul:
Fericiţi - aceia cărora s-au lăsat fărădelegile şi ale cărora păcate s-au acoperit.
2 Fericit - bărbatul căruia nu-i va socoti Domnul păcatul şi în gura căruia nu este vicleşug.
Zice: Tînguindu-mă, şi cu lacrimi dese şi multe pentru păcatul meu topindu-mă şi căzînd în multe primejdii pentru acesta, îi numesc vrednici de rîvnire şi fericiţi pe aceia care au primit lăsarea păcatelor prin iubirea de oameni a Stăpînului, fără nici o ticăloşie şi osteneală. Că are pentru ei atît de multă iubire, încît nu numai că le lasă, ci le şi acoperă păcatele, şi nu rămîne nici urmă de ele.
3 Că am tăcut, învechitu-s-au oasele mele, strigînd eu toată ziua.

Cînd a făcut păcatul acela, n-a folosit îndată doctoriile pocăinţei, ci abia după mustrarea lui Natan. Deci aceasta strigă aici: Pentru că n-am arătat Doctorului vătămarea îndată după ce am primit rana - ci am tăcut-o pe aceasta, ispitindu-mă a o ascunde - am îmbătrînit strigînd şi mustrînd păcatul.
4 Că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mîna Ta.
Mă tînguiesc însă şi mă jelesc, îngreunîndu-mă cu pedepse şi munci de multe feluri. Pentru că acest „s-a îngreuiat peste mine mîna Ta”, l-a zis din metafora celor ce bat cu mîna şi stăruie multă vreme bătînd.
Întorsu-m-am spre chinuire cînd mi s-a înfipt mie ghimpele.
Zice: Nu este nedreaptă pedeapsirea Ta, ci foarte dreaptă, căci pricină a relelor îmi este păcatul, pe care l-am odrăslit în loc de struguri şi de care mă împung totdeauna. Că „ghimpe” a numit păcatul, ca pe o odraslă netrebnică şi ca pe cel ce are fire să împungă.
5 Păcatul mea am cunoscut şi fărădelegea meu nu am acoperit-o. Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului! - şi Tu ai lăsat păgînătatea păcatului meu.
Zice: Îndată după ce am păcătuit, am tăcut. Dar apoi m-am învinuit şi m-am mustrat, noaptea şi în fiecare zi. Şi mari roade am secerat, căci din mustrare mi-ai dat lăsarea păcatelor. Se cuvine a însemna că nu a zis: „ai lăsat mie păcatul”, ci: „păgînătatea păcatului meu”, adică: Nu m-ai pedepsit după vrednicia fărădelegii, ci ai iertat covîrşirea păcatului şi ai pus asupră vindecarea cu măsurată pedeapsă. Aceasta ne învaţă şi istoria: căci lui David, după ce a zis: „Am greşit Domnului”, Natan i-a răspuns: „Şi Domnul a ridicat păcatul tău, nu vei muri”, însă l-a îngrozit că-i va umple casa de multe primejdii. Aşa zice şi aici: Tu ai lăsat păgînătatea păcatului meu, căci, îndrăznind eu a face acele fărădelegi, după Lege se cădea să fiu dat îndată la moarte. Dar, din iubire de oameni, nu m-ai dat morţii, ci m-ai vindecat cu pedepse măsurate.
6 Pentru aceasta, se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme bine-cuvioasă,
„Vreme bine-cuvioasă” numeşte petrecerea Noului Testament, întru care, peste tot pămîntul şi marea, credincioşii cinstesc pe Dumnezeu prin cîntările de laudă ale lui David. Deci aici mai-nainte vesteşte acest lucru şi zice Stăpînului: Nu numai eu singur Te rog pentru păcatul acesta, ci şi toţi cei ce au primit cunoştinţa de Dumnezeu prin toată lumea şi vor aduce această rugăciune pentru mine. Fiindcă, grăind graiurile lui David, noi ni le însuşim în oarecare chip, căci limba lui o luăm de a doua oară spre a lăuda pe Dumnezeu.
iar potop de ape multe către dînsul nu se va apropia.
Iar Simmah a tălmăcit acest stih: „Aflînd vreme, pentru aceasta tot cuviosul se va ruga, încît ape multe nu vor putea a se apropia către dînsul.” Şi zice: Cel ce Îţi aduce rugăciune cu sîrguinţă va dobîndi purtarea de grijă - măcar de ar şi cădea în multe feluri de primejdii, ce îl înconjură ca nişte ape - ca să le biruiască pe acestea şi să se ridice deasupra celor scîrbicioase.
7 Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat!
După ce le-a zis pe acelea pentru păcat, se roagă să se izbăvească de relele aduse asupră-i pentru acesta, şi dobîndeşte răspunsul, căci zice către el Domnul:
8 Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta în calea aceasta întru care vei merge, întări-voi spre tine ochii Mei.
Zice: Pe tine - cel ce te-ai abătut, şi ţi-ai cunoscut rătăcirea - te voi întoarce iarăşi către calea cea dreaptă, şi voi pune întru tine cunoştinţă şi ştiinţă de aceasta, şi îţi voi da ţie cu împărtăşire şi dragostea dintîi. Că aceasta a zis „întări-voi spre tine ochii Mei”, din metafora celor ce au dragoste către cineva şi totdeauna voiesc a căuta către dînsul. Că, precum cel ce este mîniat îşi întoarce faţa, tot aşa prin luarea aminte îşi arată dragostea. Proorocul a zis şi în alt loc: „Caută spre mine şi mă miluieşte.” Şi iarăşi: „Să nu întorci faţa Ta de la mine.” Şi Însuşi Dumnezeu, prin Ieremia Proorocul: „Întoarceţi-vă către Mine - zice - şi Eu mă voi întoarce către voi.”
De aici, proorocescul cuvînt sfătuieşte pe cei ce trăiesc întru fărădelege să nu urmeze necuvîntarea dobitoacelor, iar pe cei drepţi - să aibă de-a pururea dumnezeiasca veselie, şi zice aşa:
9 Nu fiţi precum calul şi catîrul, la care nu este pricepere. Cu zăbală şi cu frîu fălcile lor vei strînge, ale celor ce nu se apropie către Tine.
Eu - zice - vă sfătuiesc să nu rîvniţi necuvîntarea acelora. Iar de nu vă veţi pleca, veţi primi frîu şi zăbale, asemenea lor. Prin acestea, arată pedepsirile, pentru care a adăugat:
10 Multe sînt bătăile păcătosului,
Aducînd această sfătuire, se mută către altă ceată:
iar pe cel ce nădăjduieşte spre Domnul mila îl va înconjura.
Că toţi oamenii, chiar dacă se împodobesc cu isprăvile faptei bune, tot au trebuinţă de dumnezeiescul dar. Pentru aceea strigă şi dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi prin credinţă, şi acest lucru nu de la noi, că al lui Dumnezeu este darul!”
11 Veseliţi-vă de Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi, toţi cei drepţi la inimă!
Deci: Nimeni să nu se bucure pentru isprăvile sale, ci pe Dumnezeu să-L laude, şi de aici să cîştige veselia. Şi acest cuvînt se aseamănă cu graiurile Apostoleşti: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude, şi cel ce crede că stă să caute să nu cadă!” Pentru aceasta ne şi porunceşte a pedepsi cu Duhul blîndeţii, „păzindu-te pe tine, ca să nu fii ispitit şi tu“.

Acatistul Sfantului Arhanghel Gavriil

(26 martie, 13 iulie si 8 noiembrie)

Dupa obisnuitul inceput, se zice:

Condacul 1

Ca pe un crainic mare al voii Celui-Preainalt si ca pe o calauza binecuvan­tata a neamului omenesc spre Hristos, Domnul vietii si al invierii, cinstimu-te, Sfinte Voievoade Gavriil, si inchinamu-ne credinciosiei tale ca unei icoane ce­resti a slujirii celei fara de preget, strigandu-ti tie cu glasul evlaviei dreptmaritoare: Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!

Icosul 1

Cu cei sapte sfinti ingeri care vad fata lui Dumnezeu si duc rugaciunile dreptilor dinaintea Tronului ceresc tu intru mare cinste te numeri si fara de istov te ostenesti sa ne aduci noua, ce­lor in trup vietuitori, vestile randuielilor si milelor de sus, temeluind nadejdea mantuirii dupa care toata firea suspina, drept care si noi, cunoscand prin tine puterea lui Dumnezeu, ca de un foc al credintei ne aprindem de ingereasca ta lumina si cu grai cucernic te agraim, zicand:

Bucura-te, cel ce-n fata Domnului cu cinste sezi;

Bucura-te, proslavire care nu te-mputinezi;

Bucura-te, glas de taina al ostirilor de sus;

Bucura-te, ca prin tine s-a vestit Hristos Iisus;

Bucura-te, ca Fecioarei dinainte i-ai statut;

Bucura-te, logofatul Celui fara de-nceput;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!

Condacul 2

Inaintea celor vazute si cu trup da­ruite, a fost voia lui Dumnezeu sa le aduca in fiinta pe cele nevazute si slo­bode de trup, ca pe o ostire slujitoare, sa vegheze cerurile si pamantul, smerite Sfatului de Taina al Sfintei Treimi, Careia si noi ne inchinam si-I aducem slava in tot ceasul, dupa pilda inge­restilor cete, intru cuminecarea duhu­lui cantand: Aliluia!

Icosul 2
Iar ingerului care s-a trufit, voind sa troneze pe norii cerului si aseme­nea lui Dumnezeu sa imparateasca, osanda i s-a facut razvratirea lui si-n beznele adancului a fost alungat. Si tu martor esti, Gavriile Voievoade, al dreptatii ce s-a facut in cer, prin sabia de foc a lui Mihail, cu care dimpreuna esti cinstit. De aceea si noi, ravnitori a urma tie si ingerescului Sobor, rugamu-te sa ne fii intru toate luminator si sa porti la Domnul rugaciunile celor ce cu inima curata iti graiesc tie unele ca acestea:

Bucura-te, puritate niciodata intinata;

Bucura-te, maretie ce-n smerenie se arata;

Bucura-te, ca prin tine mantuirea s-a vestit;

Bucura-te, cel de turma credinciosi­lor cinstit;

Bucura-te, Voievoade al Soborului ceresc;

Bucura-te, aripi repezi, care nu mai prididesc;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!
Condacul 3

Doamne, Cel ce ai pus pe cele vazute in paza celor nevazute si ne-ai luminat noua, celor cazuti in pacat, calea izba­virii, din vechime si pana la plinirea Legii in har si in adevar, si care pana la sfarsitul veacurilor ne-ai trimis noua Mangaietor, infiindu-ne milei Tale celei bogate, primeste prinosul rugaciunilor noastre si de masura cea ingereasca invredniceste-ne pe noi, cei ce glas inal­tam catre Tine, zicand: Aliluia !



Icosul 3



Lui Daniil proorocul vedenie i s-a aratat despre sfarsitul veacurilor si glas de sus a poruncit lui Gavriil, Arhanghe­lul talmacitor al tainelor dumnezeiesti, sa-i talcuiasca vedenia, spre vesnica pomenire. Iar acela, cu chip de om infatisandu-se, seninele i le-a deslusit, zi­cand: „Ia aminte, fiul omului!”. Dinain­tea aceluia si noi ne cutremuram, ca Daniil odinioara, si cinstire ii aducem ca unui sol ceresc, graind catre dansul, intr-un duh si cu un glas:

Bucura-te, stralucire care nu mai in­serezi;

Bucura-te, parga noua a edenicei amiezi;

Bucura-te, cel prin care Daniil vazu departe;

Bucura-te, ca prin tine harul Duhului se-mparte;

Bucura-te, ca vestit-ai calea prin Ioan deschisa;

Bucura-te, ca slujit-ai Evanghelia pro­misa;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 4



Unul si acelasi a descoperit Sfintei Ana ca va naste la batranetele ei. Unul si acelasi a hranit-o in Templu pe Fe­cioara cea intre toate aleasa. Unul si acelasi l-a incredintat pe Zaharia ca Elisabeta va naste pe Ioan, Inaintemergatorul, care ingerul Pustiei se va numi. Unul si acelasi a binevestit Mariei, zi­cand: „Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvan­tata esti tu intre femei. Duhul Sfant Se va pogora peste tine si puterea Celui-Preainalt te va umbri. Vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui-Preainalt se va chema”. Iar noi acestea stiindu-le si cu credinta marturisindu-le, pe Dumnezeu il preamarim pentru toate, strigand: Aliluia !



Icosul 4



Si auzind Fecioara cuvantul ingeru­lui Gavriil, si crezand nesmintit ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta, s-a smerit voii celei de sus, incuviintandu-se zamislirii fara de samanta si nasterii fara de stricaciune, prin care ne-a ve­nit mantuirea cea dintru inceput faga­duita. Iar noi, cautand a urma in credin­ta celei ce a zis: „Fie mie dupa cuvan­tul tau!”, laolalta lui Dumnezeu ne ple­cam si binevestitorului Sau ii graim, iarasi si iarasi:

Bucura-te, bucuria minunatelor pliniri;

Bucura-te, caier tainic al cucernicei iubiri;

Bucura-te, care noaptea o prefaci in zori de lume;

Bucura-te, care-ntaiul l-ai spus Dom­nului pe nume;

Bucura-te, ca primita fuse a cerului solie;

Bucura-te ca Maria zise preasmerita:„Fie!”;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 5



Preamarit esti, Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Cel ce pentru man­tuirea noastra Te-ai intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si Te-ai facut om. Si ai indurat pentru noi patima, rastignire si moarte, iar a treia zi ai inviat din morti, facandu-te temei si arvuna dumnezeiasca a invierii celei de obste. De aceea noi, necurmat, dim­preuna cu ingerii si cu sfintii din ceruri, slava iti inaltam si zicem: Aliluia !



Icosul 5



Dupa cuvantul Arhanghelului, Fe­cioara a zamislit de la Duhul Sfant si a nascut pe Mantuitorul si Lumina lumii, pe Hristos, Rasaritul cel de Sus, intru Care iubirea si puterea Sfintei Treimi ni s-au aratat noua intregi, in veac si in vecii vecilor. Iara noi, pe Dumnezeu cel in Treime slavindu-L, nici pe minunat crainicul Sau nu-l uitam, ci cu cinste il pomenim, graindu-i intru dreptate:

Bucura-te, crainicia Rasaritului cel mare;

Bucura-te, ingereasca voii voilor stri­gare;

Bucura-te, ca prin tine harul Dom­nului se-arata;

Bucura-te, vrednicie cu nimic ase­manata;

Bucura-te, fulger tainic intre ceruri si pamant;

Bucura-te, partasia plinatatii-ntru Cuvant;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 6



Ferice de cei ce, in trup fiind, viata ingereasca duc! Ca Dumnezeu, in pur­tarea Lui de grija, trimite pe ingerii Sai sa ne ocroteasca si sa ne pilduiasca in­tru curatie si credinciosie, ca sa ne invrednicim noi, lucrandu-ne desavarsi­rea, de imparatia cea mai dinainte pre­gatita noua, unde insine vom fi ca in­gerii lui Dumnezeu in cer, si chiar mai presus de ingeri chemati. Deci Zidito­rului vazutelor si nevazutelor sa-I adu­cem prinos fara de prihana inimile noastre si cu rost de sfintenie sa zicem: Aliluia !



Icosul 6



Cel ce pe Fecioara mai dinainte o vestise de nasterea lui Hristos, fericind-o ca pe o lamura a lumii, ce mai pre­sus de ingeri s-a ridicat, acelasi a stri­gat celei pline de dar: „Preacurata Fe­cioara, bucura-te, si iarasi zic: bucura­te, caci Fiul tau a inviat a treia zi din mormant. Lumineaza-te, lumineaza-te, Noule Ierusalime, ca slava Domnului peste tine a rasarit. Salta, salta de-acum si te bucura, Sioane, iar tu, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, veseleste-te intru invierea Celui nascut al tau!”. Acestuia, care bucuria cea mare a vestit-o oarecand, sa-i strigam si noi, cu aceeasi bucurie:

Bucura-te, ca strigat-ai celei doldo­ra de dar;

Bucura-te, indulcitorul feciorescului amar;

Bucura-te, mangaierea Nascatoarei de Hristos;

Bucura-te, purtatorul ingerescului prinos;

Bucura-te, cu intregul nevazutelor alai;

Bucura-te, care-n ceruri intreita slava dai;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 7



O, minunat alai ingeresc, care-n ce­ruri aduci neincetat intreita slavire, zi­cand: „Sfant, Sfant, Sfant este Domnul Savaot. Pline-s cerul si pamantul de marirea Sa!", iar asupra lumii, porun­ca lui Dumnezeu plinind-o, in chip tai­nic veghezi si de toata dreptatea te bucuri, fii pururea insotitor plin de buna­tate al neamului nostru si tot sufletul crestinesc lumineaza-l pe calea rugaci­unii, a dragostei si a osardiei slujitoare, ca una sa fim cu totii intru Hristos si rapiti in bucuria Duhului sa zicem: Ali­luia!



Icosul 7



Sfantului Arhanghel Gavriil, cu Mihail intaistatator al Soborului Puterilor ceresti celor fara de trup, cuvine-se sa-i aducem cinstire si sa urmam dreptatii lui, asemenea parintilor nostri, pe care din neam in neam i-a calauzit, de la pa­triarhi si prooroci pana la Maica Domnului si de la Apostoli pana la sfintii cei mai aproape de noi. De aceea, sa nu prididim a ne ruga in tot locul si in toata vremea, iar acum mai cu inflacarare sa glasuim catre el:

Bucura-te, a ingerimii frunte binecu­vantata;

Bucura-te, duh ce-n chipul omenimii se arata;

Bucura-te, care ai adus Nascatoarei imn din cer;

Bucura-te, ca si sfintii ajutorul tau il cer;

Bucura-te, ca din piatra bun izvor ai izvodit;

Bucura-te, darnicia crestinescului zenit;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 8



Rugaciunile noastre primindu-le, Sfinte Voievoade Gavriil, ca pe o umila ofranda poarta-le dinaintea Dumnezeu­lui celui viu si adauga-le lor puterea ta mijlocitoare, ca noi la tine nadajduim si la tot ajutorul ingeresc pe care Dum­nezeu l-a randuit oamenilor, dupa bunatatea si intelepciunea Lui. In genunchi cersind indurare pentru putinatatea si neputintele noastre, dumnezeiestii Pronii ne incredintam intregi, cu sufle­tele si cu trupurile deopotriva, si, laolal­ta cu cetele ceresti, Dumnezeului Ostirilor celor de sus indelung ii cantam: Aliluia!



Icosul 8



Preafericit esti tu, Gavriile, slujitorule al Dreptatii si Milei prisositoare, care faci cunoscute oamenilor hotara­rile vointei dumnezeiesti si stai pururea gata, cu tot Soborul cel intraripat, sa plinesti poruncile Celui Vechi de Zile! Pentru aceasta, crestinii te cinstesc si te lauda, si binenadajduiesc in spriji­nul tau, iar noi, nevrednicii, in ceasul acesta numele tau cel plin de putere il chemam, strigandu-ti din tot sufletul si din tot cugetul nostru unele ca aces­tea:

Bucura-te, ducatorul rugaciunilor la cer;

Bucura-te, incredintare despre cele ce nu pier;

Bucura-te, ca cetit-ai in vedenii de profet;

Bucura-te, stralumina pogorata-n Nazaret;

Bucura-te, ca lui Iosif deslusire i-ai adus;

Bucura-te, ca Maria zamislit-a pe Iisus;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 9



Hristos, Domnul si Mantuitorul nos­tru, in fel si chip a fost vestit oamenilor inca din vechime, prin ingeri si proo­roci. Iar Gavriil, ingerescul Voievod, fruntea vestitorilor a fost, si pavaza cereasca Fecioarei din Nazaret, si stra­ja dumnezeiescului Mire. Si toate in­tocmai au fost precum le-a grait, la vre­mea de Dumnezeu harazita, ca sa se intareasca credinta cea ravnitoare si nadejdea celor ce au strigat si striga: Aliluia!



Icosul 9



Intru totul vrednic de lauda esti, Sfin­te Voievoade Gavriil, ca tie ti-au fost incredintate mai inainte tainele Sfatului dumnezeiesc si crainic ales ai fost din­tre miriade de ingeri, dara de lumina facand intre cer si pamant, ca si prin aceasta sa se preamareasca Treimea cea Sfanta si de grija purtatoare, caci slava Stapanului si in ravna slugii stralu­ceste. Drept care si noi, cu infiorata cu­cernicie, cuvinte precum acestea din darul Cuvantului iti graim:

Bucura-te, maiestatea cerului in­flacarata;

Bucura-te, care-n slava precum vul­turul dai roata;

Bucura-te, stralucire care soarele-l intreci;

Bucura-te, destainarea tainuitelor poteci;

Bucura-te, ascultare fara preget si clintire;

Bucura-te, ca prieten esti al vesnicu­lui Mire;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 10



O, Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, Facatorul tuturor celor vazute si nevazute, Cel ce vesnicesti intre ostiri fara de numar si dupa Care toate se cer, de la rasarit pana la apus si de pe pamant pana in tarii, ca Tu esti viata si rostul si plinatatea lor, da-ne si noua duh sarguitor si limbi ca de foc, sa pre­amarim acum si pururea numele Tau cel sfant, si randuielile Tale fara gres sa le pazim, si cu ingerii sa-ti cantam inmiit: Aliluia!



Icosul 10



Ce fericire si cinste poate fi mai mare decat aceea de a contempla fara de vreme slava cea neapropiata a Sfintei Treimi si de a sluji Vointei dumnezeiesti celei una si atoateoranduitoare, din care cele de sus si cele de jos isi au fiin­ta lor? In fericirea si in cinstea aceas­ta aflandu-te, Gavriile Voievoade, cum nu te-am ferici si nu te-am cinsti noi, cei ce ne ostenim in trup spre imparatia cea fara de sfarsit a lui Dumnezeu si nadajduim la tine cu nadejde mare, ca sa ne fii noua tainic sprijinitor pe calea cea stramta a mantuirii? Drept care iara si iara cuvios iti graim:

Bucura-te, sarguinta de cand lumea lucratoare;

Bucura-te, ca iubirea din adancuri te dogoare;

Bucura-te, marturia hotaratelor soroace;

Bucura-te, ca prin tine voia Domnu­lui se face;

Bucura-te, ca Treimea o contempli indeaproape;

Bucura-te, bucurie care nu ne mai incape;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 11



Dumnezeu cel Unul si intreit, cu in­telepciunea Lui cea neajunsa, ostire slu­jitoare a randuit in cer, miriade de mi­riade, si toate cele vazute prin cele ne­vazute tainic se pazesc. Cutremura-te, omule, si masura ingereasca agoniseste-ti tie, ca Dumnezeu, in bunatatea Sa fara de seaman si in nemarginita Lui darnicie, la desavarsirea fapturii dintru inceput te-a chemat, ca inger nefiind, cu ingerii sa te intreci, intru smerita as­cultare, si cu ei laolalta sa canti Celui de trei ori Sfant: Aliluia!



Icosul 11



Aducand noi multamita si slava Celui ce ingerii Si-i trimite din inalt, pe tine, trimisule fara de trup care in chip de om te-ai aratat odinioara, ca un de mai inainte crainic al lui Hristos, vestind celor alesi mantuirea ce avea sa vie si pazindu-i pe ei de toata urgia potrivnicului, cu bucurie te cinstim, putere sfan­ta si sfintitoare, si-i fericim pe cei lao­lalta cu tine, iar gurile noastre se umplu de lauda ta, zicand:

Bucura-te, care-n ceruri intreita-nalti cantare;

Bucura-te, a celor sfinte straja martu­risitoare;

Bucura-te, cel ce-n cinste esti cu Mihail de-o seama;

Bucura-te, leac angelic de-ndoiala si de teama;

Bucura-te, care-n nume porti a ceru­lui tarie;

Bucura-te, bogoslovul veacului ce va sa vie;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 12



Neinserata este slava si fara de mar­gini mila Domnului si Dumnezeului nos­tru, iubirea Lui peste toti si peste toate ca un cort se intinde, iar caile cele as­cunse ale lucrarii Lui ce minte inge­reasca sau omeneasca poate in de tot sa le cuprinda? De cine ne vom teme, dara, cand cu noi este Dumnezeu? As­cultati, neamuri, si preamariti Preasfan­ta Treime cea deofiinta si nedespar­tita, pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, cu fara de numarul ostirilor celor de sus laolalta cantand: Aliluia !



Icosul 12



In minunata si infricosata vedenie a celor de pe urma, la ruperea celei de-a saptea peceti, vazut-a Sfantul Ioan Bogoslovul pe cei sapte ingeri care stau dinaintea Celui-Preainalt si care au sa sufle pe rand in trambitele Dreptatii, vestind plinirea celor ce trebuie sa fie. Deci si noi, nevrednicii, infricosandu-ne pana mai este vreme si pocaindu-ne de atata intuneric de pacate, celui desavar­sit intru slujire, glas inaltand, sa-i can­tam cu inmultita nadejde:

Bucura-te, proslavire a treimicului Sfat;

Bucura-te, al voii sfinte mesager in­traripat;

Bucura-te, ajutorul celor ce spre ce­ruri striga;

Bucura-te, ca-ntre ingeri si-ntre oa­meni esti veriga;

Bucura-te, infricosata beznelor de jos certare;

Bucura-te, ca masura esti a ravnei slujitoare;

Bucura-te, Gavriile, mare binevestitor!



Condacul 13



O, Gavriile, Arhanghel al luminii line, care celor de demult le-ai deslusit calea si le-ai vestit soroacele, care neincetat veghezi peste fata pamantului prin dumnezeiasca randuiala, care la sfarsi­tul veacurilor cu Dreptul Judecator vei fi la innoirea lumii, cerceteaza-ne si pe noi, nevrednicii veacului acestuia, si pazeste-ne de vrajmasii nostri vazuti si nevazuti, de tagma lui Irod si de tagma Satanei, ca sa nu ne smintim si sa nu ne pierdem, ci sa dobandim si noi ceta­tenia Ierusalimului ceresc, unde laolalta cu ingerii si cu sfintii sa vesnicim can­tand: Aliluia!



Condacul acesta se repeta de trei ori, dupa care se zic iarasi Icosul intai si Condacul intai.

Apoi rugaciunea:

Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil

O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desa­varsit lucratorule, care cu numele si cu fapta marturisesti puterea Celui-Preainalt, catre putinatatea omeneasca apleaca-te cu ingaduinta, si vegheaza-ne in ceasul rugaciunii noastre, si calauzeste-ne spre implinirea a toata dreptatea, cu multimea harurilor anume incredintate tie, ca noi in puternicul tau ajutor cutezam a nadajdui si asculta­toarei tale slujiri urmatori nazuim a ne face.



Tu pe oameni cercetandu-i din neam in neam, cu bunele si cu relele noastre ne stii; de aceea te rugam sa fii rabda­tor cu nedesavarsirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele sa ne lepadam, iar intru cele bune sa sporim, caci de in­dreptarea omului scris este ca si ingerii se bucura. Deci pricina de bucurie inlesneste-ne sa fim Puterilor ceresti celor fara de trup, peste care Dumnezeu fruntas te-a randuit, Voievod intre Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastra si invredniceste-ne sa fim bucuria ta, ca intru Domnul bucuriei duhovniceste sa ne veselim.



Rugaciunile noastre du-le la Dumne­zeu cu iutimea aripilor tale si de vesti­rea ta mantuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nadajduim cu ravna duhului sa biruim neputintele cele trupesti si ingerilor asemanatori sa ne facem, ca dimpreuna cu ostirile ce­resti si cu cetele dreptilor, spre impa­ratia luminii celei neinserate catand, din tot sufletul si cu tot cugetul nostru sa aducem multamita, lauda si inchina­ciune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Maine, Buna-Vestire

Maine,crestinii ortodocsi praznuiesc o mare sarbatoare: Buna Vestire.
Aceasta este Biserica din Nazareth a Bunei Vestiri, cea ortodoxa, pe care am avut marea bucurie sa o vad "pe viu", Slava Tie,Doamne!



iar aceasta este Icoana Bunei Vestiri aflata in interiorul acestei Sfinte Biserici



ACATISTUL BUNEIVESTIRI (text)



Acatistul Bunei Vestiri-Radio Trinitas
Asculta mai multe audio Diverse »



TROPARUL BUNEI VESTIRI
Asculta mai multe audio Diverse »



Aparatoare Doamna, M. Noul Neamt
Asculta mai multe audio Diverse »


Iar după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a zămislit si cinci luni s-a tăinuit pe sine, zicând: “Ca aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit sa ridice dintre oameni ocara mea.”
Iar în a şasea luna a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioara logodita cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
Si intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvântata eşti tu între femei.
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui si cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate sa fie aceasta?
Si îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Si iată vei lua în pântece si vei naşte fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Preaînalt Se va chema si Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Sau. Si va împărăţi peste casa lui Iacov în veci si împărătia Lui nu va avea sfârşit.
Si a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Si răspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema.
Si iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit si ea fiu la bătrâneţea ei si aceasta este a şasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţa.
Si a zis Maria: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” Si îngerul a plecat de la ea.

LUCA 1:24-38
Praznic luminat!

Ana

Cat De Aspru Trebuie Sa Fie Duhovnicul

Acatistul Sfantului Grigorie Palama

Grigorie Palama - Sfant Ierarh !

Arhiepiscop al Tesalonicului !

(14 noiembrie)

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.



Condacul intai (glas 8)

Pe pastorul Tesalonicului, cel prea vrednic
Si pe Luminatorul Bisericii cel prealuminat
Sa-l laudam in cantari dumnezeiesti;
Caci s-a aratat locas al luminii celei nepatrunse
Si daruieste luminare si har imbelsugat
Tuturor celor ce striga: Bucura-te, Parinte Grigorie!


Icosul intai

Inger in lume, vazator al celor de sus, te-ai aratat Grigorie preafericite si cu viata ta cea dumnezeiasca te-ai invrednicit de daruri ingeresti; pentru aceea, minunandu-ne de stralucirea ta, Parinte, strigam:

Bucura-te, cel prin care lumina dumnezeiasca straluceste;
Bucura-te, cel prin care intunericul a fost alungat;
Bucura-te, pajiste prea bine mirositoare a intelepciunii;
Bucura-te, partas al invataturii celei prea bune;
Bucura-te, inaltime neajunsa cu privirea a celor inalte;
Bucura-te, adanc neatins al darurilor duhovnicesti;
Bucura-te, ca esti stralucire a Bisericii;
Bucura-te, ca te-ai aratat intarire ortodocsilor;
Bucura-te, al credintei luminator prea luminat;
Bucura-te, faclie de nepatruns a harului;
Bucura-te, prin care graitorii de nebunii vor tacea;
Bucura-te, prin care graitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 2-lea

Ochii sufletului tau, din tinerete, Parinte, la Hristos Imparatul ridicandu-ti, ti-ai intors fata ta de la curtile imparatesti si slava celor pamantesti ai parasit, si cu nevointe duhovnicesti urmand pe Domnul, ai auzit: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Toata stiinta cea din afara ai dobandit, prea fericite, ca un cunoscator si prea intelept; dar te-ai aratat, mai apoi, infocat iubitor al frumusetii celei nepieritoare a intelepciunii lui Dumnezeu, Grigorie, inteleptind cu dumnezeiestile tale cuvinte, pe cei care cu evlavie strigam catre tine:

Bucura-te, carte a purtarilor celor cuvioase;
Bucura-te, vistierie a luminii celei nematerianice;
Bucura-te, pom cel mult roditor cu radacini de lumina;
Bucura-te, al evlaviei binemirositor laur;
Bucura-te, floare de amarant rasarita din lucrarea cea tainica;
Bucura-te, finic plin de roadele rodirii celei sufletesti;
Bucura-te, ca ti-ai intors fata de la ratacirea cea din lume;
Bucura-te, ca ai primit harul cel daruit de Dumnezeu;
Bucura-te, slujitor preafierbinte al lui Hristos;
Bucura-te, cel ce esti mai presus de tot ce este stricacios;
Bucura-te, cel ce ai facut sa vieze puterile sufletului;
Bucura-te, cel ce ai omorat navalirile patimilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 3-lea

Te-ai imbracat cu putere sfanta in Athos, luand schima monahiceasca si in slabiciunea trupului, te-ai supus pe tine la nevointe, Grigorie fericite, strigand celui ce te intarea pe tine: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Stralucind cu isihia si cu nevointa staruitoare, in toate faptele si vietuirea ta, si prin rugaciunea mintii te-ai unit cu Mantuitorul in taina, umplandu-te de lumina dumnezeiasca si luminand pe cei ce striga catre tine:

Bucura-te, candela a isihiei;
Bucura-te, pilda a infranarii,
Bucura-te, lucrator al rugaciunii mintii;
Bucura-te, comoara a vietuirii adevarate;
Bucura-te, vas de mare pret al suflarii Mantuitorului;
Bucura-te, gura de Dumnezeu purtatoare a vorbirii Duhului;
Bucura-te, ca ai trecut dincolo de hotarele stricaciunii;
Bucura-te, ca vezi slava lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce vezi lumina cea dumnezeiasca;
Bucura-te, cel ce vezi pe Dumnezeu si esti vazut de Acesta;
Bucura-te, cel ce ai zadarnicit nebunestile talcuiri;
Bucura-te, cel ce ai alungat grazave amenintari;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 4-lea

Traind in liniste, ca un inger, Parinte, te-ai umplut de dumnezeiasca stralucire, si fiind plin de lumina dumnezeiasca, ai iesit din Athos ca un soare, Grigorie, de Dumnezeu inteleptitule, incalzindu-i pe cei care striga tie: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cu dumnezeiesc cuvant, cu puterea intelepciunii si cu invataturile sfinte, ai respins, cugetatorule de Dumnezeu, invatatura cea rea a lui Varlaam, minunandu-i pe toti cu harul tau, aratandu-te invatator dumnezeiesc celor ce striga catre tine acestea:

Bucura-te, lira a evlaviei;
Bucura-te, cadere a necredinciosilor;
Bucura-te, mare invatator al Bisericii;
Bucura-te, cel plin de stralucire dumnezeiasca nematerialnica;
Bucura-te, cuvantator prea intelept al invataturilor celor drepte;
Bucura-te, sabie cu doua taisuri impotriva tuturor vrajmasilor;
Bucura-te, cel ce tai din radacina neghinele cugetului;
Bucura-te, gradinar al virtutilor ceresti;
Bucura-te, cel mult in cuvantul harului;
Bucura-te, cel bland in toate si fara rautate;
Bucura-te, cel ce arzi pricinile patimilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 5-lea

Cu limba ta graitoare de cuvinte dumnezeiesti, in Sinod cu adevarat ai infatisat dogmele cele sfinte, Grigorie, ca unul ce ai fost de aceeasi simtire cu Parintii, impreuna cu care strigi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ierarh cugetator de Dumnezeu, vistierie a virtutilor si tainic traitor al dumnezeiestilor inaltari, ai fost cu dumnezeiasca alegere pastor al Tesalonicului, dumnezeiesc si intelept, cuvioase, auzind de la noi acestea:

Bucura-te, gura teologilor,
Bucura-te, tarie a ortodocsilor;
Bucura-te, canon cel preadrept al preotilor;
Bucura-te, icoana de Dumnezeu faurita a pastorilor;
Bucura-te, trambita dumnezeiasca a invataturilor celor sfinte;
Bucura-te, izvor de Dumnezeu izvorat, care izvorasti apa cea noua;
Bucura-te, stralucit arhipastor al Tesalonicului;
Bucura-te, aparator dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucura-te, slujitor al luminii dumnezeiesti;
Bucura-te, invatator al vietii celei neprihanite;
Bucura-te, cel ce curatesti intinaciunea sufletelor;
Bucura-te, cel ce trezesti ravna credinciosilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 6-lea

Propovaduitor al luminii dumnezeiesti, cu cuvinte dumnezeiesti ai devenit, ca unul ce ai fost partas al acesteia inca din viata aceasta, si ai intunecat cu stralucirea cuvintelor pe cei care impotriva acesteia au ridicat glasul, pe toti trezindu-i la adevar, Grigorie, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind in Sinod, ca un luminat teolog, cu gura intelepiunii celei de negrait, ai invatat ca fiinta lui Dumnezeu este de neimpartasit dar lucrarea lui Dumnezeu se impartaseste celor ce striga, Parinte:

Bucura-te, mare aratator al celor sfinte;
Bucura-te, dumnezeiescule aratator de Dumnezeu;
Bucura-te, talcuitorule al stralucirii celei de sus,
Bucura-te, stralucitule scriitor al indumnezeirii,
Bucura-te, dumnezeiescule indrumator al trezviei mintii;
Bucura-te, calauzitorule al rugaciunii celei dinlauntru neratacite;
Bucura-te, ca te-ai umplut de daruri dumnezeiesti;
Bucura-te, cel ce ai vazut stralucirea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce intuneci patimile inteleptilor;
Bucura-te, temelie a dogmelor ortodoxe;
Bucura-te, izvor de ape dumnezeiesti;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 7-lea

Mare intre ierarhi cu adevarat te-ai aratat, Grigorie intelepte, descoperitor al celor dumnezeiesti, ca unul ce ai dus viata ca a Apostolilor si te-ai impodobit cu minunatele lor infaptuiri, Cuvioase, si pe toti ai sculat sa cante: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Nectar dumnezeiesc nematerialnic si mana hranitoare de suflet si miere din piatra izvorata, cum a spus David Imparatul, sunt intocmirile cuvintelor tale, Grigorie preaminunate, bucurandu-i pe cei ce striga unele ca cestea:

Bucura-te, limba preadulce;
Bucura-te, vedere dumnezeiasca;
Bucura-te, urmator al Mantuitorului si cel de un chip cu El;
Bucura-te, ravnitor al Parintilor si cu ei impreuna salasluitor;
Bucura-te, cereasca boare care improspatezi sufletele;
Bucura-te, duhovniceasca roua care ne racoresti pe noi;
Bucura-te, mireasma sfanta a vietuirii celei curate;
Bucura-te, hrana desavarsita a ospatului sufletesc;
Bucura-te, vas al nectarului celui nemuritor;
Bucura-te, mustrator al mincinoaselor invataturi;
Bucura-te, far dumnezeiesc al celor intelepti;
Bucura-te, calauza a popoarelor ortodoxe;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 8-lea

Har strain s-a dat, imbelsugat in revarsare, buzelor tale, aratatorule de Dumnezeu, din tine un rau mare ca din Rai izvorand, Grigorie, care uda Biserica toata, strigand Domnului: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Muntele Athosului, Parinte, impreuna cu Tesalonicul, vestesc stralucitele tale lupte, si toata Biserica credinciosilor te cinsteste ca pe un dumnezeiesc aratator al intelesului Luminii celei mai presus de minte. prin care luminezi pe cei ce striga:

Bucura-te, gura cea purtatoare de lumina;
Bucura-te, vasul cel purtator de mir;
Bucura-te, organ al stralucirii celor trei sori;
Bucura-te, tarina desavarsita a isihiei;
Bucura-te, casa de Dumnezeu luminata a lucrarii celei dumnezeiesti;
Bucura-tebogatie de neinchipuit a vietii in duh;
Bucura-te, ca ai primit daruri dumnezeiesti;
Bucura-te, ca ai rasturnat vorbaria desarta a lui Varlaam;
Bucura-te, cel prin Athosul este cinstit;
Bucura-te, faima stralucita a Tesalonicului;
Bucura-te, putere neclintita a Ortodoxiei;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 9-lea

Rauri din pantecele tale curg, prin tainica revarsare din cer, cum a spus Mantuitorul, Parinte cuvioase Grigorie, adapand inimile insetate cu apa vietii, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu usurinta, Parinte, ai indurat feluritele incercari, pentru marturisirea cea buna, si precum aurul in foc incercat fiind tuturor ai stralucit urcand spre cele mai bune pe cei care cu evlavie iti striga tie acestea:

Bucura-te, piatra a curajului;
Bucura-te, stanca a rabdarii;
Bucura-te, cel ce nu te infricosezi de a ispitelor navala;
Bucura-te, cel care ai stins focul patimilor;
Bucura-te, zid de neclintit al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, faclie mult luminoasa a poporului binecredincios;
Bucura-te, ca ai indurat necazurile cu bucurie;
Bucura-te, ca Domnului te-ai infatisat cu slava;
Bucura-te, propovaduitor al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce dai credinciosilor cele mantuitoare;
Bucura-te, al sufletelor iconom dumnezeiesc;
Bucura-te, prieten preaindumnezeit al lui Hristos;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 10-lea

Cu cuvintele gurii tale, credinta ortodoxa se propovaduieste in Duhul cel Dumnezeiesc; caci dumnezeiestilor Parinti de altadata impreuna vietuitor si impreuna simtitor facandu-te, graiurile lor laolaltale-ai pus, Cuvioase, strigand: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Cu razele luminii celei necreate hranindu-te, a celei ce a stralucit pe Tabor, slava si frumusetea si stralucirea acesteia le descrii cu sfintenie, si-I trezesti, sfinte, spre impartasire de ea pe cei care striga acestea:

Bucura-te, al luminii celei necreate tainic cunoscator;
Bucura-te, al patimilor ucigatoare de suflet izbavitor, Bucura-te, al slavei celei viitoare pregustare;
Bucura-te, al sufletelor celor intristate mangaiere;
Bucura-te, ca ai aratat nebuna intelepciunea lui Varlaam;
Bucura-te, ca ai facut cunoscuta bucuria Duhului;
Bucura-te, podoaba dumnezeiasca a Arhiereilor;
Bucura-te, vistierie luminoasa a teologiei;
Bucura-te, oglinda a luminii celei nemateriale;
Bucura-te, secera a invataturilor celor straine;
Bucura-te, bucurie a ortodocsilor si cinste;
Bucura-te, cel ce faci sa plece fruntea dusmanilor;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 11-lea

Cu inalta cugetare si cu intelepciune dumnezeiasca ai propovaduit maretiile lui Dumnezeu si faci sa creasca darurile roadelor celor dumnezeiesti ale Duhului, Grigorie, celor curati cu duhul, de care se impartasesc cei ce striga: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Luminatoare cu razele virtutilor s-a aratat viata ta, Grigorie graitorule de Dumnezeu si plina de lumina cu adevarat invatatura ta, fericite, caci lui Dumnezeu ii duci cu invataturile tale pe toti cei care striga unele ca acestea:

Bucura-te, izvor al invataturii;
Bucura-te, temelie a ortodoxiei;
Bucura-te, pilda de vietuire sfanta;
Bucura-te, diadema a bisericii celei sfinte;
Bucura-te, minunat talcuitor al vietii de curatenie;
Bucura-te, graitor sfant al cuvantului harului;
Bucura-te, cel care curatesti toata intinaciunea sufletelor;
Bucura-te, ca indrepti pe a mantuirii cale;
Bucura-te, faclie a stralucirilor celor nemateriale;
Bucura-te, luminator al cunostintelor celor de sus;
Bucura-te, prin care Biserica dantuieste;
Bucura-te, prin care tot credinciosul se bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

Condacul al 12-lea

Har dumnezeiesc cere, si mantuirea sufletelor, Grigorie, intelepte ierarhe, pentru cei ce vin la tine cu evlavie si cinstesc luptele tale cele stralucite, caci ca un slujitor lumina stralucesti celor ce striga: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand suferintele tale si dumnezeiestile lupte, pe care le-ai savarsit pentru Biserica, ceata bine credinciosilor totdeauna te lauda pe tine, Grigorie, si cu gura multumitoare, striga catre tine neincetat unele ca acestea:

Bucura-te, tarie a Bisericii;
Bucura-te, neintrecut vorbitor al credintei;
Bucura-te, cel care ai rusinat pe vorbaretul Achindin;
Bucura-te, cel care ai aratat puterea cea daruita de Dumnezeu;
Bucura-te, cel care impreuna cu Apostolii salasluiesti, ca unul ce le-ai urmat in toate;
Bucura-te, luceafar stralucitor al Tesalonicului;
Bucura-te, dulceata a sufletului meu;
Bucura-te, luptator dumnezeiesc al ortodoxiei;
Bucura-te, stralucire a bisericii tale celei cinstite;
Bucura-te, dulce stralucire a poporului tau credincios;
Bucura-te, Parinte Grigorie!


Condacul al 13-lea

O, dumnezeiescule Parinte, cunascator al tainelor celor negraite,Grigorie, culme a Parintilor, primeste vocile poporului tau, si daruieste acoperamantul tau tuturor; caci cu credinta alergam si Sfintei Treimi strigam: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarasi Icosul intai:

Inger in lume, vazator al celor de sus, te-ai aratat Grigorie preafericite si cu viata ta cea dumnezeiasca te-ai invrednicit de daruri ingeresti; pentru aceea, minunandu-ne de stralucirea ta, Parinte, strigam:

Bucura-te, cel prin care lumina dumnezeiasca straluceste;
Bucura-te, cel prin care intunericul a fost alungat;
Bucura-te, pajiste prea bine mirositoare a intelepciunii;
Bucura-te, partas al invataturii celei prea bune;
Bucura-te, inaltime neajunsa cu privirea a celor inalte;
Bucura-te, adanc neatins al darurilor duhovnicesti;
Bucura-te, ca esti stralucire a Bisericii;
Bucura-te, ca te-ai aratat intarire ortodocsilor;
Bucura-te, al credintei luminator prea luminat;
Bucura-te, faclie de nepatruns a harului;
Bucura-te, prin care graitorii de nebunii vor tacea;
Bucura-te, prin care graitorii de Dumnezeu se vor bucura;
Bucura-te, Parinte Grigorie!

si Condacul intai

Pe pastorul Tesalonicului, cel prea vrednic si pe Luminatorul Bisericii cel prealuminat sa-l laudam in cantari dumnezeiesti; Caci s-a aratat locas al luminii celei nepatrunse si daruieste luminare si har imbelsugat tuturor celor ce striga: Bucura-te, Parinte Grigorie!

Facere a monahului Gherasim Micraghiannaitul

PSALMUL 30

Al lui David.

1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate.
2. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.
3. Că puterea mea şi scăparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
4. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu.
5. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit.
7. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu
8. Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
9. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea.
10. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat.
11. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine.
12. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat.
13. Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit.
14. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu eşti Dumnezeul meu!"
15. În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc.
16. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta!
17. Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad.
18. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare.
19. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor!
20. Ascunde-i-vei pe dânşii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor.
21. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor.
22. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită.
23. Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi.
24. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.
25. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă.
26. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toii cei ce nădăjduiţi în Domnul.

TÎLCUIREA PSALMULUI 30
Întru sfîrşit, Psalmul lui David, de uimire.
Această zicere, „uimire”, nu am aflat-o nici la Evreu , nici la ceilalţi tălmăcitori, ci numai întru unele din pre-scrieri, adică izvoade. Iar mie mi se pare că însemnează cele pentru Urie, căci zice: „Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sînt de la faţa ochilor Tăi”, adică: După ce am păcătuit, am socotit că m-am lipsit de a Ta purtare de grijă. Se pare că Psalmul s-a zis de Fericitul David în vremea cînd se gonea de Avesalom. Iar tîlcuirea graiurilor ne învaţă acest lucru mai descoperit.
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac!
Zice: Păcatul m-a înfăşurat cu ruşine multă şi Te rog ca aceasta să nu rămînă multă vreme întru mine, pentru nădejdea ce o am spre Tine.
întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate!
Să nu cauţi - zice - la păcatul meu, ci la fărădelegea celor ce mă gonesc. Şi, folosind dreapta Ta hotărîre, să mă izbăveşti de primejdiile ce sînt puse asupră-mi.
2 Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate!
Auzind rugăciunea mea, dă-mi grabnic ajutorul!
Fii mie Dumnezeu scutitor şi casă de scăpare, ca să mă mîntuieşti!
3 Că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu,

Pe acestea le-a zis şi întru al şaptesprezecelea Psalm, arătînd felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu. Iar Achila şi Simmah au tălmăcit „întărirea mea” prin: „piatra mea”. Şi se pare că aici proorocescul cuvînt împreună-glăsuieşte cu cel evanghelicesc, arătînd pe omul cel înţelept ce şi-a zidit casa pe piatră, pe care, fiind întărită, nu a vătămat-o nici năvălirea şi izbirea vînturilor, nici a ploilor şi a rîurilor.
şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
Pe acest „mă vei hrăni”, Simmah l-a pus: „mă vei griji”. Şi zice: Mă vei învrednici de purtarea de grijă cea în multe feluri, pentru numele Tău spre care am nădăjduit. Şi prin toate graiurile care se tîlcuiesc învăţăm smerenia cugetului lui, că nu a cerut să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru a sa faptă bună, ci pentru numele lui Dumnezeu, pentru dreptatea lui Dumnezeu şi pentru nădejdea întru Dînsul.
4 Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care o au ascuns mie, că Tu eşti scutitorul meu, Doamne!
Prin acestea a arătat sfatul lui Ahitofel pornit asupra lui, după cum am zis mai-nainte.
5 În mîinile Tale voi pune duhul meu, izbăvitu-m-ai, Doamne Dumnezeul adevărului!
Căzînd de multe ori în primejdii, m-am slobozit de acestea prin ajutorul Tău, de aceea arunc al meu suflet spre a Ta purtare de grijă. Că „mîini” numeşte aici iarăşi purtarea de grijă.
6 Urît-ai pe toţi cei ce păzesc deşertăciunile în zadar,
Că aceia - zice - nu au nădăjduit întru Tine, ci au cugetat ale lor gînduri deşarte, şi Te-ai obişnuit a Te întoarce cu totul de la unii ca aceştia.
iar eu spre Domnul am nădăjduit.
7 Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta,
Fiind în primejdii, chem ajutorul Tău, şi - dobîndindu-l pentru iubirea Ta de oameni - socotesc pricina bunătăţilor:
că ai căutat spre smerenia mea, mîntuit-ai din nevoi sufletul meu.
8 Şi nu m-ai închis în mîinile vrăjmaşilor, pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
Şi nu am greşit avînd de-a pururea gîndurile acestea, că - de multe ori căzînd întru pîndirile şi bîntuielile vrăjmaşilor şi în lăuntrul laţurilor întinse mie împrejur - am scăpat de vînători. Că aceasta a zis-o „nu m-ai închis pe mine în mîinile vrăjmaşului”. Şi istoria ne învaţă că, fiind prins de Saul de multe ori şi încă şi închis în peşteră, a scăpat din mîinile aceluia. Iar altă dată s-a izbăvit de Gateeni, prefăcîndu-se nebun.
9 Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc, tulburatu-s-a întru mînie ochiul meu, sufletul meu şi pîntecele meu.
Simmah a zis acest cuvînt aşa: „Tulburatu-s-a pentru întărîtare ochiul meu.” Căci zice: Întărîtîndu-Te pe Tine cu păcatul, totdeauna sînt silit a lăcrima, şi sufletul meu este plin de furtună şi de gîlceavă. Iar „pîntece” a numit aici cămara gîndurilor, că gîndurile se tulbură, nu pîntecele.
10 Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei - întru suspinuri.
Toată viaţa mea - zice - mi-am cheltuit-o întru chinuri şi lacrimi.
Slăbit-a întru sărăcie vîrtutea mea şi oasele mele s-au tulburat.
Adică: Lipsa celor de nevoie a topit de tot trupul meu. Această lipsă o pomeneşte şi istoria, zicînd: „Şobi, fiul lui Nahaş Amoniteanul, şi Varzilai Galaaditeanul au adus lui David şi norodului ce se găsea cu dînsul grîu, orz şi făină, bob, linte şi altele oarecare, zicînd că a flămînzit norodul şi a slăbănogit, însetînd în pustie.”
11 La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut ocară, şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei.
Zice: Vrăjmaşii mei - întru inimă bună, iar eu sînt cu totul de rîs, bucurie celor de prin prejururi, şi celor cunoscuţi - frică. Învăţîndu-ne aceasta, a adăugat mai descoperit:
Cei ce mă vedeau afară au fugit de la mine,
Că se temeau să se întîlnească cu mine, ca să nu cadă şi ei în mîinile vrăjmaşilor mei.
12 uitat am fost ca un mort de la inimă, făcutu-m-am ca un vas pierdut.
Zice: S-au deznădăjduit de mine toţi, ca de un vas pierdut şi ca de un mort ce locuieşte în mormînt. „Din necinstea vasului a arătat covîrşirea uitării, că zice: Precum acela - pierzîndu-se degrab din pomenirea celor ce l-au pierdut - se izgoneşte pentru prostime, aşa sînt socotit şi eu la dînşii, ca şi cum n-aş fi nimic, nici am fost cîndva vrednic de vreun cuvînt.”
13 Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc prin prejur.
Şi nu le spun pe acestea socotindu-le şi bănuindu-le, ci primind ocările cu urechile mele. Aici însemnează şi ocările lui Semei .
Cînd s-au adunat ei împreună asupra mea, ca să ia sufletul meu s-au sfătuit.
14 Iar eu spre Tine, Doamne, am nădăjduit. Zis-am: Tu eşti Dumnezeul meu,
15 în mîinile Tale - sorţii mei.
Că aceia, adunîndu-se, măiestresc moartea mea, iar eu pe Tine Te ştiu Dumnezeu şi ocîrmuitor. Că aceasta zice „în mîinile Tale - sorţii mei”; ori, după ceilalţi: „în mîinile Tale - vremile mele”, în loc de: Tu împarţi fiecăruia cu sorţi după cum voieşti, şi mîhniri şi veselii, şi le prefaci pe acestea iarăşi după cum Ţi se pare Ţie. Pentru că „vremi”, ori „sorţi”, numeşte schimbările lucrurilor: bogăţia şi sărăcia, robia şi stăpînirea, pacea şi războiul şi celelalte asemenea.
Izbăveşte-mă din mîna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă gonesc!
Apoi, arată chipul izbăvirii:
16 Arată faţa Ta peste robul Tău, mîntuieşte-mă pentru mila Ta!
Pentru că, făcîndu-se mie arătarea Ta, toate cele de mîhnire îndată se vor dezlega şi se vor risipi.
17 Doamne, să nu mă ruşinez că Te-am chemat pe Tine, să se ruşineze necredincioşii şi să se pogoare în iad!
Şi de aici ne învăţăm că păcatul are multă deosebire de păgînătate. Pentru aceea se roagă şi marele David să se izbăvească de ruşinea păcatului, iar cei ce vieţuiesc întru păgînătate să fie trimişi cu ruşine la moarte.
18 Mute să se facă buzele cele viclene, care grăiesc asupra dreptului fărădelege, cu mîndrie şi cu defăimare!
Aici mai-nainte grăieşte moartea lui Ahitofel, care, fiind prieten şi sfetnic al lui David, şi-a arătat vicleşugul cel vechi şi şi-a pornit limba asupra celui ce cu nimic nu-l nedreptăţise. Şi după cuviinţă a numit „mîndrie” şi „defăimare” sfatul aceluia, căci l-a ridicat pe copil asupra tatălui său spre junghiere.
19 Cum este de multă mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care o ai ascuns celor ce se tem de Tine!
Iarăşi l-a pus pe acest „cum” nu asemănător, ci întinzător, adică „cît”. Pentru aceea, Achila şi Simmah au tălmăcit: „Ce multă este bunătatea Ta! - pe care ai ascuns-o învistierită celor ce se tem de Tine.“ Şi graiul are această înţelegere: Tu, Stăpîne, ascunzi plăţile şi darurile de cei ce se tem de Tine, multe fiind acestea, mari şi minunate, şi îi laşi a se lupta cu sudorile, cu ostenelile şi ticăloşiile. Dar uneori le şi descoperi darurile, făcîndu-i îndrăzneţi pe nevoitori. Că a adăugat acest lucru:
Făcut-ai purtare de grijă celor ce nădăjduiesc spre Tine înaintea fiilor oamenilor.
Apoi, povesteşte cu de-amănuntul purtarea de grijă făcută lor:
20 Ascunde-vei pe dînşii întru ascunsul feţei Tale de tulburarea oamenilor. Acoperi-vei pe ei în cort de împotriva-grăire a limbilor.
Zice: Destulă este arătarea Ta - căci pe aceasta o numeşte „faţă” - ca să-i izbăvească pe dînşii de toată tulburarea şi învăluirea omenească, şi, prinşi fiind în mijloc, să-i acopere ca întru oarecare cort şi să-i facă nearătaţi. Această purtare de grijă a dobîndit-o şi David cînd era gonit de Saul: fiind prins în mijlocul celor cumpliţi, a dobîndit mîntuirea. Aşa a scăpat şi marele Elisei de Sirienii ce îl înconjuraseră, presărînd negură peste ochii lor. Şi este cu putinţă a afla încă multe altele ca acestea întru dumnezeiasca Scriptură.
21 Bine este cuvîntat Domnul, că minunată a făcut mila Sa în cetatea îngrădirii.
Iar Simmah a zis acest stih aşa: „Bine este cuvîntat Domnul, Cel ce a făcut slăvită mila Sa mie, ca într-o cetate îngrădită de jur-împrejur.” Şi zice: Aşa m-a înconjurat cu a Sa iubire de oameni, ca pe o cetate pe care locuitorii o împrejmuiesc cu ogradă tare.
22 Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat m-am făcut de la faţa ochilor Tăi! Pentru aceasta ai auzit glasul cererii mele cînd am strigat către Tine.
Iar eu - zice - socoteam că m-am făcut departe de grija Ta după ce am căzut în păcat; dar, rugîndu-mă şi auzind Tu cuvintele mele cele smerite, nu m-ai trecut cu vederea. Şi după cuviinţă a numit păcatul „uimire”, pentru că, pe calea dreptăţii călătorind, a ieşit dintru aceea, s-a abătut, s-a poticnit şi a căzut între tîlharii mîncători de cruziciuni. Şi însuşi acest lucru arată fapta bună a lui David, căci nu era obişnuit cu păcatul, ci a pătimit alunecarea ieşind doar puţin dintru acea voire. De aici, preface cuvîntul întru sfătuire, din cele pentru sine arătînd dumnezeiasca iubire de oameni şi purtare de grijă:
23 Iubiţi pe Domnul, toţi cuvioşii Lui! - că adevărurile caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mîndresc de prisos.
Zice: Se cuvine ca voi, toţi cei ce voiţi a călători pe calea dumnezeiască, să iubiţi cu sîrguinţă pe Stăpînitorul tuturor, Care foloseşte adevărul ca pe un dreptar şi îi munceşte pe cei ce au nemăsurată trufie. Că n-a zis aşa prost: „celor ce se mîndresc”, ci: „celor ce se mîndresc de prisos”. Destul este şi acest cuvînt a arăta dumnezeiasca bunătate: că suferă pe cei ce cugetă oarecum mai înalt, iar pe cei îngîmfaţi şi umflaţi de trufie cu nesăturare îi dă la pedepsele cele potrivite.
24 Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi spre Domnul!
Deci: Ştiind acestea, cei ce străbateţi viaţa de acum cu nădejdea cea dumnezeiască, întăriţi sufletele voastre cu bărbăţie şi plecaţi-vă îndrumărilor Cîrmaciului. Această sfătuire ne este potrivită şi nouă, celor ce avem mîngîierea prin nădejde.

Ce este Vecernia ?

O prietena scria pe blogul ei despre post si cum postim ,si a ajuns ,la un moment dat la ideea ca exista multi oameni care fac milostenie si postesc ,la ideea ca, desi facem acestea, iubim prea putin sau deloc-poate ,sau ca desi facem ,unii dintre noi toate acestea ,exista oameni care nu stiu ce sunt slujbele Bisericii. Si uite asa mi-a venit ideea sa fac acest post,poate va folosi cuiva...

Vecernia, slujba de seară, a fost şi este una dintre cele mai frumoase Laude bisericeşti care se oficiază zilnic. Slujba deschide rânduiala liturgică din fiecare zi şi concentrează o mulţime de înţelesuri duhovniceşti.


Originile termenului „vecernie“ se află atât în limba greacă, cât şi în limba latină, însemnând „seară“, în speţă „slujbă de seară“. Termenul grecesc de la care s-a format românescul „vecernie“ este „esperinos“. La rândul lui, acesta s-a format de la „espera“, însemnând „seară“. În Dicţionarul Enciclopedic de Cunoştinţe Religioase al pr. prof. dr. Ene Branişte este menţionat ca termen de ordine pentru „vecernie“ şi latinescul „vesperina collecta“, care înseamnă „rugăciunea de seară“. Aşa se explică şi numele de „vesperină“ pe care l-a primit în limba română slujba Vecerniei. În unele locuri din ţară, slujba Vecerniei mai este numită „serare“.


Slujba care deschide oficiul liturgic


Vecernia este, după cum am văzut mai sus, o slujbă oficiată seara. Cu această slujbă se începe oficiul religios zilnic, fiind prima dintre cele şapte Laude bisericeşti. În vechime, Vecernia se oficia după apusul soarelui. Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, în „Liturghierul explicat“, menţionează că rugăciunea bisericească de seară a fost „concepută şi practicată ca un oficiu la vremea când se înserează sau se înnoptează; ca atare, ea urma să fie îndeplinită la aprinsul luminilor (lămpilor, lumânărilor)“. În zilele noastre, ea se oficiază în al zecelea ceas din zi, adică ora patru după-amiaza, sau iarna, la ora cinci după-amiaza.


Privegherea sau slujbele unite

„Liturghierul explicat“ arată că şi în zilele noastre se mai oficiază Vecernia după apusul soarelui, dar numai în cadrul „privegherii de toată noaptea“, când sunt unite Vecernia cu alte slujbe precum Utrenia sau Ceasul I. Obiceiul, respectat mai ales la mănăstiri, dar şi la parohii, la hramuri, aminteşte de vremurile de început ale creştinismului, când cultul se oficia în special seara sau noaptea, pe ascuns, pentru a se feri de autorităţile romane, păgâne. O altă motivaţie a oficierii serviciilor religioase în timpul serii şi al nopţii este „nota de solemnitate şi atmosfera de mister care predispun în chip special sufletul religios spre rugăciune“, arată pr. Vintilescu.


Vecernia poate fi unită cu Liturghia


Există anumite cazuri în care slujba Vecerniei se oficiază dimineaţa şi anume când Vecernia este unită cu Sfânta Liturghie. Aceste lucru se face în special în Postul Mare, când se oficiază în zilele obişnuite Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite. De asemenea, Vecernia poate fi unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în patru zile din timpul anului biseicesc: Ajunul Crăciunului şi al Bobotezei, precum şi Joia şi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor. Când Buna-Vestire cade într-una din zilele de luni până vineri, Vecernia din acea zi liturgică este unită cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în Duminica Rusaliilor, după Sfânta Liturghie se oficiază imediat Vecernia de a doua zi.


Rugăciune de mulţumire


Slujba Vecerniei are ca scop principal aducerea unui prinos de mulţumire lui Dumnezeu pentru ziua care a trecut. În acelaşi timp, fiind slujba care deschide rânduiala liturgică din ziua respectivă, prin ea, credincioşii cer ajutorul lui Dumnezeu, după cum arată pr. Branişte în lucrarea amintită, în care aduce ca argument următorul citat al Sfântului Simeon al Tesalonicului: „Cântarea Vecernie înseamnă că lăudăm pe Făcătorul nostru, că am ajuns la sfârşitul zilei. De aceea mulţumim pentru viaţa noastră, pentru hrană, pentru cugetele, cuvintele şi faptele noastre. Ne rugăm să petrecem noaptea în pace, căci noaptea este ca un simbol al sfârşitului vieţii noastre“.


Trei rânduieli liturgice


Din punctul de vedere al rânduielii liturgice, Vecernia este de trei feluri: a sărbătorilor sau Vecernia mare, Vecernia mică şi cea din zilele de rând. Vecernia sărbătorilor sau Vecernia mare se oficiază în ajunul duminicilor, al sărbătorilor împărăteşti şi al sărbătorilor sfinţilor cu prăznuire. Este cea mai cunoscută rânduială şi cea mai des folosită. La unele dintre sărbători, în timpul Vecerniei se face şi rânduiala Litiei. Vecernia mică are o rânduială mai scurtă, o prescurtare a Vecerniei mari şi se găseşte în cărţile de slujbă numai la sărbătorile cu priveghere. Ea se mai oficiază la sfinţirea bisericii, la hramul bisericii, iar la mănăstiri se face la toate sărbătorile cu priveghere, înainte de masa de seară. Vecernia de toate zilele este o slujbă care se oficiază numai la mănăstiri, cu o rânduială asemănătoare Vecerniei mari.


Alte rânduieli speciale


Pe lângă rânduielile Vecerniei amintite mai sus, există şi câteva slujbe ale Vecerniei, cu un anumit specific. Astfel, Vecernia din Vinerea Patimilor este cunoscută de toţi credincioşii pentru că în timpul ei se scoate din sfântul altar sfântul epitaf, care este aşezat în mijlocul bisericii. Mai este cunoscută şi Vecernia zilei de Luni din Săptămâna Luminată. , numită şi „A doua Înviere“, care se oficiază în Duminica Paştilor în jurul orei doisprezece. O altă rânduială specială a Vecerniei se oficiază în Duminca Rusaliilor, imediat după Sfânta Liturghie. În timpul ei se citesc cele şapte rugăciuni, toate în legătură cu Pogorârea Sfântului Duh.


Evocarea planului de mântuire


În „Constituţiile Apostolice“ , cartea a VIII-a, 35, 36 şi 37 găsim cel mai vechi document în care se prezintă rânduiala Vecerniei. Rânduiala descrisă în document şi adresată în special clericilor, este asemănătoare celei de astăzi. Mai mult decât atât, planul slujbei este asemănător celui al Liturghiei catehumenilor, în ambele rânduieli observându-se ideea de mântuire a Creaţiei. „Linia urmată în structurarea şi dezvoltarea oficiului a fost pusă în legătură cu semnificaţia ce s-a dat acestei Laude bisericeşti, ca alegorizare a operei lui Dumnezeu, în special în Vechiul Testament şi a raportului religios al omului faţă de El, în această perioadă din istoria mântuirii. Creaţia şi Providenţa divină, căderea omului în păcat, izgonirea lui din Rai şi întregul tragism al stării de păcat şi al depărtării de Dumnezeu înainte de venirea Mântuitorului sunt impresionant evocate în sensurile tipico-simbolice, înlesnite de cugetarea şi simţirea exprimate în stihurile psalmilor Vecerniei“, arată pr. Vintilescu.


„Rugăciunea intrării“ sau frumuseţea rugăciunii de seară


Una dintre cele mai frumoase rugăciuni pe care le citeşte preotul în timpul oficiului religios este „Rugăciunea Intrării“ de la Vecernie. Ea este rostită de preot în timpul Vohodului mic sau Intrarea mică, în momentul în care a ajuns în mijlocul bisericii. Această rugăciune concentrează toate cererile pe care le adresăm lui Dumnezeu în timpul slujbei de seară şi exprimă sensul tainic al Vecerniei: „Seara şi dimineaţa şi la amiază lăudăm, binecuvântăm, mulţumim şi ne rugăm Ţie, Stăpâne al tuturor, Iubitorule de oameni, Doamne. Îndreptează rugăciunea noastră ca tămâia înaintea Ta şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau cugete viclene, ci ne izbăveşte de toţi cei ce vânează sufletele noastre. Că spre Tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noştri şi întru tine am nădăjduit; să nu ne ruşinezi pe noi, Dumnezeul nostru.“


„Vecernie“


Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.

L-a zugrăvit pe vremuri Ilarion cel drept

Cu sfinţi între ştergare de galben borangic

Şi sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.


Auzi, un clopot mişcă văzduhul peste munţi

Şi se bolteşte-n sunet cât cerul de mărgean

De dincolo de lume te-ndeamnă să renunţi

O taină fără de moarte la veacul pământean.


Vom asculta din strană vecernia-n sobor

Când intră-n schit odată cu pasul serii lent


În murmure ca zvonul albinelor în zbor

Năluci călătorite din Vechiul Testament.


Cu aur pe odăjdii, înbălsămaţii tei

Vor îngâna soborul prin geamurile mici.

Eu recita-voi psalmul sublim 103,

Iar tu Lumina lină m-aş bucura să zici.


Când, la sfârşitul slujbei, vom săruta sfios

Argintul sfintei scoarţe de Evangheliar,

Ne va părea o clipă că ne-a zărit Hristos,

Mişcând încet perdeaua intrării în altar. (Nichifor Crainic)


„În cadrul cultului nostru nu putem vorbi de o «competiţie» între slujbe“


Mai multe detalii despre slujba Vecerniei şi importanţa ei pentru credincioşi am aflat de la părintele diacon Silviu Tudose, asistent în cadrul Catedrei de Teologie Practică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ din Bucureşti. Părintele este doctorand şi pregăteşte o teză în Teologie Liturgică.


Care este rolul Vecerniei în cadrul celorlalte slujbe?


Biserica a păstrat tradiţia iudaică de calculare a timpului, iar o zi liturgică este socotită a fi intervalul de timp dintre două seri consecutive. Cultul unei zile liturgice cuprinde şapte slujbe, numite laude bisericeşti, între care prima este Vecernia. Ea deschide seria slujbelor unei zile.


De ce este slujba Vecerniei importantă?


Seara este un moment important al zilei, un moment în care se cuvine să-I aducem lui Dumnezeu mulţumire pentru tot ceea ce s-a întâmplat în ziua care a trecut, rugându-L, în acelaşi timp, aşa cum spune una dintre rugăciunile Vecerniei, să ne izbăvească „de frica de noapte şi de tot lucrul ce se săvârşeşte în întuneric“. Putem aduce această mulţumire în biserică, lăudându-L în acelaşi timp pe Dumnezeu şi sfinţind momentul acesta al zilei prin prezenţa noastră acolo.


Deşi este o slujbă importantă, se pare că în zilele noastre este neglijată. Cum vă explicaţi interesul scăzut al credincioşilor faţă de această slujbă?


Aş spune, mai degrabă, nu că este scăzut interesul credincioşilor faţă de Vecernie, ci că ei sunt din ce în ce mai interesaţi de ea. Este foarte important să vedem că, mai ales în ultimii ani, cei care participă şi la Vecernie sunt din ce în ce mai mulţi. Este adevărat că, faţă de cei care participă la Sfânta Liturghie, bunăoară, numărul acestora este mult mai mic. Sau faţă de numărul celor care participă la alte slujbe pe care le săvârşim, cum ar fi Sfântul Maslu sau acatistele, iarăşi este foarte mic. Importantă însă nu este comparaţia, fiindcă în cadrul cultului nostru nu putem vorbi de o „competiţie“ între slujbe. Toate sunt folositoare, toate au fost rânduite de Biserică pentru noi, toate ne cheamă să fim împreună înaintea lui Dumnezeu.


Cauzele participării scăzute


Numai că, din păcate, omul caută ceea ce îi poate oferi un „folos imediat“. Se simte mai atras poate de slujba unui acatist decât de Vecernie. Însă asta nu înseamnă că una este mai importantă decât alta. Pe amândouă trebuie să le înţeleagă şi să le primească la fel de deschis. Aşadar, aici aş vedea o primă cauză a prezenţei mai puţin numeroase a credincioşilor la Vecernie: necunoaşterea importanţei ei în cadrul laudelor bisericeşti şi preferarea altor slujbe, care sunt mai aproape de ceea ce aşteaptă creştinul de la Dumnezeu. O altă cauză, ar putea fi ora săvârşirii ei, spre seară, când mulţi sunt obosiţi după activităţile zilnice sau, cum este cazul celor mai vârstnici, se pot deplasa mai greu spre biserică. Însă, dacă stăm să ne gândim bine, acesta nu este un argument suficient de întemeiat pentru a nu participa la Vecernie, mai ales la cea de sâmbătă seara, care vine după o zi liberă. Sperăm însă că, treptat, Dumnezeu îi va aduce pe oameni din ce în ce mai mult la Vecernie şi vor înţelege tot mai mulţi că, de exemplu, o duminică pe care o începi cu vecernia de sâmbătă seara este mult mai frumoasă decât una fără vecernie. Am întâlnit credincioşi şi chiar studenţi de-ai noştri, de la Teologie, care mi-au mărturisit că, după ce au participat la o Vecerniei de sâmbătă seara, nu s-au mai putut desprinde de acest obicei. După părerea mea, o vecernie de sâmbătă seara, dacă e slujită frumos, atât în altar cât şi la strană, poate „cuceri“ pe oricine participă la ea.

Am ajuns, se pare, la principala explicaţie a prezenţei mai puţin numeroase a credincioşilor la Vecernie: neparticiparea. Dacă ar veni mai mulţi, să vadă ce este, sunt sigur că o întrebare ca cea la care vă răspund acum ar fi din ce în ce mai puţin adresată.


Care sunt principalele argumente pentru ca oamenii să participe mai des la această slujbă?


Argumente sunt multe şi simt că toate sunt principale. Aşa cum am spus, sfârşitul zilei, când soarele apune peste tot ceea ce s-a întâmplat, este un moment important în viaţa fiecăruia, mai ales că atunci stă să ne cuprindă şi întunericul nopţii, care ne duce cu gândul la sfârşitul vieţii noastre. Este un moment când e bine să ne aducem aminte de Dumnezeu şi, dacă facem acest lucru în biserică, este cu atât mai bine.

Totodată, vecernia, prin rugăciunile şi cântările ei, ne ajută nu numai să ne rugăm lui Dumnezeu, ci şi să învăţăm câte ceva. Nu există text, rostit sau cântat, care să nu aibă şi un rol catehetic sau învăţătoresc. Psalmul 103, bunăoară, este o minunată frescă în cuvinte a creaţiei lumii şi a proniei lui Dumnezeu. Cântarea „Doamne, strigat-am…“, alcătuită din stihuri ale Psalmului 140, exprimă starea omului despărţit de Dumnezeu, dar care se poate ridica prin pocăinţă. Vohodul sau ieşirea cu cădelniţa, ne învaţă că Hristos S-a întrupat, a coborât pe pământ şi S-a ridicat din nou la Tatăl. Deosebit de frumoasa cântare „Lumină lină“ ne umple sufletul de bucuria credinţei în Dumnezeu Cel întreit în Persoane, aprinzând în noi „luceafărul de seară“ al nădejdii şi al dragostei. Şi aşa mai departe…

De fapt, nimic din ceea se petrece în biserică nu este întâmplător. Totul are un rost. Important este ca noi să ne străduim să înţelegem ceea ce se întâmplă, să reuşim să depăşim starea în care asistăm la slujbă şi să ajungem să participăm la ea. Iar pentru asta, foarte importante sunt catehezele mistagogice sau de explicare a cultului, pe care slujitorii Bisericii noastre ştiu că le ţin periodic, şi care sunt una din priorităţile activităţii pastorale din zilele noastre. (Interviu realizat de Bogdan DEDU)

sursa

Duminica Ortodoxiei

TROPAR DUMINICA ORTODOXIEI

Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.



Sinodiconul Ortodoxiei

Datori suntem lui Dumnezeu ca o dată pe an să-I aducem mulţumire în acea zi când am redobândit Biserica lui Dumnezeu, s-au dovedit dogmele adevăratei credinţe şi s-au aruncat hulele răutăţii.

Urmând ziselor prooroceşti, învăţăturilor apostolice, şi întemeindu-ne pe cele din Evanghelii, ne adunăm în această zi de prăznuire. Căci Isaia spune că ostroavele2 vor fi înnoite către Dumnezeu, înţelegând [prin ostroave] bisericile neamurilor, prin biserici nu măreţele lăcaşuri bisericeşti, ci plinătatea celor ce cu credinţă şi evlavie se roagă în ele cu laude şi cântări. Apostolul îndeamnă la acelaşi lucru, când ne porunceşte ca aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm,3 şi - spunând că oricare s-a făcut întru Hristos, făptură nouă este4 - să ne înnoim.

Apoi sunt cuvintele Domnului, care trebuiesc luate profetic: Şi se făceau atunci înnoirile în Ierusalim, şi era iarnă, a spus El.5 [Prin iarnă se înţelege] fie cea duhovnicească [iarna] potrivit căreia neamul jidovesc ridică vârtejuri de sete de sânge şi turbare împotriva Mântuitorului nostru, fie ceea ce tulbură simţurile trupeşti când se schimbă vremea şi se face ger.

Căci era o iarnă cu noi - una îndelungată şi grea, şi nu numai un anotimp trecător - ci una de mare răutate, răspândind sălbăticie, dar acum a înmugurit nouă întâiul anotimp, primăvara darurilor lui Dumnezeu, în care ne-am adunat împreună să aducem jertfă de laudă lui Dumnezeu, roada faptelor bune; sau, cum spune mai bine psalmul: vară şi primăvară Tu ai zidit pre ele. Adu-ţi aminte de aceasta.6

Pentru vrăjmaşii care Îl ocărăsc pe Domnul şi în cele din urmă defăimează Sfânta Lui slăvire în sfintele icoane, înălţându-se cu semeţie în hulele lor: Domnul minunilor îi va zdrobi, şi va prăvăli la pământ îndrăzneala lor.

El nu trece cu vederea glasul celor ce-I strigă: Adu-Ţi aminte, Doamne de ocara robilor Tăi, care am sprijinit în sânul meu, a multe limbi. Care ocărâră pizmaşii Tăi, Doamne, cu care au ocărât schimbarea unsului Tău.7

Căci „unsul” înseamnă cei ce au fost mântuiţi prin moartea Sa şi au crezut în El, prin propovăduirea cuvântului şi prin închipuirea în icoane. Pentru că în acest fel marea lucrare a iconomiei Sale, împlinită prin Cruce şi patimile îndurate şi minunile pe care le-a lucrat atât înainte cât şi după Cruce, este făcută cunoscută celor ce s-au mântuit. Iar pilda patimilor Sale trece la Apostoli şi apoi la mucenici, şi coboară prin ei, la mărturisitori şi asceţi.

Aceasta este ocara, cu care pizmaşii Domnului au ocărât, cu care au ocărât schimbarea unsului Său,8 pe care o are în vedere Dumnezeul nostru. Inima Sa este plină de mângâiere, şi El este înduplecat de rugăciunile Maicii Sale, şi ale Apostolilor şi tuturor sfinţilor. Căci şi ei împărtăşesc ocările ce I S-au adus, şi cu El împreună s-au batjocorit şi în icoane, aşa încât în felul în care au împărtăşit cu El pătimirile cărnii, în acelaşi fel au împărtăşit cu El şi necinstirea icoanelor.

Dumnezeu a lămurit în cele din urmă voia Sa de acum şi a făcut încă o dată ceea ce a îndeplinit mai înainte. Căci mai înainte, după ce au trecut mulţi ani când sfintele icoane au suferit defăimare şi ruşine, El Şi-a recăpătat închinarea. Acum, pentru a doua oară, după o scurtă vreme de treizeci de ani de răutate, El a redat sufletelor noastre nevrednice slobozirea din defăimare, mântuirea celor ce pătimesc, a reînnoit mărturisirea evlaviei, a întărit cinstirea icoanelor, şi praznicul ce aduce toate aceste daruri mântuitoare.

Căci în icoane noi contemplăm patimile învăţătorului pentru mântuirea noastră, Crucea, mormântul, porţile şi încuietorile iadului, luptele mucenicilor, cununile lor, mântuirea însăşi, pe care Judecătorul luptei şi Dătătorul de premii şi de cununi a dat-o în mijlocul pământului.

Astăzi prăznuim această sfântă zi, şi bucurându-ne împreună în psalmi şi cântări aducem rugăciuni şi ectenii.

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Cel Ce faci minuni!9

Căci Tu îi ruşinezi pe cei ce nu Te slăvesc, şi pe cei ce îndrăznesc cu semeţie să lupte împotriva icoanei Tale îi faci fricoşi şi îi pui pe goană.

Dar aici este mulţumirea către Dumnezeu şi izbânda strălucită asupra vrăjmaşilor credinţei; şi încă o hotărâre puternică şi amănunţită limpezeşte aceste neînţelegeri şi lupte [ce au avut loc] împotriva iconoclaştilor.

Acum când ne sălăşluim în Ierusalimul cel de sus, în locul de odihnă de după trecerea prin pustie, urmându-i lui Moise, şi mai mult, supunându-ne dumnezeieştii porunci, aşezăm un stâlp din pietre tari, gata să fie scris, este drept şi cuviincios ca să înscriem în inimile fraţilor binecuvântările ce se cuvin celor ce au păzit Legea şi blestemele pe care şi le-au atras asupra lor nelegiuiţii. De aceea într-un glas zicem:

1. Celor ce mărturisesc întruparea Cuvântului prin cuvinte, cu gura, în inimă şi minte, în scris şi în icoane:

Veşnica lor pomenire!

2. Acelora ce cunosc deosebirea după firi ale unuia şi aceluiaşi ipostas al lui Hristos şi Îi recunosc însuşiri atât create cât şi necreate, văzute şi nevăzute, ca pătimitor şi nepătimitor, mărginit şi nemărginit; cei ce atribuie naturii dumnezeieşti cele necreate, iar naturii omeneşti celelalte însuşiri, printre care şi mărginirea, şi proclamă aceasta atât în vorbă cât şi în icoane:
Veşnica lor pomenire!

3. Acelora care crezând şi mărturisind, propovăduiesc cuvintele Evangheliei în scrieri, în fapte şi în forme, şi adună acestea într-o singură datorie ce cuprinde atât propovăduirea prin cuvinte, şi întărire sigură a adevărului prin icoane:

Veşnica lor pomenire!

4. Acelora care îşi sfinţesc buzele prin cuvânt, şi celor ce se sfinţesc prin auzirea acestor cuvinte, cunoscând şi propovăduind, ca şi ochii celor ce se sfinţesc prin sfintele icoane, conducând astfel mintea către cunoaşterea de Dumnezeu, ca şi prin bisericile sfinţite, sfintele vase şi alte sfinte comori:

Veşnica lor pomenire!

5. Acelora ce cunosc faptul că toiagul şi tablele, chivotul şi candela, năstrapa şi altarul înfăţişau şi prefigurau pe Prea Sfânta Fecioara Maria, Maica Domnului; şi de asemenea că aceste lucruri o prefigurau, iar ea nu s-a prefăcut în ele, căci era fecioară şi după naştere a rămas fecioară, şi prin urmare Fecioara trebuie să fie înfăţişată în icoane şi nu preînchipuită în chipuri (tipuri):
Veşnica lor pomenire!

6. Acelora ce cunosc, primesc şi cred în vedeniile prooroceşti, cărora însuşi Dumnezeu le-a dat formă şi chip, pe care corul proorocilor le aduc şi le tâlcuiesc; şi care, întăriţi de predania scrisă şi nescrisă a Apostolilor, următori Părinţilor, înfăţişează cele sfinte în icoane şi le cinstesc:

Veşnica lor pomenire!

7. Acelora ce-l înţeleg pe Moise, şi spun, fiţi cu luare-aminte la voi înşivă că ce n-aţi văzut toată asemănarea în ziua în care au grăit Domnul către voi în muntele Horeb, din mijlocul focului,10 şi cunosc răspunsul potrivit, şi anume că atunci când vedem ceva, vedem cu adevărat, aşa cum ne-a învăţat fiul tunetului, ce era dintru început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit, şi mâinile noastre au pipăit de Cuvântul vieţii,11 şi pe acestea le mărturisim; şi iarăşi, ca şi ceilalţi ucenici ai Cuvântului, am mâncat şi am băut împreună cu El, nu numai înaintea patimilor Sale, ci şi după patimi şi după ce a înviat din morţi12;celor ce se pricep să deosebească poruncile Legii de învăţătura harului şi văd că El este nevăzut în cea dintâi, dar văzut şi pipăit în cea de-a doua, şi prin urmare că ceea ce a fost văzut şi pipăit trebuie să fie zugrăvit în icoane şi slăvit:

Veşnica lor pomenire!

Aşa cum au văzut proorocii, cum au propovăduit Apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită [oikumene], cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea să proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, vorbim, propovăduim, Îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din pricina Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi îi slujesc, şi le dăm cinstirea cuvenită.

Aceasta este credinţa Apostolilor; este credinţa Părinţilor; este credinţa ortodocşilor; această credinţă ţine lumea locuită. Pe aceşti propovăduitori ai adevăratei credinţe, îi lăudăm ca pe nişte fraţi şi ca pe cei ce dorim să îi avem ca pe părinţii noştri, spre slava şi cinstea adevăratei credinţe pentru care au luptat ei, şi grăim:

Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, adevăraţii arhierei ai lui Dumnezeu, care au propovăduit ortodoxia şi au luptat pentru ea:

Veşnica lor pomenire!

Ignatie, Fotie, Ştefan, Antonie şi Nicolae, prea sfinţiţii patriarhi ortodocşi:

Veşnica lor pomenire!

La orice s-a scris sau s-a vorbit împotriva sfinţilor patriarhi Gherman, Tarasie, Nichifor şi Metodie, Ignatie, Fotie, Nichifor, Antonie şi Nicolae:

Anatema!


Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice noutăţi aduse după aceasta:

Anatema!

Eftimie, Teofil şi Emilian, cinstiţii mărturisitori şi arhiepiscopi:

Veşnica lor pomenire!

Teofilact, Petru, Mihail şi Iosif, fericiţii mitropoliţi:

Veşnica lor pomenire!

Ioan, Nicolae şi Gheorghe, de trei ori binecuvântaţii mărturisitori şi arhiepiscopi, şi tuturor episcopilor care au propovăduit ca ei:


Veşnica lor pomenire!


Teodor, prea sfinţitul stareţ al studiţilor:


Veşnica lui pomenire!


Isaac făcătorul de minuni, şi proocescul Ioanichie:


Veşnica lor pomenire!


Ilarion prea sfinţitul arhimandrit, şi stareţul mânăstirii Dalmata:

Veşnica lui pomenire!


Simion, prea sfinţitul stâlpnic:

Veşnica lui pomenire!

Aceste binecuvântări au ajuns până la noi, ca de la părinţi la fiii ce sunt râvnitori pentru credinţa lor, iar blestemele îi covârşesc pe ucigaşii de părinţi, care dispreţuiesc poruncile Stăpânului. De aceea, noi, în comuniunea evlaviei, le aruncăm obşteşte blestemul pe care şi l-au atras asupra lor.

Acelora ce primesc cu mintea lor iconomia întrupată a Dumnezeu Cuvântului, dar nu îngăduie ca aceasta să lucreze prin icoane, şi astfel par a primi în vorbe mântuirea noastră, dar în adevăr o leapădă:

Anatema!


Acelora ce se joacă necuviincios cu cuvântul „nemărginit” şi prin urmare refuză să-L picteze pe în icoane pe Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu, Care S-a făcut părtaş sângelui şi trupului nostru,13 şi prin aceasta s-au arătat a fi nişte aiuriţi:

Anatema!

Celor ce recunosc, chiar şi nevrând, vedeniile prooroceşti, dar primesc facerea icoanelor a ceea ce au văzut - O minune! - chiar mai înainte de întruparea Cuvântului, dar spun prosteşte că însăşi firea cea neînţeleasă şi nevăzută a fost văzută de cei ce au contemplat-o, sau hotărăsc că acestea se pot înfăţişa ca chipuri, figuri şi forme ale adevărului celor ce le văd, dar nu ar primi faptul că om S-a făcut Cuvântul, şi că patimile Sale pentru mântuirea noastră pot fi zugrăvite în icoane:

Anatema!

Acelora care Îl aud şi-L înţeleg pe Domnul ce zice, Că de aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie,14 şi celelalte, şi pe Moise zicând, Prooroc dintru fraţii tăi ca mine va ridica ţie Domnul Dumnezeul tău,15 şi apoi spun că Proorocul este primit, dar că ei nu vor zugrăvi prin icoane harul Proorocului şi mântuirea pe care Acesta a adus-o pentru întreaga lume, chiar dacă El a fost văzut şi a trăit printre bărbaţi şi femei, şi a tămăduit suferinţe şi boli cu lucrări puternice de vindecare, şi a fost răstignit, şi îngropat, şi S-a sculat din morţi, şi a făcut şi a suferit toate acestea pentru mântuirea noastră; acelora care nu primesc că aceste lucrări mântuitoare, împlinite pentru

întreaga lume pot fi zărite în icoane, şi nici slăvite şi cinstite în ele:

Anatema!

Celor ce stăruie în erezia iconoclastă, ce e de fapt apostazie hristoclastă, şi nici nu voiesc să fie duşi la mântuire prin legea lui Moise, nici nu aleg să trăiască evlavios după învăţătura apostolică, şi nici nu sunt convinşi să lepede greşala lor prin pildele şi sfaturile Părinţilor, nici sunt mişcaţi de armonia fiecărei părţi a Bisericii lui Dumnezeu ecumenice, ci o dată pentru totdeauna s-au supus sorţii jidovilor şi păgânilor [lit.: grecilor]; căci de îndată au hulit împotriva Arhetipului, şi nu s-au dat în lături să facă chipul Arhetipului identic cu însuşi Arhetipul. Acestora, deci, care au căzut nesăbuit în această greşală şi şi-au astupat urechile la orice cuvânt dumnezeiesc şi învăţătură duhovnicească, şi sunt deja putreziciune şi s-au tăiat pe ei înşişi de la trupul Bisericii:

Anatema!

Anastasie, Constantin şi Nichita, cei ce au pornit ereziile isauriene, oameni păcătoşi şi călăuze spre prăpastie:

Anatema!

Teodot, Antonie şi Ioan, ce-şi dau răutăţile unul altuia, şi [se arată a fi] urmaşi mincinoşi ai necredinţei:

Anatema!

Pavel care s-a întors la Saul şi Teodor numit Gastes şi Ştefan Molutes, ca şi Teodor Criteanul, şi Louloudie leul, şi oricine este asemenea lor în necredinţă, în orice stare a clerului sau altă cinste sau stare s-ar afla; tuturor acestora ce stăruie în necredinţa lor:

Anatema!

Tuturor ereticilor: Anatema!

Acelora ce folosesc spusele dumnezeieştii Scripturi ce sunt împotriva idolilor la cinstitele icoane ale lui Hristos Dumnezeul nostru şi sfinţilor Săi:

Anatema!

Acelora ce împărtăşesc părerea celor ce batjocoresc şi necinstesc sfintele icoane:

Anatema!


Acelora ce spun că creştinii fac din icoane zei:

Anatema!

Acelora ce spun că altul decât Hristos Dumnezeul nostru ne-a izbăvit de rătăcirea idolească:

Anatema!

Acelora ce îndrăznesc să spună că Biserica Catolică (sobornicească) a primit idoli, şi astfel întinează toată taina şi batjocoresc credinţa creştinilor:

Anatema!


ÎNTRU MULŢI ANI ÎMPÂRAŢILOR!


Dumnezeu să apere puterea lor. Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor.

Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!

Mihail, împăratul nostru ortodox, şi Teodora, sfânta sa maică:

Veşnica lor pomenire!

Vasile şi Constantin, Leon şi Alexandru, Cristofer şi Romano, Nichifor, şi Ioan, Vasile şi Constantin, Romano, Mihail, Constantin, Mihail şi Isaachie, care toţi au preschimbat împărăţia pământească pe cea cerească:

Veşnica lor pomenire!

Evdochia şi Teofano, Teodora şi Elena, Teofano şi Teodora, Zoe şi Teodora, împărătesele prea ortodoxe:

Veşnica lor pomenire!


Gherman, Tarasie, Nichifor, şi Metodie, înnoiţii şi fericiţii patriarhi:

Veşnica lor pomenire!

Ignatie, Fotie, Ştefan şi Antonie/ Nicolae şi Eftimie/ Ştefan, Trifon, Teofilact şi Antonie/ Polieuct, Nicolae, Sisinie, Serghie, Eustaţie/ patriarhii ortodocşi:

Veşnica lor pomenire!

Sfânta Treime i-a preaslăvit. Prin disputele, luptele şi învăţăturile lor pentru adevărata credinţă până la moarte, cerem lui Dumnezeu ca să ne călăuzească şi să ne întărească şi să ne rugăm ca să fim arătaţi ca următori a vieţii lor insuflate [de Dumnezeu] până la sfârşit, cu mila şi cu îndurările Marelui Arhiereu Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Preamăritei noastre Doamne, Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, dumnezeieştilor îngeri şi ale tuturor sfinţilor. Amin.
Textul Sinodiconului Ortodoxiei a fost mult alterat de-a lungul secolelor, mai ales din cauza adăugării de material şi nume după restaurarea icoanelor din 843. Aceasta este situaţia textului ce este tipărit în mod curent în Triodul actual. Unii dintre ortodocşii contemporani mai zeloşi au inclus chiar condamnări ale unor lucruri cum ar fi „pan-erezia ecumenismului”. Este probabil imposibil să reconstruim exact textul original. Totuşi British Library posedă un manuscris, (BL. Additional 28816) scris în 1110 sau 1111 de monahul Andrei de la mânăstirea Oleni din Morea, care ne poate da o idee a scopului şi conţinutului originalului. În opinia lui Jean Gouillard, editorul ediţiei critice a Sinodiconului, „manuscrisul londonez este cu siguranţă unul din cei mai buni martori ai formei originale şi pur constantinopolitane ale Sinodiconului”. Manuscrisul îi era necunoscut atunci când a alcătuit ediţia sa şi a fost în consecinţă ignorat la modul general.

Acest text al Sinodiconului este scris la sfârşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul oarecum derutant „Definiţia [Horos] celui de-al 7-lea Sf. Sinod”. Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cântat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stâlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele „Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!” sunt după cât se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sunt nurnerotate astfel pe marginea manuscrisului.

Traducerea întregului text (în engleză) este făcută de profesorul Andrew Louth, şi este folosită aici cu amabila sa permisiune, editată ca să corespundă cu aceea a BL. Adiţionalul 28816 de Arhimandritul Efrem, şi cu adăugirea în subsol a referinţelor scripturistice. Manuscrisul însuşi nu marchează în vreun fel special pasajele scripturistice. Cuvintele dintre parantezele drepte sunt adăugate de traducător (-ul englez) pentru a clarifica mai mult. Traducerea de mai jos a fost aranjată astfel ca să reprezinte, pe cât posibil, înfăţişarea manuscrisului, cu paragrafele şi rubricile sale. În manuscris apar litere mari de marcare.

(Trad. română: Pr. Dan Bădulescu)

1 Sursă internet: http://web.ukonline.co.uk.ephrem/index.htm

2 Isaia XLI, 1

3 Romani, VI, 4

4 2 Corinteni V, 17

5 Ioan X, 22

6 Psalm 73, 17-18.

7 Psalm 88, 49-50.

8 Psalm 88, 50.

9 Psalm 76, 13.

10 Deuteronom, IV, 15

11 1 Ioan I,1.

12 Fapte X, 4l.

13 Cf. Evrei II, 14.

14 Ioan V, 46.

15 Deuteronom XVIII, 15; cf. Fapte III, 22.

sursa