Psalmul 3

Al lui David.
1. Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc! Multi se scoala asupra mea;
2. Multi zic sufletului meu: "Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui! "
3. Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu esti, slava mea si Cel ce inalti capul meu.
4. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui.
5. Eu m-am culcat si am adormit; sculatu-m-am, ca Domnul ma va sprijini.
6. Nu ma voi teme de mii de popoare, care imprejur ma impresoara.
7. Scoala, Doamne, mantuieste-ma, Dumnezeul meu, ca Tu ai batut pe toti cei ce ma vrajmasesc in desert; dintii pacatosilor ai zdrobit.
8. A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau, binecuvantarea Ta.

TÎLCUIREA PSALMULUI 3
Psalmul lui David, cînd a fugit de la faţa lui Avesalom, fiul său.
Celor sîrguitori, istoria le este arătată, dar, pentru cei mai trîndavi, o voi zice pe aceasta în scurt. După acea îndoită nelegiuire , marele David a căzut întru primejdii multe şi felurite. Pentru că nu numai neamurile vecine s-au pornit spre război, ci şi însăşi casa lui s-a răzvrătit, şi nelegiuirea a urmat nelegiuirii: desfrînării lui Amnon - uciderea lui de către Avesalom, şi uciderii de frate - ridicarea asupra tatălui său şi depărtarea supuşilor. Purtîndu-i de grijă dumnezeiescul dar, nici una dintre acestea nu au venit asupra lui David, apoi însă, depărtîndu-se acela pentru nelegiuirea făcută de dînsul, dumnezeiescului dar i-a luat locul răutatea, care a făcut lucruri vrednice de jale, odrăslindu-i lanţ de primejdii.

Deci întru acea vreme a scris Psalmul de faţă, fugind de fiul cel ucigător de tată şi de cei ce primiseră a se oşti împotriva lui împreună cu acela, dumnezeiescul Duh lucrînd întru dînsul şi atunci, pentru pocăinţa lui fierbinte.
Doamne, cît s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea,
2 mulţi zic sufletului meu: Nu este mîntuire lui întru Dumnezeul lui!
Adică: Mulţi vrăjmaşi de multe feluri năvălesc asupra mea dinspre toate părţile. Dar mai mult mă mîhnesc cei ce mă batjocoresc şi zic că m-am golit de purtarea Ta de grijă. Însă eu ştiu că nu vei suferi să mă treci cu vederea, măcar de am făcut şi păcate foarte mari, ci, pe cel ce s-a smerit acum pentru păcat, îl vei înălţa şi îl vei arăta mai înalt decît vrăjmaşii.
Că aceasta a arătat-o zicînd:
3 Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu.
Nu mă bizui nici împărăţiei, nici stăpînirii, ci pe Tine Te cred că eşti slava mea şi nădăjduiesc că mă voi înălţa degrab de dreapta Ta.
4 Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi m-a auzit din muntele cel sfînt al Lui.
Pentru aceasta Ţie Îţi aduc rugăciunile cu toată sîrguinţa, ştiind că îndată vei dărui cererile. Iar „strigarea” nu se cuvine a o înţelege ca glas şi chiuire, ci ca osîrdie a sufletului, pentru că aşa a zis şi Dumnezeul tuturor către Fericitul Moisi, cel ce tăcea: „Ce strigi către Mine?” - „strigare” numind tăcerea rugăciunii minţii cea cu sîrguinţă. Iar acest „M-a auzit din muntele cel sfînt al Lui”, s-a zis după socoteala ce stăpînea de demult, care cugeta că Dumnezeul tuturor locuieşte în Cort, fiindcă de acolo le da preoţilor răspunsurile şi poruncile.
5 Iar eu am adormit şi am dormit. Sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini.
Dumnezeiasca Scriptură numeşte de multe ori primejdiile „noapte”, pentru că cei ce cad întru cele prea-mîhnicioase socotesc că petrec ca într-un întuneric. De asemenea, cu nopţile este înjugat somnul. Deci Psalmistul însemnează deodată şi necazurile, şi izbăvirea de acestea: „sculatu-m-am, că Domnul mă va sprijini” arată că: Dobîndind dumnezeiescul ajutor, m-am înălţat peste relele ce cad asupra mea. Pentru aceea:
6 Nu mă voi teme de zeci de mii de noroade care împrejur mă împresoară. Scoală, Doamne, mîntuieşte-mă, Dumnezeul meu,
Că destul este să fi de faţă ca să risipeşti zecile de mii cele multe.
7 că Tu ai bătut pe toţi cei ce-mi vrăjmăşesc în deşert, dinţii păcătoşilor ai zdrobit.
Împărtăşeşte-mă de mîntuirea desăvîrşită, precum i-ai pedepsit de multe ori pe cei ce au avut asupra mea vrăjmăşie nedreaptă: şi pe cei de o seminţie, şi pe cei de altă seminţie, şi pe Israiliteni, şi pe Amaleciţi, şi pe Saul însuşi; aşa învredniceşte-mă şi acum de mîntuire. Iar acest „dinţii păcătoşilor ai zdrobit” e în loc de: „i-ai golit pe dînşii de toată tăria”, din metafora fiarelor lipsite de dinţi, care sînt foarte lesne defăimate şi biruite.
8 A Domnului este mîntuirea,
Zice: Nu am nădejdea spre om, ci de la Tine aştept mîntuirea; şi nu numai eu singur, ci şi norodul Tău, supărat de război împreună cu mine. Mă grijesc încă şi de cei ce-mi dau război, pentru că şi acela este norodul Tău. Deci dă-le, Stăpîne, şi acestora, şi acelora, blagoslovenia păcii. Că aceasta a arătat zicînd:
şi peste norodul Tău - blagoslovenia Ta.
Şi Fericitul Moisi împreunează pacea cu blagosloveniile. Încă şi întru istorie îl aflăm pe Fericitul David grijindu-se foarte pentru norod şi pentru însuşi copilul cel ucigător de tată şi făcînd purtare de grijă mai vîrtos de pace decît de biruinţa asupra norodului.