Rugaciune pentru cei bolnavi

Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava).
Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile.
Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni.
Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Cristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.

Psalmul 15

Al lui David.
l. Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit.
2. Zis-am Domnului: "Domnul meu esti Tu, ca bunatatile mele nu-ti trebuie".
3. Prin sfintii care sunt pe pamantul Lui minunata a facut Domnul toata voia intru ei.
4. Inmultitu-s-au slabiciunile celor ce alearga dupa alti dumnezei. Nu voi lua parte la adunarile lor cu jertfe de sange, nici nu voi pomeni numele lor pe buzele mele.
5. Domnul este partea mostenirii mele si a paharului meu. Tu esti Cel care imi asezi mie iarasi mostenirea mea.
6. Sortii mi-au cazut intre cei puternici, ca mostenirea mea este puternica.
7. Binecuvanta-voi pe Domnul, Cel ce m-a inteleptit; la aceasta si noaptea ma indeamna inima mea.
8. Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin.
9. Pentru aceasta s-a veselit inima mea si s-a bucurat limba mea, dar inca si trupul meu va salaslui intru nadejde.
10. Ca nu vei lasa sufletul meu in iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea.
11. Cunoscute mi-ai facut caile vietii; umplea-ma-vei de veselie cu fata Ta, si la dreapta Ta de frumuseti vesnice ma vei satura.

TÎLCUIREA PSALMULUI 15
Scrisoarea stîlpului, Psalmul lui David.
Aici, mai-nainte vesteşte Patima Stăpînului, şi Învierea şi mîntuirea celor ce au crezut întru Dînsul. Iar deasupra-scrierea, pe lîngă moarte, a arătat şi biruinţa, căci stîlpul nu se pune numai la morminte, ci se ridică şi celor ce fac biruinţă, şi se scrie ca să-i înveţe acea biruinţă pe cei ce nu ştiu. Deci aceasta însemnează titlul scrierii stîlpului.
Păzeşte-Mă, Doamne, că spre Tine am nădăjduit!

2 Zis-am Domnului: Domnul Meu eşti Tu,
Psalmul acesta s-a zis de către faţa Mîntuitorului. S-a zis însă după firea Sa omenească, după cum aflăm multe ca acestea şi întru Sfintele Evanghelii. Una este: „Părinte, de este cu putinţă, treacă paharul acesta de la Mine. Însă nu după cum Eu voiesc, ci precum Tu voieşti.” Şi: „Mă duc către Tatăl Meu şi Tatăl vostru, şi Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.” Aşa Îl aflăm pe Dînsul rugîndu-Se adeseori şi genunchii plecîndu-i. Iar că acestea sînt ale firii omeneşti, şi nu ale Dumnezeirii, ce nu are trebuinţă de ele, Apostolul ne învaţă arătat. Şi zice aşa, în Epistola către Evrei: „El, în zilele trupului Său, a adus, cu strigăt şi cu lacrimi, cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mîntuiască din moarte, şi auzit a fost pentru evlavia Sa. Şi, măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit. Şi, desăvîrşindu-Se, S-a făcut tuturor celor ce-L ascultă pricină de mîntuire veşnică.” Cu Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce este desăvîrşit mai înainte de veci, s-a desăvîrşit însă şi chipul robului , care s-a făcut fără de patimă şi stricăciune şi fără de moarte. Deci a zis că Domnul a făcut acestea „în zilele trupului Său”, cînd avea trupul muritor: ele sînt toate omeneşti, şi nu cuvenite lui Dumnezeu. Drept aceea, şi în Psalmul acesta Mîntuitorul cere să fie păzit şi de Sine Se păzeşte; că cere ca om, şi dă cererea ca Dumnezeu, binevoind şi împreună-lucrînd Tatăl Său. Iar acest cuvînt: „Zis-am Domnului: Domnul Meu eşti Tu”, se aseamănă cu: „Mă duc către Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”
că de bunătăţile Mele nu ai trebuinţă.
Că nelipsit eşti şi de dreptatea omenească nu ai trebuinţă, şi orice bunătate ar face cineva, tot el se foloseşte, iar Ţie nici un cîştig nu îţi este de aici. Însă pe aceasta, Simmah a tălmăcit-o într-alt fel: „Vreo bunătate mie nu-mi este afară de Tine.” Zice: Tot venitul celor bune prin darul Tău îmi este mie.
Şi amîndouă aceste tălmăciri se ţin de blagocestie : că şi noi de la Dumnezeu dobîndim bunătăţile, şi El de a noastră dreaptă lucrare nu are trebuinţă, ci pentru folosul nostru o legiuieşte pe aceasta.
3 Sfinţilor celor de pe pămîntul Lui minunate a făcut Domnul, căci toate voile Sale sînt întru dînşii.
Aici, îi însemnează pe Apostoli şi pe cei ce au crezut prin aceia, cărora zice că s-au făcut arătate minunile lui Dumnezeu, fiindcă au împlinit - zice - toate poruncile Mele.
4 Înmulţitu-s-au slăbiciunile lor, după aceea s-au grăbit.
Zice: Multe s-au ridicat dinspre toate părţile: năpădiri de noroade şi de povăţuitori de noroade, de împăraţi şi de voievozi. Însă, biruindu-i pe toţi, drumul l-au săvîrşit cu prea-multă grăbire şi scopul l-au atins. Şi se aseamănă acesta cu graiul apostolesc: „Cînd voi fi slab, atunci sînt puternic.”
Nu voi aduna adunările lor din sîngiuri, nici voi pomeni numele lor prin buzele Mele.
Iar pe aceştia - zice - care s-au sculat asupra lor, îi voi da la pedepse şi voi ascunde pomenirea lor cu uitarea, încît înseşi numirile lor să nu se mai ştie cu totul.
5 Domnul este partea moştenirii Mele şi a paharului Meu.
Se cuvine a ne aduce aminte de cele dintru al doilea Psalm, pentru că şi acolo tot omeneşte a zis Tatăl către Dînsul: „Cere de la Mine, şi Îţi voi da Ţie neamurile - moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Iar în Sfintele Evanghelii, El Însuşi a zis către Tatăl Său pentru Sfinţiţii Apostoli: „Părinte, aceia pe care Mi i-ai dat Mie ai Tăi erau şi Mie pe dînşii Mi i-ai dat. Şi nici unul dintre dînşii n-a pierit, fără numai fiul pierzării.” Ci, precum aici, rugîndu-Se, vorbeşte omeneşte, aşa arată în alte părţi că El este Stăpînul tuturor, că zice: „Oile Mele aud glasul Meu, şi Eu le cunosc pe ele, şi ele îmi urmează Mie şi Eu le dau lor viaţă veşnică”. Şi iarăşi: „Încă şi alte oi am, care nu sînt din turma aceasta. Şi pe acelea Mi se cade Mie a le aduce, şi glasul Meu vor auzi şi se vor face o turmă şi un Păstor.” Şi omeneşte zice încă în Psalmul de faţă: „Domnul este partea moştenirii Mele şi a paharului Meu”, numind „moştenire” împărăţia neamurilor, iar „pahar” - moartea pe care a răbdat-o pentru noi. Aşa zicea şi în Sfintele Evanghelii: „Părinte, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta.” Mai descoperit, ar fi zis: Domnul este partea Mea şi a Bisericii Mele, care este moştenirea Mea. Domnul este încă şi parte a paharului Meu, adică a morţii.
Tu eşti Cel ce iarăşi aşezi moştenirea Mea.
N-a zis: „Cel ce Mi-ai dat-o”, ci: „Cel ce iarăşi aşezi moştenirea Mea”. Fiindcă omul, îndată ce s-a zidit, a luat stăpînirea tuturor şi avea viaţă fără de moarte, iar după călcarea poruncii a căzut dintru amîndouă: şi din stăpînire, şi din viaţă. Stăpînul face cererea pentru firea omenească, rugîndu-Se omeneşte ca aceea să-şi ia înapoi viaţa şi stăpînirea.
6 Funii au căzut peste Mine întru cei prea-puternici ai Mei, că moştenirea Mea prea-tare este Mie.
Pentru moştenirea aceasta - zice - am primit vrăjmăşiile şi bîntuielile de acum - că „funii” îi numeşte pe vrăjmaşi. Aşa zice şi într-un alt Psalm: „Funiile păcătoşilor s-au înfăşurat împrejurul Meu, şi Eu legea Ta n-am uitat.” Deci zice: Pentru „moştenirea aceasta prea-tare” şi pentru mîntuirea oamenilor rabd vrăjmăşiile şi bîntuielile de faţă.
7 Bine voi cuvînta pe Domnul, Cel ce M-a înţelepţit pe Mine. Şi încă şi pînă în noapte M-au pedepsit rărunchii Mei.
Înţelepţindu-Mă de la Domnul, voi birui noaptea Patimii. Că „noapte” a numit scîrba cea întunecoasă a ispitelor. Şi să nu socotească nimeni că este nepotrivit lucru a Se înţelepţi Stăpînul Hristos după firea omenească, auzind noi pe dumnezeiescul Luca: „Iar Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu darul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.” Şi să-l auzi iarăşi pe acesta zicînd că Îngerul, venind, L-a întărit pe El cînd S-a înfricoşat în vremea Patimii şi a asudat picături de sînge. Iar dacă a avut trebuinţă de ajutor îngeresc ca să arate firea chipului robului, apoi cu mult mai vîrtos Se înţelepţea cu adevărat de la Dumnezeirea ce locuia întru Dînsul: căci, fiind om şi Dumnezeu, Se înţelepţea ca om, dar era izvor al înţelepciunii ca Dumnezeu.
8 Mai-nainte vedeam pe Domnul înaintea Mea pururea că de-a dreapta Mea este, ca să nu Mă clatin.
9 Pentru aceasta s-a veselit inima Mea, şi s-a bucurat limba Mea şi încă şi trupul Meu se va sălăşlui spre nădejde.
10 Că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici vei da pe Cel cuvios al Tău să vadă stricăciune.
11 Cunoscute ai făcut Mie căile vieţii,
De prisos este să le mai tîlcuim noi pe acestea, după ce a făcut-o dumnezeiescul Petru, cel ce a primit descoperirea şi de la Tatăl, şi de la Fiul, şi de la Sfîntul Duh. Că, făcînd cuvînt între Iudei şi aducînd în mijloc această mărturie, el a zis aşa: „Bărbaţi fraţi, se cade să zic cu îndrăzneală către voi pentru Patriarhul David că a şi murit, s-a şi îngropat, şi mormîntul lui este între noi pînă în ziua de astăzi. Că, fiind Prooroc şi ştiind că Dumnezeu s-a jurat cu jurămînt ca din rodul coapsei lui să ridice pe Hristos după trup, mai-înainte văzînd, a grăit pentru Învierea Lui că «nu s-a lăsat în iad sufletul Lui, nici trupul Lui n-a văzut stricăciune».” Şi, la alt loc: „David, slujind neamului său, a murit şi a văzut stricăciune, iar Acela pe Care Dumnezeu L-a sculat nu a văzut stricăciune.” De nevoie lucru este a le grăi pe acestea celor ce îndrăznesc a tîlcui rău, încă şi Iudeilor, pentru că au mustrare vădită a trăsnirii Iudeilor.
Deci Stăpînul Hristos zice, şi aici, omeneşte: Întărindu-Mă totdeauna de dumnezeiasca fire, Mă apropii de mîntuitoarea Patimă şi Mă veselesc cu nădejdea Învierii: că nici sufletul Meu nu se va lăsa în iad, nici trupul Meu nu va pătimi stricăciunea după fire, ci degrab voi dobîndi învierea şi Mă voi întoarce la viaţă, arătînd această cale tuturor oamenilor.
umple-Mă-vei de veselie cu faţa Ta, frumuseţe - în dreapta Ta pînă în sfîrşit.
Apropiindu-Se la Patimă, zicea: „Întristat este sufletul Meu pînă la moarte.” Iar aici, pomenind Învierea, a folosit după cuviinţă aceste cuvinte, învăţîndu-ne că, în locul mîhnirii aceleia, va fi întru necurmată veselie şi dulceaţă, fără de patimă şi neschimbător, făcîndu-Se nemuritor şi după firea omenească. Căci ca Dumnezeu aşa era de-a pururea şi, îndată ce S-a plăsmuit în pîntece, I-ar fi fost lesne a dărui nepătimirea, neschimbarea şi nemurirea şi firii Lui omeneşti. A slobozit însă firea pe care a luat-o asupră-Şi a călători prin patimi, pentru ca, pierzînd silnicia păcatului, să curme într-acest chip tirania diavolului, şi să piardă stăpînirea morţii şi să dea tuturor oamenilor pricină de a învia a doua oară. Deci ca un om ia nestricăciunea şi nemurirea.
Totodată, Psalmul acesta mustră şi vătămarea de minte a lui Arie, şi pe a lui Evnomie şi pe a lui Apolinarie . Primii au zis că Dumnezeu-Cuvîntul a luat trup neînsufleţit, iar Apolinarie a numit însufleţit trupul luat asupră-Şi, dar l-a lipsit pe dînsul de sufletul cel cuvîntător. Şi nu ştiu de unde a cunoscut aceste două suflete, că nicăieri dumnezeiasca Scriptură nu învaţă această dogmă. Ci Preasfîntul Duh, prin Fericitul David, vădit a pomenit de suflet, dînd mustrare asupra amîndorura eresurile.

„Cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi“

De unde ştim când ne rugăm corect?


Dragă, nu se pune problema cum te rogi. Te rogi cum te poţi ruga. Sigur că rugăciunea totdeauna este oglinda sufletului. În momentul în care te angajezi la rugăciune, o faci după măsura vieţii tale. În „Scara“ Sfântului Ioan Scărarul, se spune că rugăciunea, după calităţile ei, este „judecată şi judecătorie şi scaunul judecătorului înainte de judecata viitoare“. Ceea ce înseamnă că rugăciunea e oglinda sufletului! Cum ne e viata aşa ne e şi rugăciunea; nu poţi avea o altă rugăciune decât la măsura la care ai ajuns!

Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte despre patru feluri de rugăciune: rugăciunea întinată (sau spurcată), rugăciunea furată, rugăciunea pierdută şi rugăciunea curată. Fiecare dintre aceste patru feluri de rugăciune arată starea celui ce se roagă. Cel care e încă întinat şi trăieşte în patimi se roagă, pentru că rugăciunea nu ţine de un anumit stadiu, ci ţine de viaţa omului, de credinţa omului. Cel care a ajuns să aibă o legătură cu Dumnezeu, de asemenea, se roagă. Nu se poate să crezi în Dumnezeu şi să nu te rogi, să nu-ţi găseşti vreme de rugăciune. Sigur că, rugându-te ca începător, ca om întinat, şi rugăciunea e întinată de patimile care au putere în sufletul tău. Şi aşa mai departe.

Când ai ajuns la o viaţă curată, viaţa de nepătimitor, atunci ai ajuns şi la rugăciunea curată. Şi rugăciunea curată e o rugăciune despre care se poate spune, într-adevăr, că e o rugăciune bună. Dar cel care e angajat în rugăciune, în orice stare ar fi, e pe calea îmbunătăţirii rugăciunii şi pe calea îmbunătăţirii vieţii sale. Deci, cum eşti, aşa ţi-e rugăciunea, cum te porţi, aşa te rogi. Chiar există un îndemn: „Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!“.
arhimandritul Teofil Părăian

sursa

Invatatura despre rugaciune

In viata fiecarui crestin,rugaciunea ocupa un loc foarte important - sau- asa ar trebui.
Marturisesc ca nu ma rog ,in nici un caz, cat ar trebui si nici cum ar trebui,de multe ori am de furca cu gandurile care imi fug la cele lumesti, si am zile in care spun numai "Tatal Nostru" dimineata si seara,si de multe ori uit sa multumesc.
E drept ca,de cand cu pelerinajul in Israel imi e din ce in ce mai des rusine ca nu sunt o crestina asa dupa cum vrea Domnul.
Stiu,veti zice ca nu cantitatea e importanta ci calitatea,insa o obisnuinta sanatoasa da si calitate si cantitate sanatoase desi ,in loc de cantitate ar trebui sa zic constanta/ permanenta

Iata cateva citate despre Rugaciune,mai multe puteti citi aici

Binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce va fac necazuri!" (Luca 6, 28)

Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresealele voastre." (Marcu 11,25)

"Iar cand va rugati, nu fiti ca fatarnicii carora le place, prin sinagogi si prin colturile ulitelor, stand in picioare, sa se roage, ca sa se arate oamenilor; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor! Tu insa, cand te rogi, intra in camara ta si, inchizand usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care este in ascuns, iti va rasplati tie. Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Deci nu va asemanati lor, ca stie Tatal vostru de cele ce aveti trebuinta mai inainte ca sa cereti voi de la El." (Matei 6, 5-8)

"Lucreaza ca si cand ai avea sa traiesti in veci, roaga-te ca si cand ar fi sa mori maine!" (zicatoare toscana)

Doamne ajuta!
Ana

Psalmul 14

Al lui David.
1. Doamne, cine va locui in locasul Tau si cine se va salaslui in muntele cel sfant al Tau?
2. Cel ce umbla fara prihana si face dreptate, cel ce are adevarul in inima sa,
3. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a facut rau impotriva vecinului sau si ocara n-a rostit impotriva aproapelui sau.
4. Defaimat sa fie inaintea Lui "el ce vicleneste, iar pe cei ce se tem de Domnul ii slaveste; cel ce se jura aproapelui sau si nu se leapada,
5. Argintul sau nu l-a dat cu camata si daruri impotriva celor nevinovati n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clatina in veac.

TÎLCUIREA PSALMULUI 14
Psalmul lui David.
Fiindcă Psalmul dinainte le-a vestit mîntuirea celor ce locuiau în Ierusalim şi mai-nainte le-a spus chemarea înapoi celor ce se robiseră, după cuviinţă Psalmul de faţă aduce în mijloc sfătuire şi arată viaţa după care erau să petreacă cei rînduiţi sub Dumnezeu, care au dobîndit atîta ajutor, închipuind cuvîntul cu întrebare şi răspuns.
Doamne, cine va locui în lăcaşul Tău? Şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfînt al Tău?
Zice: Cine este vrednic - o Stăpîne! - să stea în Biserica Ta şi să vieţuiască în cetatea Ta? În ce fel se cuvine să fie acesta? Care meşteşugiri folosind? Că „lăcaş” numeşte Biserica lui Dumnezeu, iar „munte sfînt” - Ierusalimul. Întrebînd aşa, primeşte răspunsul:
2 Cel ce umblă fără prihană şi lucrează dreptate,

Unul ca acesta - zice - se cade să se facă izbăvit de răutate, să fie slobod de toată prihana şi să lucreze cu sîrguinţă toată fapta bună. Fiindcă „dreptate”, aici, numeşte fapta bună cea desăvîrşită. Pentru aceea, arată felurile acesteia:
3 cel ce grăieşte adevăr în inima sa, care n-a viclenit cu limba sa, şi n-a făcut vecinului său rău
Că el se cuvine să aibă slobodă de minciună nu numai limba, ci însăşi mintea, şi să se facă cu totul izbăvit de vicleşug şi de făţărnicie, încît nici o vătămare să nu treacă de la dînsul spre aproapele. Şi foarte cu urmare a pomenit mai întîi inima, apoi limba şi apoi fapta, că înaintea lucrului povăţuieşte cuvîntul, iar înaintea cuvîntului - mintea.
şi ocară n-a luat asupra celor de aproape ai săi.
Şi dacă oarecare ar cădea în vreo primejdie, nu se cade a-l împila, şi a-l apăsa şi a ne pune asupră-i, ci mai vîrtos a ne împărtăşi de mîhnire, după legea apostolească ce porunceşte să plîngem cu cei ce plîng.
4 Defăimează-se înaintea lui tot cel ce vicleneşte,
Iar dacă cineva ar fi ales viaţa cea fără de lege, pe acesta să-l socotească de trei ori ticălos , măcar de i-ar şi merge bine şi ar avea norocirea cea desăvîrşit bună. Că, de vreme ce a scos afară defăimarea, după cuviinţă a adăugat aceasta, învăţîndu-ne deosebirea bărbaţilor celor buni şi a celor răi:
iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte
Zice: Cuvios lucru este a-i cinsti şi a-i învrednici de toată cucernicia şi cinstea pe cei ce au multă evlavie şi sîrguinţă către cele dumnezeieşti.
cel ce se jură vecinului său şi nu se leapădă.
5 Argintul său nu l-a dat în camătă şi daruri asupra celor nevinovaţi n-a luat.
Jurămintele să fie întărite de adevăr, şi lăcomia să nu întineze venitul. Iar felul lăcomiei este dobînda. Judecătorul să fie prea-fără de mită şi să scoată hotărîrea curată de daruri, pentru că darea de daruri, adică de mită, strică dreptatea.
Cel ce face acestea nu se va clăti în veac.
Iar semnul de biruinţă al acestor fapte bune este a dobîndi totdeauna dumnezeiescul ajutor, şi a petrece întru multe bunătăţi şi veşnica viaţă a o aştepta. Acestea nu ni se potrivesc mai puţin nouă decît celor de demult, fiindcă, pe lîngă Punerea de Lege cea Veche, am învăţat-o şi pe Cea Nouă, şi am dobîndit mai mare dar.

Psalmul 13

Al lui David.
1. Zis-a cel nebun in inima sa: "Nu este Dumnezeu!" Stricatu-s-au oamenii si urati s-au facut intru indeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.
2. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, sa vada de este cel ce intelege, sau cel ce cauta pe Dumnezeu.
3. Toti s-au abatut, impreuna netrebnici s-au facut; nu este cel ce face bunatate, nu este pana la unul.
4. Oare, nu se vor intelepti toti cei ce lucreaza faradelegea? Cei ce mananca pe poporul Meu ca painea, pe Domnul nu L-au chemat.
5. Acolo s-au temut de frica, unde nu era frica, ca Dumnezeu este cu neamul dreptilor.
6. Saracul nadajduieste in Domnul si voi ati ras de nadejdea lui, zicand: Cine va da din Sion mantuire lui Israel?
7. Dar cand va intoarce Domnul pe cei robiti ai poporului Sau, bucura-se-va Iacob si se va veseli Israel.

TÎLCUIREA PSALMULUI 13
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Şi Psalmul acesta ne trimite „la sfîrşit”, fiindcă mai-nainte vesteşte pentru cele ce vor să fie. Iar pricina lui este aceasta: Oarecînd, s-a ridicat cu oaste asupra Iudeilor Senaherim, împăratul Asirienilor, şi a luat multe cetăţi, pe unele cu făgăduinţe, iar pe altele cu înconjurarea. Şi, nădăjduind să biruiască încă şi Ierusalimul, l-a trimis pe Rampsak, voievodul lui, către Iezechia , care stăpînea atunci peste Iudei. Rampsak grăia cuvinte hulitoare şi păgîneşti asupra lui Dumnezeu, zicînd: Spuneţi Iezechiei: „Să nu te amăgească Dumnezeul tău, spre Care tu ai nădăjduit, că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea. Unde sînt dumnezeii Hamatului şi Arfadului? Şi unde este dumnezeul cetăţii Samariei? Au doară a putut să se izbăvească din mîna mea? Va izbăvi Domnul Ierusalimul din mîna mea?” Iar Iezechia, după ce a defăimat oastea lui cea prea-mare şi nebunia cuvintelor lui, cu a sa bună-credinţă a chemat dumnezeiescul ajutor, şi l-a dobîndit îndată. Pentru că Dreptul Judecător, urînd păgînătatea aceluia şi primind buna-credinţă a acestuia, a ucis printr-un Înger o sută optzeci şi cinci de mii de Asirieni, şi pe ceilalţi i-a întors în fugă. Iar celor închişi şi înconjuraţi le-a dăruit prea-slăvita mîntuire.
Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu!

Foarte se potriveşte cuvîntarea Psalmului acestuia cu cuvintele lui Senaherim şi ale lui Rampsak. „Aceia ziceau că Iezechia se amăgeşte, ca şi cum nu ar fi fost Dumnezeu să stea înainte pentru Iudeea. Însăşi viaţa şi petrecerea le erau stricate celor de prin prejurul lui Senaherim, încît nici Dumnezeu n-a aflat între dînşii pe vreunul grijindu-se de fapta bună. Toate se abătuseră spre răutate. Dar ce? Au nu vor cunoaşte aceştia, «cei ce cheltuiesc norodul Lui şi îl mănîncă în loc de pîine», prin înseşi lucrurile, puterea lui Dumnezeu? Ba toţi Îl vor cunoaşte din lucruri că bate război cu dînşii. Şi de acolo le va veni lor frică, de unde nu au aşteptat: unde ar fi socotit că Dumnezeu se grijeşte de Iudei şi că se vor ucide de Înger? Şi cei ce au batjocorit sfatul săracului şi smerit-cugetătorului Iezechia, ce se bizuia lui Dumnezeu mai vîrtos decît armelor, vor înţelege că acela ce s-a atîrnat pe sine de Dumnezeu a cîştigat nădejdea care nu ruşinează. Că cine altul decît Dumnezeu îi va mîntui apoi pe cei rămaşi în Sion şi va întoarce seminţiile robite de demult? - încît se va face bucurie de obşte celor 12 seminţii, a căror rădăcină şi începătură a fost Patriarhul Iacov, căruia i s-a schimbat numele în «Israil», de la dînsul numindu-se şi seminţiile acestea «Iacov» şi «Israil».”
Acestea sînt cîte privesc către istorie, dar să cercăm înţelegerea mai cu de-amănuntul.
2 Stricatu-s-au şi urîţi s-au făcut întru meşteşuguri, nu este cel ce face bunătate.
Temelie şi rădăcină a păgînătăţii este viaţa cea stricată, pentru că ei, dîndu-se pe sine la desfrînare şi la viaţă de fiară, au scos din minte pomenirea lui Dumnezeu. Şi au urmat nebuniei povăţuitorului şi supuşii: unii , lepădîndu-se de Dumnezeu cu totul şi hotărînd că nu este nicidecum Dumnezeu, ci numai un nume deşert şi peste nici o fiinţă rînduit; alţii , numindu-i ca şi cum ar fi dumnezei pe cei ce nu sînt şi împingîndu-L în lături pe Cel ce singur este Dumnezeu cu adevărat; iar alţii , făcîndu-şi socoteala că este Dumnezeu, dar dovedind şi arătînd că nu poartă grija celor de pe pămînt şi nu priveşte nicicum la cele omeneşti. Deci toţi împreună s-au abătut într-o socoteală lepădătoare de Dumnezeu, dar nu îndrăzneau să zică aceasta cu gura şi să se lepede cu buzele, căci gîndurile fireşti îi povăţuiau către mărturisirea cunoştinţei lui Dumnezeu. Cu inima se încredinţau însă pe sine, făcîndu-se cu adevărat fără de minte şi înnebunindu-se, că Acesta nu este Dumnezeu întru totul. Cu toate acestea, cele lucrate de dînşii erau mustrare a gîndului lor fără de Dumnezeu, pentru că din rod se cunoaşte pomul. Drept aceea, cu înseşi faptele şi cu toată viaţa lor şi-au stricat sufletul, dîndu-se cu trupul la toată stricăciunea, încît şi bărbaţii se înnebuneau asupra bărbaţilor, şi se stricau pe sine cu toate lucrările cele fără de lege şi cu fapte ce nu-s vrednice de grăit şi urîţi erau pentru dînsele. Cum nu ar fi prea-arătaţi aşadar - măcar de ar fi şi scris cu cuvîntul deasupra loru-şi nenumăraţi dumnezei, măcar de ar fi şi zis cu buzele că ştiu şi că mărturisesc pe Dumnezeul cel peste toate - că întru inima lor, adică în mintea lor, nu era nici o înţelegere adevărată pentru Dumnezeu? Deci într-acest chip era toată viaţa mai înainte de venirea Mîntuitorului nostru. Iar „nebun” s-a numit, prea-adevărat şi prea-fireşte, cel lepădat de Dumnezeu. Că, dacă „frica lui Dumnezeu este începătura înţelepciunii”, apoi nefrica şi lepădarea vor fi împotrivnice înţelepciunii.
3 Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu.
4 Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este pînă la unul.
„Cel ce întru cele înalte locuieşte şi peste cele smerite priveşte” nu a trecut însă cu vederea ce lucrau şi grăiau aceia, ci, făcînd cu de-adinsul cercare a înseşi gîndurilor, i-a văzut pe toţi asemenea ţinuţi cu reaua-credinţă şi cu fărădelegea vieţii. Se aseamănă aceasta celor zise către Avraam: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei s-a înmulţit către Mine şi păcatele lor sînt mari foarte. Deci, pogorîndu-Mă, voi vedea dacă acelea se săvîrşesc după strigarea ce vine către Mine.”
5 Au nu vor cunoaşte toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănîncă pe norodul Meu întru mîncare de pîine? Pe Domnul nu L-au chemat.
6 Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.
Zice: Nu aţi voit să cunoaşteţi aceasta, cei ce îl mîncaţi, deci vă veţi învăţa prin însăşi cercarea lucrurilor că norodul Meu nu va fi lesne prins, nici nu îl veţi cheltui pe dînsul ca pe nişte pîine ce se mănîncă, defăimînd a Mea purtare de grijă. Căci „pe Domnul nu L-au chemat” aceasta zice. De aceea, cei ce grăiţi fără frică şi nu vă temeţi de nimeni, veţi cădea întru frică şi temere şi vă veţi întoarce în fugă, nimeni din oameni înfricoşîndu-vă, nici gonindu-vă. Că asta arată aceea, adică: „Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică.” Iar întrebarea „Au nu vor cunoaşte toţi cei ce lucrează fărădelegea?” se cuvine a o citi după făţărnicie.
Iar aceasta: „Domnul din cer a căutat peste fiii oamenilor, ca să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce caută pe Dumnezeu”, a închipuit-o omeneşte, arătînd că a trimis Asirienilor pedeapsă din cer. Dar noi ştim că Dumnezeul tuturor e pretutindeni de faţă şi ţine ocolul pămîntului şi pe cei ce locuiesc pe dînsul „ca nişte lăcuste”, după glasul Proorocului.
7 Că Dumnezeu este în neamul drepţilor. Sfatul săracului l-aţi ruşinat, iar Domnul nădejdea lui este.
Domnul tuturor le face pe acestea pentru fapta bună a lui Iezechia şi pentru neamul ce se păştea de acela cu buna-credinţă. Pe care – zice - voi, cei rău-credincioşi, l-aţi defăimat ca pe unul prost şi aţi luat în batjocură nădejdea lui spre Mine cea tare şi întemeiată. Că pe aceasta a numit-o „sfat”, în loc de „scop”. Acela însă a ţinut - zice - nădejdea către Mine ca pe o ancoră sfinţită şi a dobîndit mîntuire cu adevărat, după cum a nădăjduit. Că aceasta a adăugat:
8 Cine va da din Sion mîntuire lui Israil?
Şi acest cuvînt are proorocie: nu numai că vesteşte mîntuirea făcută atunci celor înconjuraţi, ci şi mîntuitoarea arătare a Mîntuitorului nostru, petrecută cu multe vremi mai pe urmă.
Cînd va întoarce Domnul robia norodului Său, bucura-se-va Iacov şi se va veseli Israil.
Că, de vreme ce 10 seminţii şi multe cetăţi de-ale Iudeilor erau robite acum, se roagă ca aceia să dobîndească mîntuirea şi să-şi ia înapoi slobozenia. Atunci - zice - va fi mai mare veselia norodului cu îndoită numire - că nu se numea numai „Iacov”, ci şi „Israil”, moştenind şi numirea pusă de Dumnezeu strămoşilor lor.

Psalmul 12

Al lui David.
l. Pana cand, Doamne, ma vei uita pana in sfarsit? Pana cand vei intoarce fata Ta de la mine?
2. Pana cand voi gramadi ganduri in sufletul meu, durere in inima mea ziua si noaptea?
3. Pana cand se va inalta vrajmasul meu impotriva mea?
4. Cauta, auzi-ma, Doamne, Dumnezeul meu, lumineaza ochii mei, ca nu cumva sa adorm intru moarte,
5. Ca nu cumva sa zica vrajmasul meu: "Intaritu-m-am asupra lui". Cei ce ma necajesc se vor bucura de ma voi clatina.
6. Iar eu spre mila Ta am nadajduit; bucura-se-va inima mea de mantuirea Ta; canta-voi Domnului, Celui ce mi-a facut bine si voi canta numele Domnului Celui Preainalt.

TÎLCUIREA PSALMULUI 12
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Marele David a adus către sine şi Psalmul acesta, nefiind gonit însă de Saul, ci de Avesalom. Cele din vremea lui Saul erau mai înainte de păcat, şi pentru aceea se ziceau cu multă îndrăzneală, iar cele din vremea lui Avesalom sînt după păcat, şi de aceea cuvintele sînt amestecate cu plîngere şi suspin.
Pînă cînd, Doamne, mă vei uita pînă în sfîrşit?
„Uitare”, a numit întîrzierea ajutorului, şi se roagă să nu fie uitat „pînă în sfîrşit”, adică să nu fie lipsit de tot de dumnezeiasca Pronie.
2 Pînă cînd întorci faţa Ta de către mine?
Graiul acesta l-a pus din metafora celor ce se mînie şi nu voiesc a-i vedea pe cei ce le-au greşit. Pentru care, după puţine, zice: „Caută spre mine şi mă miluieşte.” Şi - nici „faţă” înţelegînd pe „faţă”, nici „întoarcere” pe „întoarcere” - iarăşi închipuie cuvîntul din lucrurile omeneşti.

3 Pînă cînd voi pune sfaturi în sufletul meu, dureri în inima mea, ziua şi noaptea?
Mă sfarm cu inima noaptea şi ziua, gîndurile le întorc şi le învîrtesc: uneori nădăjduiesc că voi dobîndi iubirea Ta de oameni, alteori mă îndoiesc, şi alteori iar opresc nădejdile cele bune.
4 Pînă cînd se va înălţa vrăjmaşul meu asupra mea?
Acestea se potrivesc să le zicem şi noi cînd sîntem luptaţi de diavolul, pururea chemînd dumnezeiescul ajutor. Pentru că şi prea-dumnezeiescul David se mîhnea, văzîndu-i pe vrăjmaşi mai puternici.
5 Caută, auzi-mă, Doamne Dumnezeul meu, luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte,
Fiind înconjurat cu noaptea primejdiilor, sînt ţinut cu mîhniciunea ca şi cu un somn. Arătîndu-se lumina ajutorului Tău, ar risipi noaptea primejdiilor şi ar curma somnul mîhniciunii; dar, dacă vei întîrzia ajutorul, mă tem ca somnul să nu se prefacă întru moarte, făcîndu-se mai puternică scîrba decît gîndurile.
6 ca nu cîndva să zică vrăjmaşul meu: Întăritu-m-am asupra lui. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clăti.
Să nu mă arăţi bucurie vrăjmaşilor, căci aceasta îmi este prea-de mîhnire mai mult decît toate.
7 Iar eu spre mila Ta am nădăjduit,
Şi de aici este arătat că a zis Psalmul acesta după păcat, căci nu se bizuie la dreptate, ci la milă, şi la aceasta zice că nădăjduieşte.
bucura-se-va inima mea de mîntuirea Ta.
La mila Ta am acum nădejdile şi, după ce voi dobîndi mîntuire şi mă voi izbăvi de mîhnire, voi face cîntarea de laudă cu toată dulceaţa. Că a adăugat aceasta:
Cînta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine mie, şi voi cînta numelui Domnului celui înalt.
Zice: Deşi nu ştiu negrăita Ta fire, îmi ajunge mie să mă închin, şi să laud numele Tău şi să cer tot ajutorul Tău cel drept. Căci cred că-l voi dobîndi pe acesta chemîndu-l numai.

Psalmul 11

Al lui David.
l. Mantuieste-ma, Doamne, ca a lipsit cel cuvios, ca s-a imputinat adevarul de la fiii oamenilor.
2. Desertaciuni a grait fiecare catre aproapele sau, buze viclene in inima si in inima rele au grait.
3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene si limba cea plina de mandrie.
4. Pe cei ce au zis: "Cu limba noastra ne vom mari, caci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?"
5. Pentru necazul saracilor si suspinul nenorocitilor, acum Ma voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mantuirea si le voi vorbi pe fata.
6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lamurit in foc, curatat de pamant, curatat de sapte ori.
7. Tu, Doamne, ne vei pazi si ne vei feri de neamul acesta in veac.
8. Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni.

TÎLCUIREA PSALMULUI 11
Întru sfîrşit, pentru a opta, Psalmul lui David.
De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul acesta, că mustră pe cei ce viclenesc şi, făgăduind prietenie, îl dau pe dînsul lui Saul, vrăjmaşul lui, vestindu-i aceluia unde petrecea. Şi are deasupra-scrierea „pentru a opta”, pomenind dreapta Judecată a lui Dumnezeu, pe care o va face Dreptul Judecător după cea de „a şaptea”, cum am zis mai înainte. Pentru aceasta s-a şi scris „întru sfîrşit”, fiindcă mai-nainte grăirea va să fie în vremile cele mai de pe urmă.
Mîntuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-au împuţinat adevărurile de către fiii oamenilor.
Mă rog a dobîndi de la Tine mîntuirea - o Stăpîne! - fiindcă lucrul adevărului se primejduieşte să se stingă, toţi - ca să zic cu un cuvînt - bolind cu necredinţa unora faţă de alţii.
Apoi, povesteşte mai luminat cele îndrăznite de aceia:

2 Deşarte a grăit fiecare către vecinul său,
Că făţărnicesc prietenie, dar le lucrează pe cele ale vrăjmaşilor.
buze viclene - în inimă, şi în inimă au grăit rele.
Cu vicleşug - zice – vorbesc unii cu alţii: acesta trimite cu buzele minciuni în inima aproapelui, şi acela îi trimite împotrivă iarăşi cele asemenea. De aici, îi îngrozeşte pe dînşii cu munca:
3 Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea mare grăitoare,
Şi care este felul marii grăiri?
4 pe cei ce au zis: Limba noastră o vom mări, buzele noastre la noi sînt, cine este Domn al nostru?
Ei nu suferă - zice - să măsoare cuvintele cu firea lor, nici nu voiesc a căuta spre dumnezeieştile legi, ci, deschizînd gură fără uşi, grăiesc cu slobozenie ceea ce voiesc, defăimînd dumnezeiasca îndelungă-răbdare şi nicicum socotind că sînt sub stăpînirea lui Dumnezeu. Unul ca acesta era Faraon, care zicea: „Nu ştiu pe Domnul!” Unul ca acesta era Rampsak , care îndrăznea a zice: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul tău, întru Care tu ai nădăjduit, că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea.” Unul ca acesta era Nabucodonosor , care îi înfricoşa pe acei viteji Tineri şi nu se înfiora a zice: „Cine este Dumnezeu care vă va scoate pe voi din mîinile mele?” Dar şi aceia au luat pedeapsă pentru cele pe care le-au îndrăznit, şi aceştia pentru care povesteşte proorocescul cuvînt vor lua muncile cele vrednice. Şi, aceasta însemnînd-o, a adăugat:
5 Pentru necazul scăpătaţilor şi suspinul săracilor acum Mă voi scula, zice Domnul, pune-Mă-voi întru mîntuire, îndrăzni-voi întru ei.
Nu-i voi trece cu vederea pe dînşii, care se tînguiesc şi suspină pentru fărădelegea îndrăznită asupra lor, ci, scuturînd de la Mine îndelunga-răbdare ca pe un somn, voi face mîntuirea lor luminată şi strălucită. Aşa a tălmăcit Simmah: „Voi rîndui mîntuire arătată.” Şi, învăţîndu-ne că cele zise vor fi cu adevărat, a adăugat:
6 Cuvintele Domnului: cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ales de pămînt, curăţit de şapte ori.
Pe acest „de şapte ori” l-a pus în loc de „de multe ori”, că dumnezeiasca Scriptură are acest obicei.
7 Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi şi ne vei feri de neamul acesta şi în veac.
Pentru că, fiind păziţi de darul Tău, nu numai că vom scăpa de cursele neamului acestuia de acum, ci vom dobîndi şi mîntuirea cea veşnică.
8 Împrejur necredincioşii umblă, după înălţimea Ta ai înmulţit pe fiii oamenilor.
Părăsind calea dumnezeiască, cei ce trăiesc întru păgînătate se rătăcesc aici şi acolo, ispitindu-se a împrejura şi a înconjura pe cei mai blînzi şi mai buni. Iar Tu, arătîndu-Te dintru înălţimea firii Tale, învredniceşti de purtarea Ta de grijă pe cei luptaţi şi supăraţi cu război de aceia, mîngîindu-i acum întru necazuri şi, după puţin, dăruindu-le mîntuire desăvîrşită.

Psalmul 10

Al lui David.
1. In Domnul am nadajduit. Cum veti zice sufletului meu: "Muta-te in munti, ca o pasare?"
2. Ca iata pacatosii au incordat arcul, au gatit sageti in tolba, ca sa sageteze in intuneric pe cei drepti la inima.
3. Ca au surpat ceea ce ai asezat; dar dreptul ce a facut?
4. Domnul este in locasul cel sfant al Sau, Domnul in cer are scaunul Sau. Ochii Lui spre sarac privesc, genele Lui cerceteaza pe fiii oamenilor.
5. Domnul cerceteaza pe cel drept si pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeste nedreptatea il uraste sufletul Sau.
6. Va ploua peste pacatosi laturi, foc si pucioasa; iar suflare de vifor este partea paharului lor.
7. Ca drept este Domnul si dreptatea a iubit si fata Lui spre cel drept priveste.

TÎLCUIREA PSALMULUI 10
Întru sfîrşit, Psalmul lui David.
Fiind gonit de Saul, prea-dumnezeiescul David a zis Psalmul acesta către cei ce îl sfătuiau să-şi dobîndească mîntuirea cu fuga. Şi se potriveşte la tot cel nedreptăţit ce are nădejdea către Dumnezeu. Şi este deasupra-scris „întru sfîrşit” fiindcă cuprinde mai-nainte grăire a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu şi a pedepsei ce va să fie adusă asupra celor fără de lege.
Spre Domnul am nădăjduit, cum veţi zice sufletului meu: Mută-te în munţi ca o pasăre!
Zice: Pentru ce oare mă sfătuieşti să fug, şi munţii să-i înconjur ca o pasăre ce zboară şi să mut corturile aici şi acolo eu, cel ce am nădejdea întemeiată către Dumnezeu şi, pentru aceea, nu mă tem de neprieteni?

2 Că, iată, păcătoşii au întins arcul, gătit-au săgeţi în tolbă, ca să săgeteze întru întuneric pe cei drepţi la inimă.
De aici vedem că Proorocul a învîrtejit cuvintele spre Dumnezeu, învăţîndu-ne că arcele şi săgeţile vrăjmaşilor sînt gata şi că ei vor, în întuneric, să folosească asupra noastră măiestria şi pîndirile. Fiindcă „întuneric” a numit tăinuirea bîntuielii şi ascunderii, şi numele acesta arată noaptea fără lună. Iar „drepţi cu inima”, nu a zis mărturisindu-şi fapta bună desăvîrşită, ci ştiind că n-a lucrat nimic spre vătămarea lui Saul, ci a păzit totdeauna spre dînsul dragoste prea-multă.
3 Cele ce Tu ai săvîrşit, ei le-au surpat.
Zice: Nu am răpit împărăţia, ci am primit hirotonia de la darul Tău, iar aceia se ispitesc a mă pierde, într-armîndu-se împotriva hotărîrii Tale.
Dar Dreptul ce a făcut?
4 Domnul este în Biserica cea sfîntă a Sa, Domnul în cer are scaunul Său, ochii Lui privesc peste lume, genele Lui cearcă pe fiii oamenilor.
5 Domnul cearcă pe cel drept şi pe cel necredincios.
Aceia m-au urît, iar Tu, Drept Judecător - şezînd în scaunele cereşti şi făcînd a Ta arătare în Biserica de pe pămînt - priveşti peste toată lumea şi destul Îţi sînt Ţie numai genele ochilor ca să cunoşti toate cele omeneşti. Şi şti cu de-amănuntul faptele celor nedrepţi şi ale celor drepţi şi cumpăneşti răsplătirile după lucruri. Dar se cuvine a şti că şi „ochi”, şi „gene”, şi „scaune” şi celelalte ca acestea, le zice mai trupeşte, învăţîndu-i pe oameni cele dumnezeieşti din lucrurile omeneşti, adică punînd lucrărilor dumnezeieşti numiri de mădulare omeneşti.
6 Iar cel ce iubeşte nedreptatea urăşte sufletul său,
Cel ce-şi iubeşte sufletul său urăşte nedreptatea, iar cel ce are dragoste spre aceea măiestreşte pieire sufletului său, căci trage asupră-şi dumnezeiasca urgie, pentru care vorbeşte proorocescul cuvînt:
7 că va ploua peste păcătoşi laţuri, foc, şi pucioasă şi duh de vifor -
Închipuie pedepsele de la cele făcute de demult Sodomei şi Gomorei, pentru că Domnul a plouat din cer foc şi pucioasă peste cetăţile acelea. Deci aşa i-a îngrozit şi aici, nu ca şi cum va aduce asupră-le negreşit pe acelea, ci arătînd muncile cele de multe feluri.
partea paharului lor.
Pe acestea - zice - şi le-au agonisit loru-şi cu sorţi, alegînd fărădelegea. Iar „pahar” numeşte aici munca. Aşa, încă şi într-alt Psalm: „Paharul este în mîna Domnului, cu vin neamestecat, plin de amestecătură.” Şi, după puţin: „Bea-vor toţi păcătoşii pămîntului.” Acest pahar i s-a poruncit Fericitului Ieremia să-l aducă neamurilor.
8 Că drept este Domnul şi dreptăţile a iubit, îndreptări a văzut faţa Lui.
Zice: Domnul le aduce pe acestea asupra celor ce trăiesc întru răutate, căci, fiind izvor al dreptăţii, foloseşte îndreptarea ca pe o cîrmă şi le orînduieşte pe toate.

Psalmul 9

Al lui David.
1. Lauda-Te-voi, Doamne, din toata inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2. Veseli-ma-voi si ma voi bucura de Tine; canta-voi numele Tau, Preainalte.
3. Cand se vor intoarce vrajmasii mei inapoi, slabi-vor si vor pieri de la fata Ta!
4. Ca ai facut judecata mea si dreptatea mea; sezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5. Certat-ai neamurile si au pierit nelegiuitii; stins-ai numele lor in veac si in veacul veacului.
6. Vrajmasului i-au lipsit de tot sabiile si cetatile i le-ai sfaramat; pierit-a pomenirea lor in sunet.
7. Iar Domnul ramane in veac; gatit-a scaunul Lui de judecata
8. Si El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9. Si a fost Domnul scapare saracului, ajutor la vreme potrivita in necazuri.
10. Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!
11. Cantati Domnului, Celui ce locuieste in Sion, vestiti intre neamuri faptele Lui.
12. Ca Cel ce razbuna sangele lor si-a adus aminte. N-a uitat strigatul saracilor.
13. Miluieste-ma, Doamne! Vezi smerenia mea, de catre vrajmasii mei, Cel ce ma inalti din portile mortii,
14. Ca sa vestesc toate laudele Tale, in portile fiicei Sionului; veseli-ma-voi de mantuirea Ta!
15. Cazut-au neamurile in groapa pe care au facut-o; in cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16. Se cunoaste Domnul cand face judecata! Intru faptele mainilor lui s-a prins pacatosul.
17. Sa se intoarca pacatosii in iad; toate neamurile care uita pe Dumnezeu.
18. Ca nu pana in sfarsit va fi uitat saracul, iar rabdarea saracilor in veac nu va pieri.
19. Scoala-Te, Doamne, sa nu se intareasca omul; sa fie judecate neamurile inaintea Ta!
20. Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca sa cunoasca neamurile ca oameni sunt.
21. Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22. Cand se mandreste necredinciosul, se aprinde saracul; se prind in sfaturile pe care le gandesc.
23. Ca se lauda pacatosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strambatate, pe sine se binecuvinteaza.
24. Intaratat-a cel pacatos pe Domnul, dupa multimea maniei lui; nu-L va cauta; nu este Dumnezeu inaintea lui.
25. Spurcate sunt caile lui in toata vremea; lepadate sunt judecatile Tale de la fata lui, peste toti vrajmasii lui va stapani.
26. Ca a zis intru inima sa: Nu ma voi clinti din neam in neam, rau nu-mi va fi.
27. Gura lui e plina de blestem, de amaraciune si de viclesug; sub limba lui osteneala si durere.
28. Sta la panda in ascuns cu cei bogati ca sa ucida pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sarac privesc.
29. Pandeste din ascunzis, ca leul din culcusul sau; pandeste ca sa apuce pe sarac, pandeste pe sarac ca sa-l traga la el.
30. In lantul lui il va smeri; se va pleca si va cadea asupra lui, cand va stapani pe cei saraci.
31. Ca a zis in inima lui: "Uitat-a Dumnezeu! Intors-a fata Lui, ca sa nu vada pana in sfarsit!"
32. Scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, inalta-se mana Ta, nu uita pe saracii Tai pana in sfarsit!
33. Pentru ce a maniat necredinciosul pe Dumnezeu? Ca a zis in inima lui: Domnul nu va cerceta!
34. Vezi, pentru ca Tu privesti la necazuri si la durere, ca sa le iei in mainile Tale; caci in Tine se increde saracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35. Zdrobeste bratul celui pacatos si rau, pacatul lui va fi cautat si nu se va afla.
36. Imparati-va Domnul in veac si in veacul veacului! Pieriti neamuri din pamantul Lui.
37. Dorinta saracilor a auzit-o Domnul; la ravna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38. Judeca pe sarac si pe smerit, ca sa nu se mai mandreasca omul pe pamant.

TÎLCUIREA PSALMULUI 9
Întru sfîrşit, pentru cele ascunse ale Fiului. Psalmul lui David.
Simmah zice: „de biruinţă, pentru moartea Fiului”, Achila: „făcătorului de biruinţă, pentru întinerirea Fiului”, iar Teodotion: „pentru tinereţea Fiului”. Deci, cu un glas pomenindu-L pe Fiul, toţi ne învaţă că şi Psalmul acesta cuprinde proorocie a biruinţei Stăpînului Hristos împotriva morţii. Pentru că, biruind păcatul cu bărbăţie şi cu vitejie şi nedînd morţii nici o pricină de apucare, a surpat stăpînirea ei.

Cei 70 au numit taina aceasta „ascunsă”, fiindcă se tăinuia de toţi şi de înşişi Apostolii, şi martor este Evanghelistul: pentru că - de multe ori zicîndu-le lor Domnul: „Iată, ne suim în Ierusalim, şi Fiul Omului Se va da să Se răstignească, şi-L vor ucide pe Dînsul, şi a treia zi Se va scula” - a adăugat Evanghelistul: „Şi era aceasta ascunsă de la ochii lor.” Pentru care, şi Fericitul Pavel strigă: „Înţelepciune a lui Dumnezeu grăim în taină, pe cea ascunsă, pe care nimeni din boierii veacului acestuia nu a cunoscut-o. Că, de ar fi cunoscut-o, nu ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Şi iarăşi: „Taina cea ascunsă din veacuri de neamuri.” Deci după cuviinţă au numit Cei 70 moartea Fiului „ascunsă”.
Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2 Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine, cînta-voi numele Tău, Preaînalte.
Osebirea celor desăvîrşiţi este să dăruiască lui Dumnezeu toată inima, şi toată mintea să o sfinţească Lui, că zice: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată tăria ta şi din tot gîndul tău.” Iar cel ce îşi împarte gîndurile la Mamona şi la Dumnezeu, la Hristos şi la aur, la viaţa de acum şi la aceea ce va să fie, nu poate să zică cu adevărat: „Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, cu toată inima mea.” Iar Proorocul, mai-nainte văzîndu-le cu ochi duhovniceşti pe cele ce or să fie, nu numai că se mărturiseşte cu toată inima, ci şi povesteşte toate minunile Lui, făcîndu-i pe ascultători părtaşi ai cîntării, voind să-L laude numai pe Făcătorul de bine şi să nu aibă ca pricină de îndulcire bogăţia şi stăpînirea, nici sănătatea şi buna tărie a trupului, ci pomenirea lui Dumnezeu. Că zice: „Veseli-mă-voi şi mă voi bucura întru Tine”. Aşa, şi aiurea: „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.” Şi, în alt loc: „Veseliţi-vă întru Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor.” Şi iarăşi: „Veselească-se inima celor ce caută pe Domnul”.
3 Cînd se vor întoarce vrăjmaşii mei înapoi, slăbi-vor şi vor pieri de către faţa Ta.
Simmah le-a tălmăcit pe acestea aşa: „Cînta-voi numelui Tău, Preaînalte, căci s-au întors vrăjmaşii mei înapoi, şi s-au poticnit şi au pierit de către faţa Ta.” Zice: Văzînd eu pe ai mei neprieteni prăpădindu-se, şi întorcîndu-se în fugă, apoi prinzîndu-se şi pătimind pierzarea cea de tot, Te laud pe Tine şi cînt facerile Tale de bine, fiindcă m-am izbăvit de pierzătorul şi prin dumnezeiescul dar am primit slobozenia. Că Psalmul acesta nu s-a zis de la Însuşi Mîntuitorul, după cum au socotit oarecari, ci mai vîrtos către Dînsul, ca şi către un Făcător de bine, de la cei ce li s-a făcut bine, după cum ne învaţă graiurile înseşi.
4 Că ai făcut judecata mea şi îndreptarea mea,
În ce chip?
şezut-ai pe scaun, Cel ce judeci dreptatea.
Ce fel de hotărîre a scos?
5 Certat-ai neamurile, şi a pierit necredinciosul, numele lui l-ai stins în veac şi în veacul veacului.
Că nu ai suferit multă vreme - zice - a trece cu vederea firea oamenilor, ce era rău robită de amarul tiran, ci - şezînd pe scaun de judecată înalt şi înfricoşat, ca un Stăpînitor - ai adus aşa o pedeapsă asupra acestuia, încît ai dat uitării celei cu totul desăvîrşite pomenirea lui. Iar „certat-ai neamurile, şi a pierit cel necredincios” are această înţelegere: Prin Sfinţiţii Apostoli şi prin propovăduitorii adevărului de după aceea, ai adus la neamuri dumnezeieştile dogme; iar, acelea primindu-le şi izbăvindu-se de înşelăciune, cel necredincios a pierit, neavîndu-i pe cei înşelaţi care i se închinau lui. Aşa, Varnava şi Pavel i-au certat pe Licaonii ce se ispiteau să le jertfească, strigînd: „Ce faceţi, o oameni? Şi noi sîntem oameni pătimaşi, asemenea vouă, care vă întoarcem pe voi către Dumnezeu de la acestea deşarte.” Aşa, Fericitul Pavel i-a certat pe Galateni: „O Galateni fără de minte! Cine va zavistuit pe voi, înaintea ochilor cărora Iisus Hristos S-a scris răstignit?” Aşa, pe Corinteni: „Cu totul se aude întru voi curvie, şi acest fel de curvie nici întru neamuri nu se numeşte.” Deci „a certat neamurile, şi a pierit cel necredincios şi numele lui l-a stins în veacul veacului”, pentru că s-au stins cu totul slujbele păgîneşti şi s-au dat uitării celei desăvîrşite, încît nimeni din oamenii de acum nu ştie tainele păgînătăţii.
6 Vrăjmaşului i-au lipsit săbiile întru sfîrşit, şi cetăţile i-ai surpat,
Vrăjmaşul s-a golit de armele sale, neavînd slujitori păgînătăţii, căci cei ce se făcuseră unelte ale aceluia, prefăcîndu-se acum şi schimbîndu-se, au primit să ducă războiul împotriva lui. Încă şi cetăţile au primit asupră-le zidirea bunei-credinţe, pierzîndu-se păgînătatea ce se afla de demult întru dînsele. Căci era cu neputinţă să se zidească buna-credinţă, nepierzînd mai înainte păgînătatea. Aceasta a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Arătatu-s-a tuturor oamenilor darul lui Dumnezeu cel mîntuitor, învăţîndu-ne pe noi ca, lepădîndu-ne de păgînătate şi de poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum cu întreagă înţelepciune şi cu bună-credinţă… ”, şi celelalte. Aşa, nimeni nu învie împreună cu Hristos pînă nu va primi împărtăşirea morţii. Pentru aceea zice şi dumnezeiescul Pavel: „Dacă împreună sădiţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui, apoi şi învierii Lui vom fi părtaşi.” Şi iarăşi: „Dacă împreună murim, împreună vom şi trăi.” Tot aşa, pierzînd păgînătatea vrăjmaşilor, a zidit buna-credinţă.
pierit-a pomenirea lui cu sunet.
7 Şi Domnul în veac rămîne,
Zice: Acela a pătimit pierzare arătată tuturor şi prea-învederată foarte. Pentru că aceasta însemnează „cu sunet”, din metafora caselor ce cad de oarecare cutremur şi fac mult sunet. Iar Dumnezeul şi Stăpînul nostru - zice - are stăpînirea veşnică şi Împărăţia nepierdută.
gătit-a la judecată scaunul Său.
8 Şi El va judeca lumea întru dreptate, judeca-va noroadele cu îndreptare.
Că nu numai în viaţa de acum Şi-a arătat a Sa putere, ci şi întru ceea ce va să fie Îşi va arăta Înfricoşatul Său Divan , judecînd pe toţi oamenii şi dîndu-i fiecăruia cele după vrednicie.
9 Şi S-a făcut Domnul scăpare săracului, ajutor în bune vremi întru necazuri.
Pe acest „în bune vremi“, Achila l-a tălmăcit: „în vreme”, iar Simmah: „după vreme”. Şi cuvîntul ne învaţă că Domnul a lucrat a noastră mîntuire în vreme potrivită. Iar „sărac”, numeşte firea oamenilor, pentru multa sărăcie pricinuită din fărădelege. Fericitul Pavel ne învaţă potrivirea şi îndemînarea vremii acesteia: „Căci - zice - cînd eram prunci, eram robiţi sub stihiile lumii. Iar cînd a venit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Cel născut din femeie, făcîndu-Se sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să căpătăm înfierea.”
10 Şi să nădăjduiască spre Tine cei ce cunosc numele Tău, că nu ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne.
Pe acest „să nădăjduiască”, Achila şi Simmah l-au zis: „vor nădăjdui”, folosind grai hotărîtor, în loc de poruncitor. Că zice: Făcîndu-se mîntuire, cei ce Te-au cunoscut pe Tine Făcător şi Dumnezeu îşi vor avea nădejdile întru Tine.
11 Cîntaţi Domnului, Celui ce locuieşte în Sion,
Proorocul a zis aceasta după socoteala de demult a Iudeilor. Ne-am învăţat însă din apostoleasca dăscălie că este şi Sion ceresc, că zice: „V-aţi apropiat la muntele Sionului, la Cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.”
vestiţi întru neamuri isprăvile Lui!
„Isprăvile”, Simmah le-a zis „măiestrii”, iar Achila: „schimbări”. Pentru că, într-adevăr, s-a făcut schimbare prea-mare a lucrurilor: cei ce de demult erau vrăjmaşi - acum prieteni; cei ce erau departe - acum aproape; robii s-au făcut fii; cei dintru necunoştinţă - întru cunoştinţă; întru lumină - cei dintru întuneric; întru nădejdea vieţii - cei morţi; săracii - moştenitori ai Împărăţiei cerurilor; Iudeii – departe, şi neamurile – aproape; fiii - cîini şi, cîinii - fii. Iată încă măiestriile Mîntuitorului: cu dumnezeiască cuviinţă, s-a dăruit nemurire prin murire, şi prin moarte – viaţă; prin necinste – cinste; blagoslovenie - prin blestem; prin Cruce - mîntuire. Acestea sînt măiestriile, acestea meşteşugirile Domnului nostru.
12 Că Cel ce caută sîngiurile lor Şi-a adus aminte, nu a uitat strigarea săracilor.
Cel ce le priveşte pe toate - zice - şi caută cu de-adinsul cele ce se fac a văzut junghierile oamenilor îndrăznite de diavolul prin înşelăciune, şi a venit spre ajutorarea celor nedreptăţiţi. Că aceasta înseamnă „nu a uitat strigarea săracilor”, fiindcă „strigare” nu numeşte aici rugăciunea şi cererea, ci ticăloşia venită asupră-le prin păcat, pentru care se întîmplă şi morţi fără de vreme, şi plîngeri şi primejdii.
13 Miluieşte-mă, Doamne, vezi smerenia mea de către vrăjmaşii mei,
Zice: Aşa era strigarea tînguirilor şi a plîngerilor, ca şi cum ar fi avut oarecare cerere pentru greutăţile ce-i ţineau.
14 Cel ce mă înalţi pe mine din porţile morţii, ca să vestesc toate laudele Tale.
Acesta - zice - este sfîrşitul bunătăţilor, adică izbăvirea de stricăciune şi pierzarea morţii, pe care dobîndind-o, vom lăuda de-a pururea facerile Tale de bine.
În porţile fetei Sionului veseli-ne-vom de mîntuirea Ta.
„Sion” numeşte Cetatea cerească, după cum ne-a învăţat Fericitul Pavel. Iar „porţi” ale aceleia - bisericile de peste tot pămîntul, prin care au intrat în Cetate cei ce au crezut. Deci zice: Bucurîndu-ne şi săltînd întru acestea pentru nădejdile învierii, Îl vom lăuda pe Pricinuitorul lor. Şi, de vreme ce a pomenit surparea morţii, a adăugat după cuviinţă:
15 Afundatu-s-au neamurile întru stricăciunea pe care au făcut-o, în cursa aceasta pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor.
16 Cunoaşte-Se Domnul judecăţi făcînd: întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul.
Încă şi aici numeşte „neamuri” ceata dracilor, că ei, lucrînd mîntuitoarea Cruce, prin aceasta au căzut din tiranie: „în cursa pe care au ascuns-o s-a prins piciorul lor, şi întru lucrul mîinilor lui s-a prins păcătosul”.
Iar dacă graiurile puse înainte s-ar lua şi pentru neamurile care n-au crezut şi care i-au ucis pe bunii-biruitori Apostoli şi Mucenici, şi aşa vom afla adevărul propovăduirii. Că prin junghierea acelora s-a adeverit şi s-a întărit propovăduirea bunei-credinţe, şi pe mai mulţi au vînat ei după ce au murit, decît cînd erau vii; şi „întru lucrurile mîinilor lui s-a prins păcătosul”, şi „Domnul S-a cunoscut judecăţi făcînd”, iconomisind cu înţelepciune şi dreptate.
17 Întoarcă-se păcătoşii la iad, toate neamurile cele ce uită pe Dumnezeu!
18 Că nu pînă în sfîrşit va fi uitat săracul, răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac.
Zice: Aceştia care n-au crezut dumnezeieştii propovăduiri se vor duce la iad foarte degrab şi se vor da morţii, iar cei goniţi de dînşii nu s-au vătămat în zadar, pentru că „răbdarea săracilor nu va pieri pînă în veac”, şi „cel ce va răbda pînă în sfîrşit, acesta se va mîntui” şi „fericiţi - cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor”. Apoi, văzînd de departe cu ochi prooroceşti prădîndu-se propovăduitorii bunei-credinţe de către cei rău-credincioşi, zice rugător:
19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul, să se judece neamurile înaintea Ta!
20 Pune, Doamne, dătător de lege peste ei, să cunoască neamurile că oameni sînt!
După cuviinţă, cineva ar fi putut întreba pe Iudei: Ce „dătător de lege” se roagă aici Proorocul să se dea? Pentru că marele Moisi, făcîndu-se slujitor al dumnezeieştii puneri de lege, primise sfîrşitul vieţii demult şi prea-demult, şi alt dătător de lege după acela nu s-a mai sculat. Iar dacă nimeni altul nu se arată pus legiuitor nici Iudeilor, nici neamurilor, rămîne să se înţeleagă că S-a arătat de sus Dătător de lege al neamurilor Stăpînul Hristos, Care strigă în Sfintele Evanghelii: „S-a zis celor de demult: «Să nu ucizi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce se mînie asupra fratelui său în zadar, va fi vinovat judecăţii. S-a zis celor de demult: «Nu vei prea-curvi!» - iar Eu zic vouă: Tot cel ce caută spre muiere spre a o pofti pe dînsa, iată, a prea-curvit cu dînsa întru inima lui!” - şi celelalte toate asemenea.
Deci Proorocul se roagă a se pune peste neamuri legea Acestuia, ca, părăsind viaţa cea de fiară, să ştie „că oameni sînt”. Că „omul - zice Proorocul - în cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a cu dobitoacele fără de minte şi s-a asemănat lor.” Pentru care zice şi aici: „Cunoască neamurile că oameni sînt.”
21 Pentru ce, Doamne, stai departe, treci cu vederea în vremi de necaz?
22 Cînd se mîndreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind întru sfaturile care gîndesc.
Mi se pare că stai departe, Stăpîne, şi nu vezi cele omeneşti, nefăcînd izbîndă celor nedreptăţiţi. Şi aceia se topesc de mîhnire ca de foc, văzînd trufia celor ce îi nedreptăţesc. Şi foarte cu potrivire l-a pus pe acest „se aprinde”, că cei ce se mîhnesc se aseamănă celor ce se ard şi izbucnesc suspinul pe gură ca pe un fum. Şi din mîhnire – zice – li se face vătămare, venindu-le gînduri nu bine-cuvioase, ci îndoindu-se cu gîndul pentru purtarea Ta de grijă, că asta înseamnă „se prind întru sfaturile care gîndesc”. Şi, învăţîndu-ne pricina, a adăugat:
23 Că se laudă păcătosul întru poftele sufletului său, şi cel ce face strîmbătate bine se cuvîntează.
Că, lucrînd ei nenumărate lucruri grele, dobîndesc şi laude de la linguşitori.
24 Întărîtat-a pe Domnul cel păcătos, după mulţimea urgiei lui:
Aici, se cuvine a pune soroc şi a aduce pe urmă:
Nu va căuta.
În loc de: „Întărîtat-a pe Domnul, zicînd: Nu va căuta”. Adică - lăsîndu-se prins de nebunie şi turbare, ca şi cum n-ar privi nimeni de deasupra - sare asupra a toată fărădelegea, nesocotind că Judecătorul va căuta cele ce se fac.
Apoi, o zice pe aceasta mai luminat:
25 Nu este Dumnezeu înaintea lui,
Cel necredincios şi păcătos nu pune pe Dumnezeu înaintea ochilor lui niciodată, ci în fiecare zi şi în toată vremea îşi pîngăreşte şi îşi întină căile sale, necrezînd că este judecată:
se spurcă în toată vremea căile lui, se leapădă judecăţile Tale de către faţa lui.
Cu totul defaimă legile Tale, toată vremea o cheltuieşte întru fărădelegi, căci „cel necredincios micşorează şi netrebniceşte poruncile lui Dumnezeu.”
Peste toţi vrăjmaşii săi va stăpîni.
Dar, cu toate acestea, bine-sporeşte. Apoi, zugrăveşte covîrşirea îngîmfării:
26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clăti din neam în neam, fără de rău.
Simmah a tălmăcit-o mai luminat: „Nu mă voi răsturna în neam şi în neam, nici nu voi fi întru rea pătimire.” Îndrăzneşte această semeţie „şi socoteşte că, uneltind toate felurile răutăţii, nu va pătimi nici un lucru greu”.
27 A cărui gură de blestem este plină, şi de amărăciune şi de vicleşug. Sub limba lui - osteneală şi durere.
Că vicleşuguri coase, şi izvodeşte rele şi viaţa lui sînt vrăjmăşiile şi bîntuielile asupra săracilor. „Osteneală nefolositoare şi durere necîştigătoare - fără de acestea limba nu o mişcă, nici nu o clăteşte.”
28 Şade întru pitulare, cu cei bogaţi întru ascunsuri, ca să ucidă pe cel nevinovat.
Şezînd întru adunări şi în sobor, găteşte pîndiri şi măiestrii asupra celor fără de vină. „Cei bogaţi cu păgînătatea trăiesc totdeauna întru luare în batjocură, că pîndesc pe cei fără de răutate. Şi, într-alt fel, şi bogaţii pîndesc pe cei săraci. Că diavolul a căutat să-L ucidă pe Hristos în taină. Că nevinovat cu mîinile şi curat cu inima numai singur Dumnezeu este.”
29 Ochii lui spre cel sărac privesc: pîndeşte întru ascuns, ca leul în culcuşul său, pîndeşte ca să răpească pe săracul, cînd îl va trage pe el.
30 În cursa lui îl va smeri pe el,
Precum îşi întoarce leul ochiul aici şi acolo, căutîndu-şi vînat, aşa şi acesta noaptea şi ziua izvodeşte cu mintea măiestrii de răpiri şi de lăcomie. Precum în peştera lui leul pîndeşte de-a pururea ca să răpească, „aşa şi diavolul în adunarea Iudeilor, ca într-un culcuş, a vînat pe Hristos, socotindu-L pe Dînsul că este numai om”.
dar se va pleca şi va cădea, cînd va stăpîni el pe cei săraci.
Căci, cînd îi va birui pe toţi, nu va scăpa nicidecum de gura morţii, ci se va da mormîntului, asemenea celorlalţi. „Căci a socotit vrăjmaşul să-i domnească şi pe Apostolii înşişi, încă şi pe Mucenici. Dar, cînd i s-a părut că i-a stăpînit pe toţi, atunci a căzut, zdrobindu-se, fiindcă acest «pleca-se-va» arată că s-a zdrobit.”
31 Că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.
„Necredinciosul lucrează toate acestea împotriva săracilor lui Dumnezeu amăgindu-se pe sine şi gîndind că nu este Dumnezeu privitor, «că a zis întru inima sa: Uitat-a Dumnezeu, întors-a faţa Sa, ca să nu vadă pînă în sfîrşit.»” Dar cu nimic nu-l vor folosi pe dînsul graiurile acestea păgîneşti şi gîndirile nedumnezeirii, ci prin înseşi lucrurile va cunoaşte că Stăpînul tuturor priveşte asupra faptelor omeneşti. Mîhnindu-se foarte din graiurile acestea păgîneşti, Proorocul schimbă iarăşi cuvîntul întru rugăciune, zicînd:
32 Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mîna Ta, nu uita pe săracii Tăi pînă în sfîrşit!
Fiindcă cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege zic că „a uitat Dumnezeu”, învaţă-i pe dînşii prin cercare că n-ai uitat, nici nu Ţi-ai întors faţa Ta, ci faci purtare de grijă pentru cei nedreptăţiţi. Şi, mai greu mîhnindu-se şi căzîndu-i cu greu, a adăugat pentru hulele acelora:
33 Pentru ce a întărîtat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis întru inima sa: Nu va căuta.
Se cuvine a înţelege că diavolul zice: „Cît de mult aş înghiţi pe om, nu este Cel ce îl caută pe dînsul”. Dar, măcar de va gîndi aşa de milioane de ori acela, Tu le vezi:
34 Vezi, că Tu la durere şi la mînie iei aminte, ca să-l dai pe dînsul în mîinile Tale.
Aşa a despărţit şi Simmah: „Vezi, că Tu priveşti de sus truda şi întărîtarea.” Iar Achila: „Văzut-ai, că Tu vezi osteneala şi întărîtarea.” Deci: Măcar de ar zice de milioane de ori cei ce trăiesc întru păgînătate că „nu priveşti spre cele omeneşti”, noi ştim că vezi, şi priveşti de sus fărădelegile acestora şi le dai lor vrednică pedeapsă.
Că Ţie s-a lăsat săracul, sărmanului Tu să-i fi ajutor.
Pentru aceasta, Te rog pe Tine:
35 Zdrobeşte braţul celui păcătos şi rău!
Şi va fi aceasta, dacă numai vei voi să cauţi păcatul lui, şi îndată va fi deşert şi se va da pierzării celei de tot - că aceasta a arătat zicînd:
Căuta-se-va păcatul lui, şi nu se va afla.
Simmah a zis încă mai luminat: „Căuta-se-va păgînătatea lui, ca să nu se afle el.” Adică, aceea căutîndu-se şi arătîndu-se, acesta a pierit.
36 Domnul este Împărat în veac şi în veacul veacului,
De vreme ce necredinciosul zicea: „Nu caută, nici nu vede”, proorocescul cuvînt ne învaţă după cuviinţă că Domnul va împărăţi, şi că nu va împărăţi aşa prost, ci „în veacul veacului”. Iar lucrul cel osebit al împăratului este să poarte grijă de supuşii lui.
pieriţi, neamuri, din pămîntul Lui!
Cele ce trăiţi întru fărădelege, cele ce nu aţi primit mîntuitoarea propovăduire.
37 Pofta săracilor ai auzit-o, Doamne, la gătirea inimii lor a luat aminte urechea Ta.
Iar „gătirea”, Simmah a numit-o „sîrguinţă”. Şi zice: Vezi ce doresc săracii cu de-adinsul şi ce fel de osîrdie au. Apoi, ne învaţă aceasta mai luminat:
38 Judecă sărmanului şi smeritului,
Acest lucru – zice - îl doreşte fiecare din cei ce pătimesc nedreptate.
ca să nu adauge încă a se mări şi a se trufi omul pe pămînt!
Că, pedepsindu-se cei ce trăiesc întru păgînătate şi întru fărădelege, va fi folos prea-mare celorlalţi, care vor privi la aceştia şi nu vor îndrăzni a lucra cele asemenea. Şi acestea nu prost le-a împreunat Proorocul cu Psalmul pus înainte, ci vrînd să arate în ce chip se afla firea oamenilor de demult şi că Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu, făcîndu-Se om în vreme potrivită, a pus peste răni doctorii potrivite. Lîngă acestea, ne învaţă şi că, pe cei ce nu voiesc a primi nici un folos din facerea de bine, Dumnezeul tuturor îi va da la munci mai mari în ziua arătării Sale celei de a doua oară.

Psalmul 8

Al lui David.
1. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălțat slavă Ta, mai presus de ceruri.
2. Din gură pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit lăuda, pentru vrăjmașii Tăi, că să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător.
3. Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
4. Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
5. Micsoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu mărire și cu cinste l-ai încununat pe el.
6. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7. Oile și boii, toate; încă și dobitoacele câmpului;
8. Păsările cerului și peștii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul!

TÎLCUIREA PSALMULUI 8
Întru sfîrşit, pentru teascuri. Psalmul lui David.
Se cuvine a şti că, în fiecare Psalm întru care Cei Şaptezeci au pus pe acest „întru sfîrşit”, Achila şi Teodotion au tălmăcit: „făcătorului de biruinţă”, iar Simmah: „de biruinţă”. Deci şi Psalmul acesta de biruinţă se aduce Făcătorului de biruinţă Dumnezeu, Celui ce l-a pierdut pe vrăjmaşul şi izbînditorul diavol şi i-a slobozit desăvîrşit pe oameni de tirania aceluia.

Iar „teascuri”, numeşte bisericile, fiindcă şi pe Domnul Îl numeşte „viţă”, că El Însuşi a zis întru Sfintele Evanghelii: „Eu sînt Viţa cea adevărată”. Şi, culegînd-o pe aceasta, cei ce au crezut gătesc vinul cel de taină. Prea-mare este şi această mustrare a necredinţei Iudeilor: pentru că - deşi aud mulţime de teascuri şi ştiu luminat că li s-a dat numai un teasc oarecare, iar mai vîrtos nici teasc, ci un linişor , că zice: „Înainte am săpat întru dînsa un linişor, şi am aşteptat să facă struguri, şi ea a făcut spini” – ştiind aşadar acestea, Iudeii nu voiesc a înţelege că a încetat Legea cea Veche şi s-a arătat darul Aşezămîntului celui Nou, care îi cheamă spre mîntuire pe toţi oamenii.
Deci pentru aceasta nu mai calcă preoţii roadele oamenilor după Legea cea Veche, numai pe un singur jertfelnic, ca într-un lin, ci s-au înfipt peste tot pămîntul şi marea milioane de altare, care biruiesc tot numărul. Psalmul al 83-lea ne învaţă aceasta mai luminat, căci şi el, avînd deasupra-scriere „a teascurilor”, a făcut pomenire de multe altare, zicînd: „Cît sînt de iubite lăcaşurile Tale, Doamne al Puterilor, doreşte şi se sfîrşeşte sufletul meu spre Curţile Domnului”. Şi, după puţine: „... altarele Tale, Doamne al Puterilor.” Încă şi acest al 8-lea Psalm, fiind scris deasupra „pentru teascuri”, mai-nainte vesteşte mîntuirea lumii, şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru oameni şi mai-nainte grăieşte întruparea Unuia-Născut.
Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul! Că s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri.
Aici, acest „cît” nu este asemănător, ci întinzător, că zice: Numele Tău se laudă foarte - o Stăpîne! - şi toţi Te numesc pe Tine Făcător al cerului şi al pămîntului. Căci acest „s-a înălţat marea cuviinţă a Ta mai presus de ceruri” arată că au cunoscut toţi că le stăpîneşti pe toate, şi cerul, şi pămîntul. El avea marea cuviinţă de-a pururea, dar oamenilor nu le era cunoscută aceasta de-a pururea. Şi Fericitul Avacum mai-nainte vesteşte unele ca acestea, că, după ce a zis: „Dumnezeu de la Teman va veni, şi Cel Sfînt - din muntele cel cu umbra deasă”, a adăugat: „Acoperit-a cerurile bunătatea Lui, şi de lauda Lui plin este pămîntul.“ Şi chiar El, arătîndu-Se lui Iacov şi întrebîndu-L acela pentru numire, a zis: „Pentru ce cauţi numele Meu, şi acesta este minunat?”
2 Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să sfarmi pe vrăjmaşul şi izbînditorul.
Mai ales acest lucru a arătat puterea Ta: că prin bărbaţii care n-au învăţat înţelepciunea omenească şi prin pruncii cei sugători, care urmează curăţia şi neştiinţa, l-ai surpat pe acel prea-rău tiran, care Îţi vrăjmăşuia de-a pururea Ţie, Dumnezeului nostru; şi, amăgind pe oameni pentru războiul împotriva Ta, iarăşi ca un muncitor îi muncea pe dînşii pentru amăgire. Aşa, învăţîndu-l acelea pe Ahitofel şi îndemnîndu-l să le zică, l-a făcut de s-a omorît cu mîinile sale. Aşa, într-armîndu-l pe Iuda spre vînzare, i-a dat lui spînzurarea ca plată pentru ascultare. Şi după istorie este cu putinţă a cunoaşte adevărul proorociei: pentru că, întru Sfintele Evanghelii - cînd pruncii mergeau înainte cu stîlpări şi ziceau: „Osana întru cele prea-înalte, bine este cuvîntat Cel ce vine întru numele Domnului” - Stăpînul Hristos le-a răspuns Iudeilor, ce se îngreuiau: „Au n-aţi citit? Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit lauda!” Deci şi pruncii aceia osîndesc pe necunoscătorul şi nemulţumitorul norod al Iudeilor, cel asemenea diavolului vrăjmaş şi izbînditor. Pentru că şi acesta - de-a pururea călcînd dumnezeiasca Lege şi lucrînd împotriva celor poruncite de Dumnezeu - a răstignit pe Stăpînul Hristos ca şi cum s-ar fi nevoit pentru Puitorul de lege, numindu-L împotrivnic lui Dumnezeu şi fără de lege.
3 Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale, luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.
Zice: O Stăpîne! - destule sînt şi stihiile să arate marea Ta lucrare: şi cerul, şi pămîntul, şi luna, şi soarele, şi buna rînduială şi buna podoabă dintru acestea. Iar purtarea Ta de grijă, ce ajunge pînă la oamenii cei proşti , propovăduieşte ca fiind mai mare negrăita Ta iubire de oameni.
4 Că ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Şi acestea nu povestesc pentru zidire, ci pentru purtarea de grijă, căci n-a zis că „l-ai zidit”, ci că „îl pomeneşti şi îl cercetezi”. Iar aiurea descoperă şi tînguieşte şi mai luminat prostimea firii noastre, zicînd că omul „deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec”. Şi iarăşi: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, aşa va înflori. Că Duh a trecut într-însul, şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său.” Şi altele ca acestea, nenumărate, este cu putinţă a afla întru dumnezeiasca Scriptură, care strîng şi împilă trufia omenească. Deci şi aici se miră proorocescul cuvînt, strigînd: „Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Nu numai că l-ai adus întru „a fi”, ci i-ai dăruit şi pe „bine a fi”, şi-l pomeneşti şi, rău aflîndu-se, îl cercetezi.
5 Micşoratu-l-ai pe dînsul cu puţin oarece decît Îngerii,
Aici a pomenit hotărîrea de după călcarea poruncii , căci este mai micşorat decît Îngerii cu murirea.
cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el
6 şi l-ai pus pe dînsul peste lucrurile mîinilor Tale.
Încă şi pe acestea le-a primit firea noastră după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru, căci zice dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi”, şi: „Ne-a ridicat şi împreună ne-a pus pe noi să şedem întru cele cereşti, prin Iisus Hristos.”
7 Toate le-ai supus sub picioarele lui: oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele cîmpului,
8 păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
Zice: Această dovadă a iubirii Tale de oameni şi a puterii este adevărată, căci ai umplut firea oamenilor cea proastă de atîta înţelepciune, încît vînează cu înţelegerile nu numai jivinele pămînteşti, ci şi pe păsări, şi pe cele înotătoare, şi pe cele de două vieţi , şi pe cele mai înalte şi pe cele mai adînci; sub mîna lui le are supuse şi pe cele ce străbat aerul, şi pe cele acoperite cu ape.
Deci a dăruit stăpînirea acestora de obşte tuturor oamenilor, iar - după ce a luat pîrga noastră asupră-Şi, şi a arătat-o Biserică a Sa, şi a numit-o „trup” al Său şi a făcut negrăita unire - dumnezeiescul Cuvînt a şezut „deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînirea, şi Domnia şi deasupra a tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel ce va să fie”. Pe toate le-a supus sub picioarele Lui, nu numai „oile şi boii toţi”, ci şi toată zidirea văzută şi nevăzută. Martor al acestora este dumnezeiescul Apostol, care arătat strigă: „Iar pe Cel micşorat cu puţin decît Îngerii, pe Iisus, Îl vedem cu mărire şi cu cinste încununat pentru patima morţii.” Şi, puţin mai sus: „Pe toate le-ai supus sub picioarele Lui.” Şi, în Epistola către Corinteni: „Iar cînd a zis că: «toate s-au supus», arătat este că afară de Cel ce I-a supus Lui toate.” Că numai singură firea cea nezidită, ca o slobodă, s-a deosebit de supunerea aceasta, iar ceea ce a primit pe „a fi” de la aceasta, ori ce fel ar fi, ori văzută, ori nevăzută, se supune Stăpînului Hristos şi ca unui Dumnezeu, şi ca unui om. Atîta cinste a primit firea oamenilor de la Dumnezeul tuturor. Pentru aceea a pus începutul Psalmului şi la sfîrşit:
9 Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul!

Psalmul 7

Al lui David.
l. Doamne, Dumnezeul meu, in Tine am nadajduit. Mantuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste,
2. Ca nu cumva sa rapeasca sufletul meu ca un leu, nefiind cine sa ma izbaveasca, nici cine sa ma mantuiasca.
3. Doamne, Dumnezeul meu, de am facut aceasta, de este nedreptate in mainile mele,
4. De am rasplatit cu rau celor ce mi-au facut mie rau si de am jefuit pe vrajmasii mei fara temei,
5. Sa prigoneasca vrajmasul sufletul meu si sa-l prinda, sa calce la pamant viata mea si marirea mea in tarana sa o aseze.
6. Scoala-Te, Doamne, intru mania Ta, inalta-Te pana la hotarele vrajmasilor mei; scoala-Te, Doamne, Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit
7. Si adunare de popoare Te va inconjura si peste ea la inaltime Te intoarce.
8. Domnul va judeca pe popoare; judeca-ma, Doamne, dupa dreptatea mea si dupa nevinovatia mea.
9. Sfarseasca-se rautatea pacatosilor si intareste pe cel drept, Cel ce cerci inimile si rarunchii, Dumnezeule drepte.
10. Ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mantuieste pe cei drepti la inima.
11. Dumnezeu este judecator drept, tare si indelung-rabdator si nu se manie in fiecare zi.
12. De nu va veti intoarce, sabia Sa o va luci, arcul Sau l-a incordat si l-a pregatit
13. Si in el a gatit unelte de moarte; sagetile Lui pentru cei ce ard le-a lucrat.
14. Iata a poftit nedreptatea, a zamislit silnicia si a nascut nelegiuirea.
15. Groapa a sapat si a adancit-o si va cadea in groapa pe care a facut-o.
16. Sa se intoarca nedreptatea lui pe capul lui si pe crestetul lui silnicia lui sa se coboare.
17. Lauda-voi pe Domnul dupa dreptatea Lui si voi canta numele Domnului Celui Preainalt.

TÎLCUIREA PSALMULUI 7
Psalmul lui David, pe care l-a cîntat Domnului pentru cuvintele lui Husi, fiul lui Iemeni.
Fugind de fiul cel pierzător şi ucigător de tată, Fericitul David a aflat ajutător pe Husi , care l-a înduplecat pe Avesalom să nu gonească îndată pe tatăl său, după sfătuirea lui Ahitofel , ci să adune tot norodul şi atunci să se ostăşească asupra celui ce l-a născut. Deci, căzîndu-i cu greu şi foarte mîhnindu-se că s-a arătat mai bună sfătuirea lui Husi, Ahitofel a primit sfîrşitul prin spînzurare, făcîndu-se el însuşi ucigaş al său. Iar dumnezeiescul David, luînd vreme spre fugă din întîrzierea năvălirii, a dobîndit mîntuirea. Deci aduce Psalmul acesta Mîntuitorului-Dumnezeu ca laudă şi rugăciune. Adaugă încă şi învăţătură, îndemnîndu-i pe cei nedreptăţiţi a avea nădejdile spre Dumnezeu şi de acolo a aştepta ajutorul, iar pe cei ce nedreptăţesc înfricoşîndu-i prin pomenirea dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu.

Doamne Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mîntuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte,
2 ca nu cîndva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cel ce izbăveşte, nici cel ce mîntuieşte.
Zice: La nici un ajutor omenesc nădăjduindu-mă, ci avînd întru sine-mi singură nădejdea către Tine, mă rog să dobîndesc a Ta purtare de grijă, temîndu-mă ca nu cumva, venind asupră-mi ca nişte fiare sălbatice şi aflîndu-mă pustiu de a Ta Pronie, războinicii să mă strice cu totul.
3 Doamne Dumnezeul meu, de am făcut aceasta,
Apoi, ne învaţă mai luminat ceea ce zice:
de este nedreptate întru mîinile mele,
Şi, arătînd care fel de nedreptate zice aici, îndată adaugă:
4 de am răsplătit celor ce-mi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmaşii mei deşert,
5 să gonească dar vrăjmaşul sufletul meu, şi să-l prindă, şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă să o sălăşluiască.
Multe sînt părţile faptei bune: nu numai întreaga înţelepciune şi priceperea, ci şi bărbăţia şi dreptatea. Deci aici nu-şi mărturiseşte fapta bună desăvîrşită, ci că nu i-a nedreptăţit nicidecum pe vrăjmaşii aceia, pătimind nedreaptă fugă de dînşii. Zice: Nu numai că nu am început nedreptatea, dar nici n-am vrut să le izbîndesc cîndva celor ce m-au nedreptăţit, că, prinzîndu-l pe Saul sub mîna mea de mai multe ori, nu i-am răsplătit pentru vrăjmăşia cea nedreaptă. Pentru care, Stăpîne, Cel ce pe toate le şti vădit, Te rog să mă judeci cu dreptate: şi, de am lucrat vreun lucru ca acesta vreodată, să mă golesc de purtarea Ta de grijă - că aceasta zice „apoi să cad de la vrăjmaşii mei deşert” – şi să fiu dat prins sub mîna vrăjmaşilor, ca să mă golesc nu numai de slava de la Tine şi de împărăţie, ci să fiu dat şi morţii celei prea-de rîs. Că aceasta a însemnat-o zicînd: „Şi slava mea în ţărînă să o sălăşluiască.”
6 Scoală-Te, Doamne, întru urgia Ta, înalţă-Te întru hotarele vrăjmaşilor mei!
Simmah a tălmăcit: „întru mîniere”, Teodotion: „întru mînie”, iar Achila: „întru neîntîrziere”. Deci roagă pe Dreptul Judecător să pună pedeapsa asupra celor nedrepţi, folosind nu îndelunga-răbdare, ci dreapta hotărîre, că acest grai: „scoală-Te”, l-a pus în loc de: Să nu mai rabzi îndelung! Într-acest fel este şi „Scoală-Te, pentru ce dormi, Doamne?”, pentru că şi acolo îndelunga-răbdare a numit-o „somn”. Zice: Scoală, Doamne, ajută-ne nouă, că nu este vremea iubirii de oameni, ci a dreptei urgii. Deci pune Tu hotar vrăjmaşilor, oprind nedreapta lor năvălire.
7 Şi Te scoală, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca ce ai poruncit,
Că Tu ai legiuit a face izbîndă celor nedreptăţiţi. Deci, ceea ce ai poruncit altora să facă, lucrează Tu - o Stăpîne! - şi îmi dă ajutorul Tău.
8 şi adunare de noroade Te va înconjura. Şi pentru aceasta la înălţime Te întoarce.
Făcîndu-se arătată purtarea Ta de grijă, toţi Îţi vor aduce laude şi Dumnezeu Preaînalt Te vor chema, ca pe Cel ce toate le priveşti şi pui dreapta pedeapsă asupra celor nedrepţi. Căci, pe acest „la înălţime Te întoarce”, l-a pus în loc de: Preaînalt fiind din fire şi necunoscut celor mulţi, arată-Te ceea ce eşti, prin purtarea de grijă către cei nedreptăţiţi. Apoi, cu proorocie:
9 Domnul va judeca noroadele.
Că nu va judeca numai a mea judecată, ci şi toată firea oamenilor.
Judecă-mă, Doamne, după dreptatea mea şi după nerăutatea mea asupra mea.
Prin cuvintele acestea, dumnezeiescul David nu şi-a mărturisit dreptatea - căci îl auzim pe dînsul strigînd cele împotrivnice: „Fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, şi: „Am zis: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului” - ci zice dreptatea întru lucrul ce-i sta înainte: Că nici pe Avesalom – zice - nu l-am nedreptăţit cu nimic, nici pe Ahitofel, nici pe cei ce s-au ostăşit asupra mea împreună cu aceştia. Deci după dreptatea aceasta şi după nerăutate mă rog a fi judecat, iar nu după greşelile mele de demult. Pricina aceasta de faţă mă rog a fi judecată deosebi, şi să nu-mi izbîndeşti acum pentru alte păcate.
10 Sfîrşească-se dar răutatea şi viclenia păcătoşilor, şi vei îndrepta pe cel drept,
În loc de „sfîrşească-se”, Simmah a pus: „termină-se”, „mărginească-se”. Zice: Dacă s-ar arăta deşartă viclenia celor ce trăiesc întru răutate, atunci ucenicii faptei bune ar face mai cu sîrguinţă călătoria ce le stă înainte.
Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule.
11 Drept este ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mîntuieşte pe cei drepţi la inimă.
„Rărunchi”, numeşte aici gîndurile, cu închipuire, de vreme ce rărunchii zădărăsc şi deşteaptă poftele de sub pîntece, iar de aici se pornesc gîndurile poftei. Şi zice: Cel ce ştie gîndurile ascunse ale minţii oamenilor îmi va da mie ajutor drept, ca Acela ce cu adevărat este obişnuit a face aceasta, pentru că le face izbîndă celor nedreptăţiţi. Deci, de aici, se şi teme de cei ce trăiesc întru răutate, şi arată în taină dreptele pedepse, mai-înainte vestind pierzarea lui Ahitofel:
12 Dumnezeu este judecător drept, şi tare, şi îndelung răbdător şi Care nu aduce mînie în fiece zi.
Are încă şi iubire de oameni, pentru care suferă prea-mult greşelile lor: fiindcă, dacă cîndva ar vedea pe oameni dobîndind folos prin aceasta, o vreme îi înfricoşează cu îngrozirile, întîrziind pedeapsa. Iar dacă, şi pe aceasta defăimînd-o, ar rămîne păcătuind, îndată aduce asupra lor, cu dreptate, pierzarea cea de tot. Pe acestea le-a arătat prin cele adăugate mai pe urmă:
13 De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a întins şi l-a gătit,
14 şi întru dînsul a gătit vasele morţii,
Acestea nu sînt lucrurile pedepsei, ci ale îngrozirii, că zice: „o va luci”, nu: „asupră o va aduce”; şi: „a întins arcul”, nu: „a slobozit săgeata”. Şi, învăţîndu-ne asupra cui va slobozi săgeţile, îndată a împreunat:
săgeţile Sale celor ce se ard le-a gătit.
Că cei ce au primit materia cea lesne de aprins a păcatului au luat „şi au zidit lemne, şi iarbă şi trestie” - după cum zice dumnezeiescul Apostol - se vor săgeta cu săgeţile acestea purtătoare de foc.
15 Iată, s-a chinuit de nedreptate,
Ahitofel, sfătuind acea rea socoteală.
a zămislit durere şi a născut fărădelege.
Că, din răutatea şi viclenia fără covîrşire, l-a într-armat pe copilul cel prea-fără de lege asupra tatălui, ce nu-i făcuse nici o nedreptate.
16 Groapă a săpat, şi a adîncit-o pe ea, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.
17 Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, şi peste creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.
Se va prinde - zice - întru cursele sale, şi va primi răsplătirile durerilor sale şi se va vîna în laţurile pe care le-a înfipt spre vînarea altora.
18 Mărturisi-mă-voi Domnului după dreptatea Lui, şi voi cînta numelui Domnului celui înalt.
Iar eu, dobîndind atîta purtare de grijă a lui Dumnezeu, voi lăuda totdeauna pe Făcătorul de bine, povestind dreptatea judecăţii Lui.

Psalmul 6

Al lui David.
1. Doamne, nu cu mania Ta sa ma mustri pe mine, nici cu urgia Ta sa ma certi.
2. Miluieste-ma, Doamne, ca neputincios sunt; vindeca-ma, Doamne, ca s-au tulburat oasele mele;
3. Si sufletul meu s-a tulburat foarte si Tu, Doamne, pana cand?
4. Intoarce-Te, Doamne; izbaveste sufletul meu, mantuieste-ma, pentru mila Ta.
5. Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?
6. Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda.
7. Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.
8. Departati-va de la mine toti cei ce lucrati faradelegea, ca a auzit Domnul glasul plangerii mele.
9. Auzit-a Domnul cererea mea, Domnul rugaciunea mea a primit.
10. Sa se rusineze si sa se tulbure foarte toti vrajmasii mei; sa se intoarca si sa se rusineze foarte degrab.

TÎLCUIREA PSALMULUI 6
În sfîrşit, întru laude, pentru a opta, Psalmul lui David.
Proorocescul cuvînt numeşte „a opta” aşezarea ce va să fie. Că, de vreme ce viaţa aceasta de acum se înconjură prin şapte zile ale săptămînii - vremea, începîndu-se de la ziua dintîi şi încetînd în ziua de-a şaptea, iarăşi la cea dintîi se întoarce, şi aşa la cea de a şaptea vine după cuviinţă - dumnezeiescul cuvînt a numit „ziua a opta” veacul cel afară de numărul săptămînicesc.

Şi în Psalmul acesta pomeneşte moartea şi judecata, pentru care a şi pus această deasupra-scriere. Că va zice: „Nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”, în loc de: Celor ce ies de aici li s-a încuiat uşa pocăinţei şi nu le mai este cu putinţă celor ce în viaţa de acum nu au folosit doctoriile pocăinţei a aduce acolo lui Dumnezeu mărturisirea pentru păcat. Şi mărturiseşte acestor cuvinte şi pilda fecioarelor, care ne-a învăţat că fecioarele nebune, avînd candelele stinse, au rămas afară de uşile cămării de nuntă, bătînd în uşă, dar gonindu-se şi de cămară lipsindu-se, zicînd către dînsele Domnul: „Duceţi-vă, nu vă ştiu pe voi.” Pentru aceasta, după păcatul acela îndoit, Fericitul David aduce această rugăciune lui Dumnezeu, rugîndu-L să se vindece, în viaţa cealaltă nemaiavînd loc doctoriile pocăinţei.
Doamne, nu cu urgia Ta să mă mustri pe mine, nici cu mînia Ta să mă pedepseşti!
Nu se roagă să nu fie mustrat, ci să nu fie mustrat cu urgie; nici nu cere să nu fie pedepsit, ci să nu pătimească acest lucru cu mînie. Zice: Pedepseşte-mă ca un părinte, nu ca un judecător; ca un doctor, nu ca un chinuitor. Să nu măsori munca cu păcatul, ci amestecă dreptatea cu iubirea de oameni.
2 Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sînt!
Un glas ca acesta este potrivit celor ce au păcătuit: că, povăţuind înainte, neputinţa biruieşte păcatul; că, dacă nu se va slăbănogi cuvîntarea dintru noi, nu se vor scula asupră-ne patimile; că, sănătos fiind hăţuitorul, şi întorcîndu-i şi îndreptîndu-i pe cai cu ştiinţă, nu au loc săltările.
3 Vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele şi sufletul meu s-a tulburat foarte,
„Oase”, numeşte aici gîndurile, că - de vreme ce oasele au firea mai uscăcioasă, şi ele poartă trupul - a numit „oase”, cu închipuire, gîndurile, prin care se îndreptează jivina, adică omul. Tulburarea acestora - zice - m-a clătinat şi m-a nestatornicit pe mine. Pentru aceea, mă rog a dobîndi iubirea Ta de oameni, ca să primesc vindecarea.
şi Tu, Doamne, pînă cînd?
4 Întoarce-Te, Doamne, izbăveşte sufletul meu, mîntuieşte-mă pentru mila Ta!
Acest „pînă cînd” nu îl zice mustrînd, ci - ca unul ce era întru chinuiri - se roagă a grăbi cu ajutorul. Şi cu potrivire a adăugat acest „pentru mila Ta”, că zice: Nici mie însumi nu mă bizuiesc, nici nu pun ajutorul Tău pe seama dreptăţii mele, ci mă rog să-l dobîndesc pe acesta pentru mila Ta. Iar acest „întoarce-Te, Doamne” - în loc de: Ia aminte la mine şi nu-Ţi întoarce faţa Ta de către mine! - s-a luat din metafora celor mîniaţi, ce se întorc şi nu voiesc să-i vadă pe cei ce le-au greşit.
5 Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?
Mă rog - zice – a dobîndi vindecarea în vremea de acum, ştiind că celor ce ies cu răni din viaţa aceasta nu li se va da nici o vindecare, nemaiavînd loc pocăinţa. Foarte bine s-a filosofat aceasta de dumnezeiescul David, că nu întru moarte, ci întru viaţă este cel ce pomeneşte pe Dumnezeu. În iad nu este mărturisire şi pocăinţă, căci Dumnezeu a rînduit aici viaţă şi lucrare, iar acolo - cercarea şi luarea de seamă a celor lucrate. Şi este osebit lucru al veacului al optulea a nu mai da vreme oamenilor ce sînt întru el spre lucrarea faptelor bune sau rele, ci, ale căror lucruri va fi semănat cineva seminţele întru sine, întocmai ale acelora va culege şi roadele. Pentru aceea legiuieşte să lucrăm pocăinţa aici, căci în iad este nelucrătoare o sîrguinţă ca aceasta, că zice: De vreme ce lungă mi s-a făcut vremea pocăinţei, mă tem să nu apuce moartea - întru care nu este mărturisire - înaintea milei Tale. Pentru aceasta cer să se grăbească mila Ta.
Apoi, învaţă pe ascultător că, împreună cu iubirea de oameni a lui Dumnezeu, se cade să urmeze şi faptele noastre, căci - de am pune înainte neputinţa noastră, ori tulburarea, ori bunătatea lui Dumnezeu, dar nu se vor pune înainte cele ale noastre - nici un folos nu ne este nouă.
6 Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiece noapte patul meu cu lacrimile mele, aşternutul meu voi uda.
Ştiu că mari şi grele am păcătuit, dar petrec lăcrimînd totdeauna, tînguindu-mă pentru cele îndrăznite de mine. Încă şi patul pîngărit de acea fărădelege îl voi spăla pururea cu lacrimi, ispitindu-mă a-l curăţi prin acestea. Şi, măcar de voi dobîndi lăsare, nu voi înceta făcînd acest lucru - că aceasta însemnează „spăla-voi în fiece noapte patul meu şi-l voi uda.”
7 Tulburatu-s-a de mînie ochiul meu,
Însăşi partea văzătoare a minţii mele s-a tulburat, pentru mînia Ta, Stăpîne! Că „ochi” a numit aici „mintea”, pentru aceea a şi pomenit numai un ochi.
învechitu-m-am întru toţi vrăjmaşii mei.
Decît toate - zice - mai grele îmi sînt ocările vrăjmaşilor mei: acestea mă cheltuiesc, şi mă topesc şi aduc asupră-mi bătrîneţe fără de vreme.
8 Depărtaţi-vă de la mine, toţi cei ce lucraţi fărădelege, că a auzit Domnul glasul plîngerii mele. Auzit-a Domnul cererea mea,
9 Domnul rugăciunea mea a primit.
Zice: Să nu mă batjocorească pe mine cei ce nu văd fărădelegile lor, şi se bucură de greşelile mele. Că am dobîndit dumnezeiasca milostivire, şi nădăjduiesc prin acelea care m-am rugat să mi se treacă cu vederea greşelile şi să mi se dea iertare.
10 Să se ruşineze şi să se tulbure toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă!
Zice: Deci, acestea ştiindu-le, încetaţi a-mi aduce ocări şi - de vreme ce nu luaţi în minte nelegiuirile voastre - umpleţi-vă de ruşine, şi de gîlceavă şi de tulburare. Căci dumnezeiasca judecată este dreaptă şi plină de frică.