PSALMUL 28

Al lui David.

l. Aduceti Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceti Domnului mieii oilor, aduceti Domnului slava si cinste;
2. Aduceti Domnului slava numelui Sau; inchinati-va Domnului in curtea cea sfanta a Lui.
3. Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe.
4. Glasul Domnului intru tarie, glasul Domnului intru mare cuviinta;
5. Glasul Domnului cel ce sfarama cedrii si va zdrobi Domnul cedrii Libanului;
6. El face sa sara Libanul ca un vitel; iar Ermonul ca un pui de gazela.
7. Glasul Domnului, cel ce varsa para focului.
8. Glasul Domnului, cel ce cutremura pustiul si va cutremura Domnul pustiul Cadesului.
9. Glasul Domnului dezleaga pantecele cerboaicelor, glasul Domnului despoaie cedrii si in locasul Lui, fiecare va spune: Slava!
10. Domnul va imparati peste potop si va sedea Domnul Imparat in veac.
11. Domnul tarie poporului Sau va da, Domnul va binecuvanta pe poporul Sau cu pace.

TÎLCUIREA PSALMULUI 28
Psalmul lui David, pentru scoaterea Cortului.
Nici această deasupra-scriere nu am aflat-o în cartea izvodului ce se numeşte Al şaselea din Exapla, fără numai întru oarecari pre-scrieri, adică izvoade. Pornindu-se de aici, unii din scriitori au socotit că Fericitul David a zis Psalmul acesta cînd a întors Chivotul. Dar graiurile Psalmului n-au nici o înţelegere ca aceasta, ci altele mai-nainte vesteşte el. Şi are încă îndoită proorocie: una care se potriveşte Împăratului Iezechia, iar alta Împăratului nostru al tuturor, Care - pierzînd înşelăciunea idolilor - a luminat lumea cu razele cunoştinţei de Dumnezeu. Voi zice în scurt proorocia pentru Iezechia, iar pe a noastră prin mai multe cuvinte, ca pe ceea ce ni se cuvine mai mult. Biruindu-i pe Asirieni şi bucurîndu-se de prea-slăvita biruinţă, minunatul Iezechia porunceşte norodului să răsplătească lui Dumnezeu cu jertfe, să-I aducă Lui cîntări şi slavoslovii şi să săvîrşească în curtea Lui cea sfîntă slujba legiuită. (Fiindcă Biserica era neumblată celor mulţi şi numai preoţilor le era îngăduită intrarea acolo). Apoi, ne învaţă pricina acestora, arătînd rana trimisă de Dumnezeu asupra Asirienilor, pomenind „glas” şi strigare. Şi numeşte cu închipuire mulţimea vrăjmaşilor: „mulţime de ape”, apoi: „cedri”, arătînd de aici înălţimea şi desimea lor. Şi zice că acestea s-au zdrobit, iar norodul cel iubit s-a asemuit cu „fiul inorogilor”, ca cel ce se închină cu adevărat lui Dumnezeu şi care prin Acesta a pierdut multe zeci de mii din vrăjmaşii ce veniseră asupră-i, şi ca pe nişte paie i-a rupt, şi i-a risipit şi a clătinat tabăra cea pustie de Dumnezeu. Locul ce se asemăna dumbrăvii, pentru desimea războinicilor, l-a golit de cei ce tăbărîseră acolo, iar pe noi, cei ce am primit frica cerbilor, ne-a făcut a rămîne şi a nu fugi. Deci pentru aceasta este cu cale a ne aduna împreună toţi în Biserică şi a aduce Lui răsplătirile laudelor. Apoi, slobozindu-ne de aceştia, va face să se ridice iarăşi zidirile stricate de vrăjmaşi şi să fie locuite. Căci pe toate le vom isprăvi cu lesnire, avîndu-L pe Împăratul cel veşnic, Care ne-a dat stăpînirea şi ne-a dăruit pacea.
Aşadar, tîlcuirea a arătat că Psalmul s-a zis pentru Fericitul Iezechia. Dar - de vreme ce Legea Veche este închipuire a Celei Noi - vino să arătăm asemănarea, alăturînd trupul lîngă umbră: acolo - împărat bine-credincios, aici - Hristos, dascălul bunei-credinţe; acolo - norod plecat şi supus aceluia, iar aici - norod mîntuit de Acesta; acolo - războiul şi pieirea Asirienilor, iar aici - ridicarea asupră a dracilor şi surparea lor.

Deci darul Duhului porunceşte Sfinţiţilor Apostoli să propovăduiască neamurilor mîntuirea şi să-i aducă lui Dumnezeu pe cei ce se vor pleca. Pentru că „fii ai lui Dumnezeu” îi cheamă pe Apostoli, care au fost ca nişte fraţi ai lui Hristos, căci zice: „Spuneţi fraţilor Mei că voi merge mai înainte de voi în Galileea”; iar „fii ai berbecilor” sînt credincioşii din neamuri, fiindcă au odrăslit cu adevărat din părinţi necuvîntători şi dobitoceşti.
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului pe fiii berbecilor!
2 Aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului slavă numelui Lui, închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui.
Zice: Voi, care v-aţi chemat „fii ai lui Dumnezeu” şi cărora vi s-a încredinţat dumnezeiasca propovăduire, treceţi şi duceţi-o pe aceasta pretutindeni, cu toată sîrguinţa, şi arătaţi-i cuvîntători pe cei hrăniţi şi crescuţi întru necuvîntare şi aduceţi-i lui Dumnezeu întîi pe aceştia. Apoi, prin ei, aduceţi cinstea şi lauda întru dumnezeieştile case, cinstindu-L pe Făcătorul de bine. Cuvîntul se aseamănă cu cele zise de Mîntuitorul către Sfinţiţii Apostoli: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe dînşii în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” Pentru că şi Psalmul acesta, după cele zise, îndată a pomenit sfinţitele ape:
3 Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat,
Cuvîntul mai-nainte vesteşte glasul pogorît din cer la rîul Iordanului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Şi i-a zis „tunet” fiindcă a alergat în toată lumea, prin Sfinţitele Evanghelii. Tot aşa, „fii ai tunetului” s-a numit perechea aceea a Apostolilor, pentru glasul mai presus de fire şi dumnezeiesc al cuvîntării de Dumnezeu.
Domnul - peste ape multe.
Că nu numai Iordanul a primit darul acela, ci Taina Botezului se săvîrşeşte în tot pămîntul şi marea, chemarea dumnezeiască sfinţind firea apelor. De aici, mai-nainte vesteşte puterea dăruită Apostolilor:
4 Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă.
Istoria Faptelor, împreună-glăsuitoare cu acestea, ne învaţă şi ea că Stăpînul Hristos, înălţîndu-Se, le-a poruncit Sfinţilor Săi Ucenici, zicînd: „Rămîneţi în cetatea aceasta pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere din înălţime.” Şi după zece zile, în praznicul Penticostiei, s-a făcut glas din cer, „ca de o suflare ce se poartă repede, şi a umplut casa unde erau ei şezînd, şi li s-a arătat între dînşii împărţindu-se limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei”. Iar „glas”, numeşte darul Duhului, care i-a umplut de vîrtute şi putere pe Apostoli şi i-a arătat slăviţi pe cei proşti . Apoi, arată ce fel de lucruri s-au făcut cu puterea glasului acestuia:
5 Glasul Domnului, cel ce zdrobeşte cedri, şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului.
Prin cuvintele acestea însemnează surparea şi pierzarea idolilor. Că - de vreme ce capiştile idolilor erau înalte şi nici un rod nu le dădeau celor ce le cinsteau - le-a asemănat pe acestea cu cedrii Libanului, care sînt înalţi, dar nu au fire să aducă vreun rod de mîncare.
6 Şi-i va zdrumica pe dînşii ca pe viţelul Libanului,
„Liban” numeşte de multe ori Ierusalimul, zicînd: „Deschide-ţi, Libane, uşile tale, şi să mănînce focul cedrii tăi!” Iar „viţel al Libanului” este cel făcut de dînşii în Horib, că zice: „Au făcut viţel în Horib şi s-au închinat celui scobit.” Iar puitorul de lege Moisi l-a zdrobit şi l-a zdrumicat pe acela. Deci zice: Asemenea aceluia îi va zdrumica şi îi va face deşerţi pe toţi idolii lumii.
şi cel iubit - ca fiul inorogilor.
Iar norodul ce a crezut, şi pentru aceasta se numeşte „iubit”, va fi nebiruit şi neînvins, fiindcă s-a izbăvit de înşelăciunea multei dumnezeiri şi cinsteşte o singură Dumnezeire.
7 Glasul Domnului, al Celui ce taie para focului.
Că Sfinţiţii Apostoli, primind darul Preasfîntului Duh în chipul focului, se luminau şi nu se ardeau. Încă şi întru viaţa ce va să fie, îndoita lucrare a focului, împărţindu-se, va lumina pe nevoitorii faptei bune, dar va arde pe îndrăgitorii răutăţii. Pentru aceasta, munca celor fără de lege se cheamă şi „foc”, dar şi „întuneric”, fiindcă lucrarea luminătoare nu se arată acolo.
8 Glasul Domnului, al Celui ce clatină pustia. Şi va clătina Domnul pustia Kaddisului.
Simmah nu a zis: „al Celui ce clăteşte”, ci: „al Celui ce naşte”, iar Achila: „al Celui ce chinuieşte”. Şi Isaia mai-nainte grăieşte pentru pustia aceasta, zicînd: „Veseleşte-te, pustie însetată, veselească-se pustia şi ca şi crinul înflorească.” Iar „pustie” numeşte neamurile, fiindcă de demult se făcuseră pustii de Dumnezeu. Acestea a zis dumnezeiescul Isaia că „vor înflori”, iar Fericitul David că „se vor chinui şi vor naşte”. Una ca aceasta se află şi în altă parte la Isaia: „Veseleşte-te, stearpo, ceea ce nu naşti, rupe şi strigă, ceea ce nu chinuiai! Căci mai mulţi sînt fiii celei pustii, decît ai aceleia ce are bărbat.” Clătinînd Stăpînul pustia (şi clătirea însemnează arătarea lui Dumnezeu), o va face să nască mîntuirea, după proorocia care zice: „Pentru frica Ta, Doamne, în pîntece am luat, şi am chinuit şi am născut Duhul mîntuirii Tale, pe care L-ai făcut pe pămînt.” Pentru aceasta o şi numeşte pe dînsa „kaddis”, adică „sfîntă”, în evreieşte.
9 Glasul Domnului, al Celui ce naşte cerbii şi descoperă dumbrăvile.
Firea cerbilor este să nu bage în seamă fiarele tîrîtoare, şi Stăpînul a dat această stăpînire şi Preasfinţilor Apostoli, că zice: „Iată, am dat vouă stăpînire să călcaţi peste şerpi, şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului.” Întărindu-se prin cuvîntul acesta, ei i-au izgonit pe dracii amăgitori ai lumii şi au dat în vileag neputinţa idolilor. Aceasta a vestit mai-nainte proorocescul cuvînt: „Glasul Domnului, al Celui ce naşte cerbii şi va descoperi dumbrăvile”, arătînd lucrul cel prea-slăvit: prin cerbi a împuns mulţimea fiarelor celor de multe feluri, prin necărturari a vădit nerodirea filosofilor şi prin pescari a pierdut tirania diavolului. Iar „dumbrăvi” a numit capiştile idolilor, ca cele ce sînt cu totul neroditoare. Aşa sînt stejărişele, ori dumbrăvile, pe care prea-bunii lucrători ai pămîntului obişnuiesc a le tăia, golind şi curăţind pămîntul cuprins şi ţinut de dînsele, pe care răsădesc pomi roditori şi seamănă seminţele de mîncare. Aşa au făcut şi lucrătorii de pămînt ai lumii: smulgînd din rădăcină capiştile idolilor, au răsădit în locul lor dumnezeieştile biserici. Pentru aceasta:
În Biserica Lui, fiecare grăieşte mărire.
Deşteptîndu-se spre cîntare de laudă de această mare şi prea-slăvită lucrare a Lui.
10 Domnul potopul va locui şi va şedea Domnul Împărat în veac.
Că va zidi şi va înnoi lumea, ce s-a potopit în rîul fărădelegii. Pentru aceea zice şi Fericitul Pavel: „De este întru Hristos vreo zidire nouă…”, şi celelalte. Şi zice apoi: Făcînd acest lucru, nu va lăsa de aici înainte să ia loc păgînătatea, ci va împărăţi în veac.
11 Domnul tărie norodului Său va da, Domnul va blagoslovi pe norodul Său în pace.
Prin acestea, mai-nainte a vestit ridicările asupră ale necredincioşilor, biruinţa Mucenicilor purtărori de biruinţă şi pacea care se va da Bisericii. „Domnul tărie norodului Său va da” în vremea războiului „şi va blagoslovi pe norodul Său în pace”, după ce va risipi războiul cel lung.